Ciudații și penibilii

 

Bucureștenii au votat ieri în favoarea penibililor (PNL, AUR, PSD) și împotriva ciudaților (USR, SENS). E de remarcat cu această ocazie saltul suveranist din categoria ciudaților în cea a penibililor, unde suveraniștii vor rămîne pînă cînd vor redeveni ciudați, presupunînd că nu vor dispărea pînă atunci, la fel de brusc cum au apărut.

Culmea ciudățeniei, realizată de suveraniști, este depășită de culmea penibilului, înregistrată de tabăra cîștigătoare, care califică victoria cu 10% din totalul alegătorilor ca pe o victorie detașată.

 

Colonizarea și exploatarea digitală și des-digitalizarea clasei superioare

 

Odată ce digitalizarea a fost încheiată prin implicarea indispensabilă a segmentului intelectual, care a oferit motivațiile pragmatice și morale transformării digitale a segmentului needucat, se iau acum măsuri pentru izolarea universului digital la nivelul claselor inferioare și pentru dezintoxicarea digitală a membrilor claselor superioare care au fost afectați de revoluția digitală din ultimii cincisprezece ani. 

Platformele din România care au susținut și accelerat revoluția digitală în acest interval în numele adaptării la Vest și în vederea reducerii decalajelor, au început în ultimii doi ani să sublinieze efectele negative ale digitalizării (https://hotnews.ro/le-am-dat-copiilor-laptopuri-si-le-am-luat-creierul-asta-pentru-ca-nu-adaptam-tehnologia-pentru-a-se-potrivi-elevilor-ci-ii-remodelam-pe-copii-pentru-a-se-potrivi-instrumentelor-2123689), în ciuda faptului că acestea puteau fi anticipate și au fost de altfel vizibile chiar de la început. De fapt, aceste efecte au reprezentat chiar unul dintre obiectivele principale ale revoluției digitale, destinată exclusiv marginalilor social (https://totuldespremame.ro/tu-mama/lumea-in-care-traim/copiii-dintr-un-sat-pescaresc-din-tulcea-indrumati-de-bibliotecara-au-creat-un-sistem-antifurt-cu-gps-pentru-barcile-parintilor) și probabil că ele nu ar fi fost recunoscute nici acum dacă nu ar fi afectat, prin contaminare, și progeniturile claselor conducătoare. 

Suveranitatea presupune astăzi independență de ordinea digitală, iar aceasta este integrată acum în educația transmisă copiilor din familiile bune, în timp ce suveranitatea iluzorie de tipul „turul doi, ânapoi!” este rezervată deplorabililor dependenți de rețea.     

   

De ce critică profesorii universitari introducerea inteligenței artificiale (IA) în educație?

 

Este necinstit să afirmi că educația de nivel universitar este compromisă de-abia acum, odată cu introducerea IA, așa cum pretinde autorul articolului publicat la https://www.currentaffairs.org/news/ai-is-destroying-the-university-and-learning-itself. Titlul articolului este în primul rînd o minciună grosolană, întrucît presupune că, pînă la apariția IA, educația superioară respecta cunoașterea în formele ei cele mai exigente. În realitate, posibilitatea cunoașterii a fost refuzată sau în cel mai bun caz pusă în discuție încă din secolul 18 prin limitele cerute de Iluminism, consolidate apoi de dogmele pozitiviste și evoluționiste ale secolului următor. Educația superioară a fost compromisă iremediabil în lumea occidentală încă din a doua jumătate a secolului 20 prin relativismul și pluralismul orientate împotriva oricărei aspirații către adevăr. Erodarea nivelului intelectual și cultural al studenților nu a început cu ChatGPT. Predarea și învățarea au fost compromise prin standardizarea ideologică și adaptarea la economia de piață de la sfîrșitul secolului 20. Începînd cu secolul 21, îndoctrinarea progresistă, subordonarea educației unor obiective politice precum dreptatea socială și societatea deschisă au oferit studenților o cale la fel de ușoară spre succes precum este ChatGPT astăzi, iar toți cei care dețin astăzi o funcție politică semnificativă în România au fost subiecții receptivi ai unor facultăți care abandonaseră viziunea umanistă a educației în favoarea instruirii socio-politice a agenților noii ordini sociale.

Oricît de mult au afectat televiziunea și smartphone-urile lectura, desprinderea de citit a fost produsă, din punctul meu de vedere, nu atît de dependența de ecran, cît de pierderea conștiinței unei lumi comune. Iar subminarea acestei conștiințe s-a făcut prin discursul reeducator aplicat societății de elita intelectuală, de dreapta în România, de stînga în Vest. Dacă observația mea este corectă, atunci originea debilizării mintale nu se află în dependența de ecran, ci în afecțiunile dislocării, pe care ecranul le atenuează la fel sau poate chiar mai bine decît un drog.   

Este de o ipocrizie dezgustătoare să afirmi, așa cum face autorul textului menționat mai sus, că  „the real tragedy isn’t that students use ChatGPT to do their course work. It’s that universities are teaching everyone – students, faculty, administrators – to stop thinking. We’re outsourcing discernment” după ce, sub pretextul justiției sociale și în numele principiilor DEI, profesorii au amputat discernămîntul studenților de-a lungul a mai multor generații. Le-au corupt sufletul și mintea, făcîndu-i să creadă în echivalarea cunoașterii cu puterea, necesară marii transformări. Ei bine, cine cunoaște mai bine și mai repede o deține acum, și acesta nu mai este intelectualul, ci orice utilizator de ChatGPT.

Deși mascată în regretul pentru efectele negative aduse de IA educației, panica profesorilor revoluționari (care au permis reforma învățămîntului peste tot în lume) este adusă de conștientizarea faptului că manipularea studenților și reducerea nivelului lor intelectual a devenit posibilă și fără profesori. Dar eu vreau să-i întreb, de vreme ce ei nu îndrăznesc să formuleze această întrebare: Dacă realitatea nu contează, dacă trăim într-o lume relativistă, dacă adevărul nu contează, atunci de ce este ChatGPT o problemă? De ce sunt o problemă automatizarea și uniformizarea gîndirii prin IA, cîtă vreme ea a fost practicată de profesori reali, dar la fel de puțin umani ca și IA?

De ce acești profesori nu au nimic să-și reproșeze, ci doar se victimizează socotindu-și anii pînă la ieșirea la pensie? Probabil, pentru că a apărut un monstru mai mare decît ei! Dar dacă totul este relativ, de ce ar mai conta cine predă, ce se învață sau dacă se învață? Faptul că nu au nimic să-și reproșeze nu face decît să dezvăluie nivelul corupției lor, care-i împiedică să pună întrebările corecte. 

După ce au vorbit o jumătate de secol despre posibilitatea rescrierii realității, acum, cînd aceasta se întîmplă efectiv, sunt indignați – din simplul motiv că se întîmplă fără ei. Revoluția căreia s-au dedicat îi elimină fără să le recunoască meritele și utilitatea în continuare, selectînd cuvîntul, noțiunea și funcția „Profesor” doar pentru a apăsa tasta „Delete”, așa cum, la începutul revoluției, tasta apăsată a fost „Enter”.