joi, 7 mai 2020

Constantine Malandrakis: Pomenirea morții în tradiția patristică ascetică (I)


Nota traducătorului:

După cum am mai arătat pînă acum, pervertirea înțelegerii ortodoxe urmărește compromiterea reperelor fundamentale ale gîndirii ortodoxe astfel încît ele să permită desprinderea nebănuită a credinciosului de Dumnezeu și reorientarea lui în exterior către Piața globală, iar în interior către sinele divin al omului aflat în armonie cu o natură divină, potrivit concepției neognostice care a găsit în România un teren spiritual lăsat liber după stingerea ultimei generații de mari duhovnici. Perfidia acestui proiect constă în faptul că sunt folosite chiar temele și conceptele ortodoxe în scopul avansării unei viziuni despre om și Dumnezeu aparent creștină, dar care în realitate este complet opusă adevărurilor creștine fundamentale.
Gîndul morții sau cugetarea la moarte, un exercițiu propriu viziunii creștine, poate fi la rîndul lui deturnat. De pildă, în practicile de tipul mindfulness, wellbeing, open mind, gîndul la moarte este întrebuințat în scopul optimizării vieții și randamentului personal. Prin urmare, înainte de a continua seria mea de intervenții pe tema cugetării la moarte, mi s-a părut potrivit să traduc și să postez un text de referință în literatura rezervată acestui subiect. Este vorba despre articolul lui Constantine Malandrakis, „The Mindfulness of Death According to the Ascetic Patristic Tradition”, (θεολογία, 1988, Vol. 59, Num. 2, pp 346-360, accesibil online la http://www.ecclesia.gr/greek/press/theologia/material/1988_2_8_Malandrakis.pdf). Întrucît este vorba despre un eseu de dimensiuni apreciabile, îl voi posta aici în trei părți.
Gheorghe Fedorovici

*

Pomenirea morții în tradiția patristică ascetică
de Constantine Malandrakis

Credința creștină a însemnat chiar de la început așteptarea lucrurilor de pe urmă și a Împărăției lui Dumnezeu. Primele comunități creștine erau comunități eshatologice care așteptau revelarea slavei Împărăției lui Dumnezeu; la rîndul ei, Împărăția avea să descopere slava credincioșilor, mădulare ale lui Hristos. [1]  Forța acestei așteptări a lucrurilor de pe urmă este exprimată precis în timpul perioade apostolice în biserica tesalonicenilor, unde creștinii se așteptau ca sfîrșitul lumii să se petreacă într-un viitor apropiat, motiv pentru care abandonaseră ca inutilă orice implicare în această lume. Apostolul Pavel a condamnat această concepție de indiferență față de viața cotidiană, recomandînd vigilența și stăpînirea de sine (1 Tes. 5, 6 și 2 Tes. 2, 1).
Timpul care ne-a rămas de trăit aici, o durată care rămâne întotdeauna necunoscută pentru fiecare persoană, a fost definit ca timp de pocăință. Irosirea acestui timp este cea mai mare pierdere pentru om potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur (†407). [2] Devotîndu-și acest timp lui Dumnezeu, credinciosul este eliberat de frica de bătrînețe, boală și moarte și își asumă viața în timp dintr-o nouă perspectivă. Calea de ieșire din această lume, care se realizează biologic prin moarte, poate fi realizată la nivel spiritual prin înțelegerea vanității acestei lumi și prin reorientarea către realitatea celeilalte lumi. [3]
Înțelesul tainei botezului constă tocmai în aceasta, și anume că toți cei care doresc acest har trebuie să moară păcatului după cum este scris că Hristos a murit păcatului întrucît a murit în trup, care este asemănarea păcatului. [4]  Prin Taine creștinii își asumă moartea lui Hristos. [5] Astfel în timp ce ei sunt considerați din punct de vedere spiritual morți pînă la botez, prin această taină ei sunt altoiți în Hristos și primesc viață (vivified) în timp ce mor pentru această lume. [6] Nicolae Cabasila († 1391), marele teolog al secolului 14, compară Tainele cu ferestrele prin care lumina lui Hristos pătrunde în lume pentru a mortifica viața lumească, oferind viața veșnică și supra-lumească. [7]
(Traducere de Gheorghe Fedorovici)

Note:

[1] Vezi Col. 3, 3-4. Vezi și la Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, 2, PG 150, 548BC.
[2] Vezi Omilie la Ioan, 58, 5, PG 59, 321.
[3] Vezi C. Mantzarides, Christian Ethics, p. 93, Thessaloniki, 1981.
[4] Vezi Fer. Augustin, Enchiridion ad Laurentium, cap. 42, PL 40, 253.
[5] Vezi Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, I, PG 150, 501D-504A.
[6] ibid. Vezi de asemenea și la Matei 8, 22, unde Hristos îi spune unui ucenic care îi ceruse permisiunea de a merge să-și îngroape tatăl: „Lasă morții să-și îngroape morții lor”. Se subînțelege că cine nu-l urmează pe Hristos este de fapt mort.
[7] Sf. Nicolae Cabasila, ibid., PG 150, 504BC.