Gîndul de zi (243)

 

 Vechea ortodoxie din România era nouă pentru că avea ceva ce lumii i-a lipsit dintotdeauna. Noua ortodoxie românească este veche pentru că nu-i lipsește nimic din ce are lumea dintotdeauna.

 

Mîntuirea care nu ne convine

 

Anticul, păgîn sau creștin, nu deducea mîntuirea din caracterul nemuritor al sufletului său. Dimpotrivă, era preocupat de mîntuire tocmai pentru că știa că are un suflet nemuritor. În schimb, creștinul de astăzi, și în special ortodoxul român consideră că sufletul îi asigură mîntuirea prin simpla lui natură nemuritoare: creștinul de astăzi este mîntuit tocmai pentru că are un suflet nemuritor. Această perspectivă îl plasează pe creștinul de astăzi într-o stare mai nefavorabilă mîntuirii decît cea în care se afla păgînul antic și chiar și evreul, pentru care condiția nemuririi era dacă nu subordonată, atunci cel puțin secundară celei de popor ales (condiție recuperată și valorificată în cazul naționalismelor mistice moderne care se pretind creștine).

Pentru creștinul ortodox de astăzi, victima și în egală măsură complicele noului creștinism terapeutic asumat de BOR, mîntuirea reprezintă o stare de bine care îi permite să facă orice îi convine sub privirile aprobatoare ale dumnezeului care îi convine. Evident, această înțelegere a mîntuirii nu are nici o legătură cu înțelegerea ortodoxă a mîntuirii. În viziunea ortodoxă originală, dispărută de cel puțin o generație din BOR, totul este legat de Dumnezeu în primul rînd, nu de om. Acest lucru este valabil și în cazul mîntuirii: creștinul din vechime nu căuta mîntuirea pentru ca să fie bine ca să nu fie rău, cum o face cel de astăzi. Mai precis, creștinul dorea mîntuirea nu pentru el însuși în primul rînd, ci pentru Hristos. Această perspectivă îl ferea de cele trei riscuri majore ale înțelegerii mîntuirii: riscul de a crede că merităm mîntuirea, că suntem deja mîntuiți și că mîntuirea ne-o decidem noi în felul în care ne facem rezervările pentru destinațiile de vacanță.

Doar atunci cînd dorim mîntuirea pentru că Dumnezeu vrea să ne mîntuim și pentru că doar El ne-o poate oferi, ne raportăm corect la ea și suntem pregătiți nu doar să o cerem, ci și să o primim. Însă această mîntuire nu îi convine creștinului de astăzi, pentru că ea începe prin starea de ne-bine adusă de crucea lui Hristos, care ne separă de toate acele manifestări ale binelui în care vrem să vedem semnele mîntuirii care ne convine.

 

Gîndul de zi (242)

 

Sfîntul îl iubește atît de mult pe Dumnezeu încît frica de Dumnezeu nu mai are loc în el. În sfînt, frica de Dumnezeu se topește în iubirea de Dumnezeu. Sfîntul nu se teme că ar putea ajunge în iad sau că nu ar merita raiul, ci se teme doar că s-ar putea să nu aibă destulă iubire pentru a-i supraviețui raiului.