Ne pregătim cu emoție pentru întîlnirea cu un prieten apropiat sau cu un personaj important, dar la întîlnirea cu Dumnezeu ne permitem să venim oricum. Important e că am venit: cu întîrziere, neglijenți, cu mintea aiurea. Ne ridicăm de la rugăciunea adăugată corvezilor zilnice cu sentimentul datoriei îndeplinite și cu o senzație de ușurare: de-acum noi ne putem vedea de ale noastre, iar Sfînta Treime de ale Ei.
Dar l-am auzit pe Dumnezeu? L-am auzit pe Dumnezeu ascultîndu-ne? I-am auzit respirația?
Îl auzim ascultîndu-ne înăuntrul nostru. Îl ascultăm înăuntrul Lui.
