duminică, 6 decembrie 2015

Asociaţia Părinţilor pentru Dreptul Elevilor de a fi Insultaţi (APPDEAFI)



„Eu îi zic tot timpu’ lu’ fii-miu că-i un nenorocit la fel ca ta-su, dar la şcoală învăţătoarea îl laudă şi-l dă ca exemplu în clasă. Vă daţi seama, bietul copil, el pe cine să creadă? Ce mai înţelege?”, se plânge o mamă care a sprijinit proiectul înfiinţării unei asociaţii care să lupte pentru dreptul elevilor de a fi recunoscuţi în modul care le este familiar. „Nu mă mai înţeleg cu ea”, intervine un tată nemulţumit. „Deşi am învăţat-o pe fii-mea că-i proastă ca mă-sa, învăţătoarea îi spune fetei că este o elevă bună şi că are încredere în ea. Nu numai că nu-i adevărat, dar îmi mai subliniază şi autoritatea”, precizează tatăl.
Solicitat în legătură cu apelul APPDEAFI, Ministrul Educaţiei a declarat: „Este o situaţie delicată, trebuie să ţinem seama de toate aspectele implicate. Pe de o parte, noi nu am vrea să discriminăm pe nimeni. Trebuie să stabilim normele de încadrare ale fiecărui elev în parte, ceea ce vă asigur că nu este uşor. Mărturisesc că până şi mie mi-e greu, chiar la mine acasă, să deosebesc între copiii mei, care e dobitoc, care e animal, care e doar tâmpit, etc. Pe de altă parte, s-ar putea să fie şi elevi care nu intră în nici una din categoriile tradiţionale, iar aici putem anticipa deja unele probleme. În fine, recunosc că există destulă rea voinţă printre multe cadre didactice, care refuză să se adreseze elevilor aşa cum sunt obişnuiţi de-acasă, tratându-i cu respect indiferent de situaţie, ceea ce bineînţeles că este inadmisibil.”
Contactată pentru o declaraţie, preşedinta APPDEAFI a spus: „Eu n-am timp de declaraţii, fiecare să declare pe timpul lui; eu merg la servici, nu ca profesorii care stă toată ziua cu copiii şi desenează bastonaşe. Doar că noi suntem oameni normali, şi dacă-i spun copilului că-i tâmpit înseamnă că-i tâmpit! Ce, dacă-i tâmpit înseamnă că nu-i normal, sau ce? Eu l-am făcut, aşa că eu ştiu mai bine, nu nu ştiu ce învăţătoare care vorbeşte cu «dragi elevi». Nu vă daţi seama că-i bagă în confuzie? Mi-a venit ideea acestei asociaţii de când învăţătoarea a vorbit frumos cu copilul meu. Cuvinte frumoase, ce el nu a auzit până acum. Şi de atunci plânge şi se pişă pe el noaptea. Câteodată şi ziua. Nu-i normal să mi-l traumatizeze în halul ăsta,” a încheiat preşedinta APPDEAFI.
Într-un comunicat ulterior, Asociaţia a anunţat că nu se va opri aici, ci va cere şi alte drepturi, precum dreptul părinţilor de a-şi hrăni bebeluşii direct cu Coca-Cola şi crenvurşti şi în spaţii publice, nu doar acasă. De asemenea, reprezentanţii APPDEAFI sunt pregătiţi să ceară ca în zilele de vară să li se permită şi bebeluşilor accesul direct în vitrinele frigorifice ale magazinelor, şi nu doar în dreptul acestor vitrine, unde deocamdată se mulţumesc să-şi expună bebeluşii cu mânuţele şi picioruşele goale şi cu căpşorul descoperit.


*

Satira de mai sus am scris-o ca reacţie la cele două evenimente recente legate de învăţătoarele care şi-au jignit şi ameninţat elevii (Învăţătoarea Gheorghe Luminiţa, de la Colegiul Ana Aslan din Brăila

Materialul video care o prezintă pe doamna Gheorghe Luminţa anunţă „Tratament inuman aplicat unor copii de 7-8 ani de catre invatatoarea Gheorghe Luminita din Braila de la Colegiul "Ana Aslan". V-ati lasa copilul pe mana acestei invatatoare?”
Dar acesta este exact limbajul întrebuinţat de majoritatea mamelor din jur: pe stradă, în parc, la cumpărături. Cu siguranţă, şi acasă. Acest limbaj jignitor le-a fost aplicat copiilor încă de la vreo trei, patru ani, astfel încât atunci când îl aud din nou în clasa întâi pe la şapte, opt ani, se simt cu adevărat ca acasă. Cum să nu-ţi laşi copilul pe mâna unei învăţătoare care este aproape ca mama copilului?
Părinţii sunt cei dintâi care-i informează pe copii în legătură cu adevărata lor natură: ce-i drept, nu toţi copiii sunt „tâmpiţi”. Mulţi sunt doar „proşti”. Dar cu toţii sunt drăcuiţi cu sete de părinţii, bunicii, mătuşile sau fraţii mai mari. „Mi-a/mi-au mâncat sufletul”, „mă omoară cu zile ăsta/ăştia”, „mă bagă-n toţi dracii”, se plâng părinţii între ei, fiecare înţelegându-l pe celălalt.
Să nu se creadă că aş încerca să scuz comportamentul nedemn al cadrelor didactice vinovate. Doar că nu înţeleg revolta acelor părinţi care-şi tratează copiii mult mai rău decât învăţătoarele acuzate, în ciuda faptului că petrec cu proprii copii mai puţin timp decât un învăţător, că au de-a face nu cu treizeci, ci cu unul, cel mult trei copii, pe care-i pasează de regulă printre bunici (socrii, proprii părinţi). Doar acasă copilul lor e tâmpit, cretin, idiot? La şcoală devine brusc altcineva? E capabil să recunoască şi să respecte o atitudine civilizată copilul care în ambianţa familiei este încurajat să vorbească murdar chiar din momentul când începe să lege câteva cuvinte? Să se poarte ca un animal, pentru că asta înseamnă că ai "personalitate"?