joi, 10 decembrie 2015

Virvar



„… the dread of something after death,
The undiscovered country from whose bourn
No traveller returns”
(Hamlet, III.1. 80-83)

Antoaneta Ralian a avut două pasiuni declarate: traducerea şi călătoria. De fapt, poate că nu era vorba decît de una singură, căci ce este traducerea dacă nu un mod de a călători? Unul special, care le permite şi altor oameni, şi anume cititorilor precum şi generaţiilor următoare de traducători, posibilitatea de a întreprinde călătoria pe drumul deschis mai întîi de scriitor. Dar atunci cînd ne folosim de o traducere pentru a străbate acest drum, călcăm întotdeauna pe urmele traducătorului, cel care probează şi determină pentru noi terenul sigur folosindu-se de intuiţia sa şi de echipamentul propriei limbi. Antoaneta Ralian continua să facă parte din neamul călătorilor, The Traveling Kind (vezi piesa cu acest titlu interpretată de Emmylou Harris şi Rodney Crowell la https://www.youtube.com/watch?v=na06CYdo8y4) chiar şi, sau poate mai ales atunci cînd stătea locului, lucrînd la traduceri în fotoliul din apartamentul ei.
În urmă cu aproximativ două săptămîni, Antoaneta Ralian a întreprins călătoria vieţii ei, acea călătorie fără de care nici un om nu-şi merită condiţia de muritor. Călătorie, traducere, moarte. Moartea pare capătul drumului doar pentru că reprezintă acel gen de drum pe care nu ţi-l poate asigura nici un traducător. Este capătul drumurilor pe care le-ai străbătut însoţit, dar începutul drumului pe care-l străbaţi, pentru prima dată, singur. Mai singur decît scriitorul ocupat cu romanul său de debut.
Într-o emisiune mai veche, A. R. declara că s-ar simţi mai acasă în universul lui Kafka (http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/antoaneta-ralian). Poate şi pentru că a trăit atît de multă vreme într-unul, te-ai putea gîndi. În acest univers şi-a pierdut părinţii, în definitiv. Locul unde pierzi ceva de preţ este un loc riscant – te poate pierde şi pe tine – dar, totodată, este locul unde ai putea recupera, redobîndi lucrurile pierdute: „By the waters of Leman I sat down and wept…”
Dar dacă era să aleagă nu între locurile unde s-ar fi simţit ca acasă, ci între locurile unde i-ar fi plăcut să trăiască, între America, Israel şi Anglia, Antoaneta Ralian prefera, de departe, Anglia:

„În Anglia, în schimb, da, în Anglia aş putea trăi. De altfel, am foarte mulţi prieteni acolo. Dar nu în Anglia cosmopolită a lui Durrell, ci în cea tradiţionalistă a lui Galsworthy. Datorită trilogiei Sfârşit de capitol pe care am tradus-o, când am ajuns prima dată la Londra, am avut senzaţia de déjà vu, déjà vécu.” (Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian, Humanitas, 2011, p. 117)

Din 27 noiembrie 2015, Antoaneta Ralian s-a mutat într-o altă ţară, una care are cîte puţin din fiecare ţară, dar şi ceva în plus pe care nu-l mai poţi găsi nicăieri altundeva. O ţară mai tradiţionalistă decât Anglia lui Galsworthy, mai patriarhală decât Romanul natal şi, cu siguranţă, mai cosmopolită decât Anglia lui Durrell. Un loc a cărui vizitare i-ar produce doar unui număr infim de oameni senzaţia de déjà vu. Faptul ţine mai degrabă de natura acelui loc decât de familiaritatea noastră cu literatura bogată care-i este dedicată. Un loc unde vom descoperi că relaţia cu transcendenţa se poate lipsi foarte bine de orgă: „clipele mele de transcendenţă presupun acompaniament de orgă” (Antoaneta Ralian, Amintirile unei nonagenare, Humanitas, 2014, p. 26).
„Dincolo”, acel „something after death”, este o ţară nedescoperită cîtă vreme nimeni, nici un călător nu s-a întors de-acolo. Pînă la urmă, traducerea chiar este limitată, mai limitată chiar decît interpretarea, cu care este adeseori comparată. Nu doar pentru că traducătorul nu poate spune orice sau oricît, ci mai ales pentru că între două limbi sursă – limba acestei lumi şi limba lumii de apoi – nimeni nu poate spune nimic. Sau poate că A. R. a reuşit să ne spună pînă la urmă ceva aparte? Un semn, un cuvînt misterios ca o parolă?
Pentru a explica mai bine detaşarea lui Iris Murdoch de bunurile de lux care alcătuiesc universul domestic al oricărei persoane înstărite, Antoaneta Ralian descrie printre altele şi interiorul casei scriitoarei, pe care-l surprinde prin termenul „virvar”: 
„… o detaşare de bunurile materiale nemaipomenită. Un virvar în casă…” „Un ce?” întreabă surprinsă Eugenia Vodă, la emisiunea căreia a avut loc dialogul. „Un talmeş-balmeş” explică A. Ralian. Încîntată, E. V. subliniază bine-dispusă: „Iată, din emisiunea noastră ne rămîne un cuvînt special, un «virvar în casă».” (http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/antoaneta-ralian)
Am căutat termenul, dar nu l-am găsit în DEX, în ciuda asigurării oferite de A. R. Cuvîntul există în schimb în daneză şi norvegiană, exact cu sensul întrebuinţat de A. R: amestec, harababură, talmeş-balmeş. Şi l-am întîlnit ca un corespondent ambivalent pentru englezescul „coil”, din celebrul monolog hamletian:

“To sleep, perchance to Dream; aye, there's the rub,
For in that sleep of death, what dreams may come,
When we have shuffled off this mortal coil,
Must give us pause.” (pentru versiunile diferite ale monologului, vezi https://en.wikipedia.org/wiki/To_be,_or_not_to_be)

„Coil” înseamnă atît tulburare, zbucium, harababură, cît şi bucla unei funii, sugerînd aici trupul sau viaţa trupească care se adună ori se înfăşoară în jurul sufletului (Sylvan Barnet, ed. The Tragedy of Hamlet, Signet Classics, 2006, p. 63). Iar danezul „virvar” este considerat de un comentator un termen superior franţuzescului „tumulte” („le tumulte de vivre”), întrucît cuprinde atît aspectul de zbucium, neorînduială, cît şi pe cel de strîngere a firului vieţii (Jean-Michel Deprats, „The ‚Shakespearean Gap’ in French”, Shakespeare Survey, Volume 50, Cambridge U. P., 2002, p. 132). În româneşte, expresia a fost tradusă ca „tumultul vieţii” (Violeta Popa, George Volceanov, Hamlet, în W. Shakespeare, Opere II, Paralela 45, 2010), sau „vremelnica strînsoare” (Ion Vinea).
Monologul lui Hamlet poate fi văzut ca un comentariu general despre sensul apăsător al existenţei, dar nu şi dacă ţinem cont de prima versiune a piesei, de primul cuarto (Q1), unde „viaţa viitoare este o certitudine” (Thomas Healey, “Shakespeare and Marlowe”, Oxford Handbook of English Literature and Theology, edited by Andrew Hass, David Jasper, Elisabeth Jay, OUP 2007, pp. 393-395.) În Q1, viaţa merită trăită nu pentru că i-ar urma ceva teribil, ci pentru nădejdea unei lumi mai bune după moarte. Potrivit lui Healey, este posibil ca Shakespeare să fi eliminat în ediţiile ulterioare (Q2 şi Folio) ale piesei dimensiunea teologică din monolog pentru a amplifica aparenţa de nebunie a Prinţului. Se poate stabili astfel o corespondenţă între „virvarul” din monologul lui Hamlet şi cel din casa lui Iris Murdoch – semne ale detaşării, dar totodată semne ale nebuniei. O nebunie simulată în Hamlet, una reală, în cazul scriitoarei cuprinse de boala Alzheimer.
Însă „virvarul” Antoanetei Ralian a fost unul obţinut prin implicare, nu prin detaşare sau simulare. A. R. nu a lăsat un virvar în casă, ci unul în cultura română, unde cele peste o sută de titluri traduse trasează tot atîtea drumuri.
Cît a putut, a mers împreună cu viaţa. Cînd n-a mai putut, a fugit după ea.