Sensul omului este legat de lucrarea lui, iar lucrarea lui stă în căutarea și împlinirea sensului, subliniază doar aparent tautologic Soloviov. Lumea nu ne arată doar că există un sens, explică teologul rus, ci și care este natura acestui sens: armonia universală la greci (kosmos), pacea la slavi, mir însemnînd în rusă și lume, și pace (Vladimir Soloviov, Temeiuri duhovnicești ale vieții, Deisis, 2028, p. 14-15).
Dar atunci cînd încercăm să participăm cosmetic la armonia și frumusețea lumii, eventual prin implanturi de silicon, am pierdut lumea odată cu frumusețea. Așa cum pierdem lumea odată cu pacea, chiar dacă am putea cîștiga războiul.
În vechea
cultură românească de dinaintea culturii întunecate răspîndită de elita
ortodoxă cu binecuvîntarea ierarhiei, lumea era asociată luminii. Cine nu trăia
în lumină nu trăia în lume. Întunericul nu poate întemeia lumea și nici nu o
poate susține. Are prea multă armonie, sens, pace și lumină în ea. Am cîștigat societatea deschisă, dar am pierdut lumea.
