„Probabil că, uneori, nu strică o verificare atentă a celor care pretind că vorbesc «în numele Domnului»”, ne îndeamnă părintele profesor Radu Dorin Micu (https://www.activenews.ro/opinii/Bunul-dusman-185584). Dacă asta înseamnă și verificarea cuvintelor celor convinși că transmit dreapta credință, atunci citarea favorabilă a teologului catolic John Dominic Crossan în cadrul unei predici ortodoxe (care ar primi cu siguranță aprecierea redacției Dilemei vechi prin felul în care lasă deoparte identificarea lui Hristos cu samarineanul, discutînd în schimb parabola din perspectivă umanistă mai degrabă decît teologică) ar putea semnala prezența și lucrarea unuia dintre numeroșii și puternicii lăstari gnostic-ezoterici din cadrul BOR. Pentru cei interesați, precizez că John D. Crossan este unul dintre teologii contemporani care nu pot pretinde că vorbesc în numele Domnului din simplul motiv că pentru el dumnezeirea lui Hristos nu are decît un sens metaforic. Iar de vreme ce Hristos nu este și Dumnezeu, înseamnă că nu este decît om, iar misiunea lui este una pur umanistă:
„Crossan îl înfățișează pe Iisus ca pe un vindecător și un om înțelept care a transmis un mesaj de incluziune, toleranță și eliberare. Potrivit lui Crossan, strategia lui Iisus «a stat în combinația dintre vindecarea dezinteresată și masa în comun... care a negat regulile ierarhice și protectoare ale religiei iudaice și ale puterii romane... El nu a fost nici intermediar, nici mediator, ci... vestitorul faptului că nici religia iudaică, nici puterea romană nu ar trebui să stea între umanitate și divinitate sau între umanitate și ea însăși».” (https://en.wikipedia.org/wiki/John_Dominic_Crossan).
De fapt, site-urile conservatoare ortodoxe oferă aproape la fiecare postare cîte un moment vesel de calitate. Vă recomand în acest sens momentul de bună-dispoziție din finalul episodului 125 al „cursului de vindecare sufletească” susținut de pr. Bogdan Florin Vlaicu (https://www.activenews.ro/opinii/Pr.-Bogdan-Florin-Vlaicu-De-la-originea-raului-la-Inteligenta-Artificiala%3B-transumanism-stiinta-si-Ortodoxie%3B-falsa-superioritate-a-IA-VIDEO-IN-DIRECT-185570), unde după patru ore de subliniere a potențialului demonic al inteligenței artificiale, aflăm că de fapt este bună, pentru că și Sf. Antim Ivireanul a folosit tiparul pentru a publica lucrări sfinte.