Tinerii de astăzi nu mai plantează pomi decît pentru a se afirma pe ei prin acțiuni de voluntariat civic. Dezvoltați ideologic, tinerii sunt incapabili să-și dorească creșterea în ei și în afara lor. Totul, pînă și natura trebuie să se dezvolte doar ideologic, iar orice arbore care ajunge totuși să crească în mod natural trebuie eliminat prin soluțiile finale aplicate de corporațiile din industria lemnului care au anexat pădurile României.
Printre cei aflați între două vîrste se mai găsesc unele persoane care plantează pomi dintr-un străvechi reflex uman și nu din noua conștiință ecologică, dar și aceștia renunță să o mai facă atunci cînd constată fie indiferența tinerilor, fie mobilizarea lor în numele cauzei.
Cînd ridici o casă, plantezi un pom și faci un copil nu creezi și nici măcar nu susții un ecosistem în primul rînd. Acestea sunt acțiuni proprii misiunii prezenței, care ne permit să participăm la o lume tradițională, adică la un tip de ordine care apare și se susține doar prin cultivarea prezenței. Casa, pomul și copilul determină un loc, așezîndu-l nu doar în spațiu, ci și în timp.
Prezența nu se vede, dar fără ea toate lucrurile văzute nu au nici un sens, iar aerul, oricît de curat ar fi, rămîne doar un amestec de gaze.
Dintre acțiunile prezenței, vîrsta înaintată ne permite doar plantarea copacilor. Separați în epoca actuală de proprii nepoți, bătrînii plantează odată cu arborele nădejdea că măcar acesta va putea ocroti și chiar trezi la un moment dat conștiința prezenței.
