La referendumul pentru familie de anul trecut,
prezența la vot a bucureștenilor a fost de 15,7%; prezența la nivel național de
20%. La vremea respectivă, Patriarhia a salutat performanța ca pe „un succes
nedeplin” ((https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/).
Un succes, fie el și nedeplin, merită recunoscut.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit titlul de cetăţean de onoare al
Municipiului Bucureşti:
„Primarul Bucureştiului a menţionat că a făcut «din
tot sufletul» propunerea către Consiliul General al Municipiului Bucureşti
pentru acordarea distincţiei şi a reamintit «contribuţia imensă a Patriarhului
Bisericii Ortodoxe Române la spiritualitatea şi educarea poporului român».
La rândul său, Patriarhul Daniel a precizat că
este «foarte recunoscător pentru acest titlu deosebit» care aparţine deopotrivă
şi Bisericii. «Această onoare nu este acordată doar nouă, ci şi Bisericii
Ortodoxe Române pentru că împreună cu toţi colaboratorii de la Centrul Eparhial
şi de la Centrul Patriarhal am încercat să aducem o contribuţie la dezvoltarea
culturală, spirituală, socială a capitalei în timpul patriarhatului de acum».”
(https://basilica.ro/patriarhul-daniel-a-primit-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-municipiului-bucuresti/).
Dar ce onoare este pentru un creștin să primească
titlul de cetățean de onoare din partea celui mai secular și mai anti-creștin
dintre orașele mari ale României? Ce onoare este pentru un patriarh să i se
recunoască public „contribuţia imensă
la spiritualitatea şi educarea poporului român” în condițiile în care
îndepărtarea poporului român de spiritualitatea și educația creștină sînt tot
mai vizibile de la o zi la alta? De cînd este sarcina principală a Bisericii să
contribuie la „dezvoltarea culturală, spirituală, socială a capitalei”? Nu este
oare răcirea accelerată a credinței poporului român urmarea inevitabilă a
încercării Bisericii de a dezvolta cultural, spiritual și social România? Nu este oare
misiunea principală a Bisericii aceea de a fi Trupul mistic al lui Hristos în
istorie? Preocuparea pentru dezvoltarea culturală, spirituală și socială nu a
ocupat oare pentru prea multă vreme atenția și intenția BOR? Nu este oare
destul de clară criza în care am ajuns pentru a înțelege că nu mai putem
continua așa? Hristos nu este o realitate implicită, pe care activitatea
cultural-misionară L-ar presupune oricum. Un secol de prezență implicită a lui
Hristos în Apus a făcut ca astăzi Hristos să fie ilicit, iar puținii creștini
care-au mai rămas să reconsidere vechile soluții ale generațiilor din trecut
care au traversat timpuri barbare și întunecate.
Purtarea veșmintelor, săvîrșirea gesturilor,
rostirea formulelor nu mai sînt suficiente într-o societatea decreștinată. În
lumea post-modernă Hristos trebuie reasumat în mod explicit, trebuie să învățăm
din nou să-L purtăm, să-L rostim, să ne îmbrăcăm în Domnul. Biserica nu este în
lume pentru a o dezvolta cultural, ci pentru a sfinți lumea și pentru a-i oferi
mîntuirea. Orice alt lucru, oricît de bun, trebuie să fie secundar față de Hristos
și să decurgă din viața Bisericii în Hristos, nu dintr-o agendă socială sau
culturală care să justifice prezența Bisericii în societate.
Diverse formațiuni politice tot pretind că-și iau
România înapoi. Aproape au reușit, profitînd de o Românie vulnerabilă și rău
îngrijită de o ierarhie care a preferat să-și concentreze atenția asupra
chestiunilor administrative și de politică bisericească întrerupte de scurte,
dar emoționante momente cultural-artistice (sic!).
Cu puțin înainte de Ziua Națională, Primarul
Bucureștiului a acordat diplome de excelență și unor organizații printre care se
numără și UNICEF (https://www.agerpres.ro/administratie/2019/11/28/ioan-aurel-pop-gelu-colceag-irina-loghin-si-cornel-dinu-cetateni-de-onoare-ai-capitalei--411661)
UNICEF a făcut presiuni asupra Ministerului
Educației pentru a accepta programe de educație parentală și de egalitate de
gen în sistemul românesc de educație (https://stiripentruviata.ro/ministerul-nu-isi-asuma-strategia-de-educatie-parentala-a-fost-creata-de-unicef-si-trei-organizatii-romanesti/
vedeți și la https://stiripentruviata.ro/fost-expert-unicef-se-mai-lucra-in-taina-la-o-strategie-nationala-cea-privind-egalitatea-de-gen/
În Occident
și în SUA există proteste ample împotriva programelor UNICEF (https://www.comprehensivesexualityeducation.org/unicef/shameonunicef/)
de sexualizare
a copiilor și susținere a avortului (programele de educație sexuală fiind
organizate pe grupe de vîrstă, prima fiind cea între 5-8 ani, https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000260770).
Poate voi relua subiectul cu altă ocazie. Ce vreau să spun este că Primarul
Capitalei a felicitat UNICEF, printre alte organizații, „pentru implicare în
viața comunității” (https://www.agerpres.ro/administratie/2019/11/28/ioan-aurel-pop-gelu-colceag-irina-loghin-si-cornel-dinu-cetateni-de-onoare-ai-capitalei--411661)
Sigur că UNICEF se implică în viața comunității. Atît
de bine, încît organizații creștine și pro-life americane au inițiat o campanie
de protest, #SHAMEonUNICEF. În România
însă, UNICEF este onorată.
De fapt,
UNICEF chiar trebuie admirată pentru tenacitatea cu care-și urmărește
obiectivele. BOR ar avea de învățat de la UNICEF cum să-și urmărească scopul și să-și împlinească misiunea. Misiunea Bisericii este diferită și chiar opusă acestei organizații. Dar dacă o organizație necreștină și neromânească poate fi atît de implicată în viața comunităților românești, cu cît mai mult nu ar trebui să o facă BOR? BOR trebuie să se străduiască să se implice ca Biserică în viața
comunității, implicînd comunitatea în viața lui Hristos. Sigur, e
de așteptat ca în această situație Patriarhul să piardă ceva din slava lumească,
ba chiar să i se retragă titlul de cetățean de onoare al Capitalei. Dar numai
așa ar putea deveni cetățean de onoare al Capitalei cerești. Și astfel România
ar avea șansa de a redeveni ea însăși, eliberată de toți cei care și-o dispută încurajați de singurătatea ei.
