Presupun că dl Silviu Man, traducătorul în română al cărții lui Neil Postman, Amusing Ourselves To Death (https://magazin.anacronic.ro/produs/distractia-care-ne-omoara/) le-a propus celor prezenți la lansarea ediției în română a unei alte cărți importante a educatorului american, Technopoly: The Surrender of Culture to Technology, carte tradusă tot de domnia sa, o formă mai subtilă de distracție atunci cînd a spus că „dacă vrei să înveți teologie înveți de la teologi, de la Stăniloae, de la Schmemann, de la Mihail Neamțu, de la Adrian Lemeni” (https://www.youtube.com/watch?v=NLT8iinLPis, min. 33). Nu aș vrea să fac însă nici o presupunere legată de posibilitatea ca Neamțu și Lemeni să corespundă funcției de falși învățători atribuită de dl Man lui Harari în domeniul istoriei și lui Buhnici în domeniul tehnologiei. Aș vrea doar să mă fac ecoul tuturor celor care protestează față de învățatul în general. De ce am învăța ceva, orice, indiferent de la cine?
În postfața cărții scrisă de Mircea Platon și Ovidiu Hurduzeu, A treia forță: România profundă, adoptasem convingerea lui Postman cu privire la orientarea lumii occidentale către distopia lui Huxley, aplicînd-o cazului României. Violența accelerată cu care sistemul a desființat libertățile individuale și a nesocotit drepturile fundamentale ale omului împreună cu provocarea și întreținerea războiului din ultimii trei ani m-au făcut să fiu însă tot mai convins că oricare ar fi fost proiectul global cu cincisprezece ani în urmă, cînd încă se mai putea vorbi la noi într-un mod profund despre o Românie profundă, preferința recentă a puterii globale pentru o ordine de tipul celei descrise de Orwell în 1984 a devenit tot mai evidentă. În acest sens, mi se pare semnificativ că Winston Smith își punea nădejdea în „proletari”, scriind repetat în jurnalul său: „hope lies in the proles”. Este ca și cum ai spune că analfabeții funcțional vor salva lumea. Eu n-aș merge chiar atît de departe. Aș spune însă că analfabeții funcțional au șanse mai mari să se salveze ei înșiși ori să fie salvați. Pentru că tocmai limitele lor intelectuale îi protejează de controlul tehnologic tot mai sporit. Inteligența nu ne permite doar accesul către lume, ci îi permite și lumii accesul către noi. Mai ales accesul unei lumi inteligente. Sigur, putem rosti vorbe despre cum poate fi stăpînită o lume inteligentă prin înțelepciune, dar problema este că înțelepciunea a fost prima facultate pe care ne-a răpit-o modernitatea.
Dacă este să existe un rău metafizic, ontologic, teologic, atunci el este interesat de inteligența noastră doar în măsura în care aceasta îi permite accesul la sufletul nostru. Cu cît un om este mai inteligent și doar inteligent, cu atît sunt mai mari șansele să fie corupt sufletește prin idealurile prefabricate ideologic, prin utopii. Paradoxal, o inteligență redusă limitează posibilitatea manipulării ei: o demonstrează faptul că în România oamenii inteligenți l-au perceput pe Iohannis ca salvator de două ori consecutiv. În schimb, analfabeții funcțional fie nu au votat, fie au votat cu celălalt candidat.
Mă tem că a sosit timpul ca părinții responsabili să-și tîmpească copiii cît mai devreme, prin expunerea lor timpurie la ecran, la muzica idioată difuzată în centrele comerciale, la radio și peste tot și la filmulețele pentru cretini de pe TikTok. Din cîte văd la cei din jurul meu, manelele ajută în mod decisiv. Vorbiți cît mai agramat posibil cu proprii copii încă din prima lor zi de viață și cu toți copiii de care vă pasă de fiecare dată cînd aveți ocazia. Cînd îl veți auzi pe copil adresîndu-se pentru prima dată prin „Hă?” și „Ce e ălea?” veți putea respira ușurați: copilul dumneavoastră va fi în siguranță chiar dacă va învăța teologie de la Neamțu și Lemeni.
