Sf. Paisie Aghioritul observa că dacă creștinii din perioada persecuțiilor ar fi fost precum creștinii de astăzi, n-ar mai fi existat nici un sfînt din acea perioadă (Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Evanghelismos, 2017, p. 51). Dar slăbiciunea creștinilor de astăzi este produsă de adoptarea tacită a credinței modernității în natura pozitivă a istoriei, naturii, societății. Modernitatea a eliminat complet conștiința păcatului: lumea este bună, omul este bun și împreună putem nu doar deveni și mai buni, ci și să facem ca lumea să fie și mai bună.
Ironia este că în timp ce individul secular percepe ordinea teonomă ca pe o amenințare la adresa bunătății lumii și a libertății și conștiinței sale, creștinul consideră că ordinea seculară este, în cel mai rău caz, o formă neutră de organizare socială, nici bună, nici rea. Prin urmare, creștinul nu doar că nu se simte amenințat de lume, așa cum se simte secularul în raport cu Biserica, ci tratează lumea ca pe un spațiu care cuprinde, în diversitatea lui, și creștinismul, pe lîngă toate celelalte religii ale lumii. Dacă individul secular nu se simte în siguranță decît lepădîndu-se de religie și cerînd o reglementare strictă a prezenței publice a religiei, creștinul modern nu doar că nu simte nevoia de a se lepăda de lume, ci se simte în siguranță acceptînd lumea în formula ei limitată rațional de modernitate.
