„De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Matei 18, 3).
„Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor” (Matei 19, 14).
A fi asemenea
copiilor nu înseamnă a fi nevinovat, nu înseamnă a fi un îngeraș, cum crede
ortodoximea.
A fi asemenea copiilor înseamnă a nu fi singur nici atunci cînd ești singur. Oricît ar fi de singur, copilul rămîne într-o așteptare pe care adultul modern a pierdut-o și pe care i-o răpește propriului copil oferindu-i ecranul în schimbul prezenței. În urma experienței ecranului apare și plictiseala. Pentru a se putea plictisi încă din primii ani de viață, copilul trebuie adus mai întîi în alienarea generală de adulții preocupați de adaptarea propriilor copii la un mediu anti-personal.
A fi asemenea
copiilor înseamnă a nu-ți cunoaște interesul, care-ți permite orice trădare în
numele interesului superior sau privat, o predispoziție cultivată și binecuvîntată
în BOR prin formula magică „cu Dumnezeu înainte!” Interesul personal înțeles ca voință de a urmări scopuri determinate strict de supraviețuire, perpetuare și conservare este la fel de personal ca strategia gîndacilor de bucătărie.
Întrucît persoana este preocupată de propria dăruire, pe cît de discretă, pe atît de dezinteresată, urmează că interesul personal este antipersonal așa cum tot ceea ce se înțelege astăzi prin
„personalizare” (de la tricouri personalizate și diverse alte obiecte la numere
de înmatriculare și pînă la marcarea propriului trup prin tatuaje sau piercinguri)
nu produce de fapt decît o și mai gravă depersonalizare. Prin personalizarea pe care o vinde, societatea de consum își realizează obiectivul ei principal de depersonalizare a omului. Îți tatuezi pielea
pentru că asta e tot ce ți-a mai rămas după ce ai pierdut persoana. Pielea îți aparține, persoanei îi aparții.
Copilul nu se teme pentru sine în felul în care se teme adultul pentru propria piele și pentru pielea copiilor lui. Copilul se teme pentru propria persoană, al cărei destin este legat de întreaga umanitate. Apropierea lui de persoană îi permite să simtă mai bine pericolul anti-persoanei, să perceapă un rău mai adînc decît moartea și amenințarea unei izolări mai teribile decît simpla dispariție.
A fi asemenea copiilor înseamnă nu doar a recunoaște glasul tatălui și mamei, ci și a nu te ascunde de glasul lor.
