Sclavul trăiește într-o siguranță mai mare decît stăpînul său. Chiar dacă stăpînul este ucis sau transformat în sclav la rîndul lui, sclavii rămîn în siguranță, ajungînd în proprietatea altor stăpîni.
Siguranța totală este posibilă doar în două tipuri de ordine: în ordinea în care libertatea a fost abolită și în cea în care libertatea triumfă. Abolirea libertății este rezultatul inevitabil al definirii libertății ca bine suprem. Dar dacă libertatea este bună, asta nu înseamnă că libertatea constituie un bine incoruptibil în natura lui.
Convingerea că libertatea este un bine oferă o justificare morală încercării de a-mi impune libertatea împotriva libertății tale. Libertatea de a-mi urmări binele propriu implică posibilitatea de a converti orice scop și acțiune într-un bine, răul fiind determinat de orice și oricine opus binelui meu. Atunci cînd libertatea este văzută ca binele suprem, nimic nu o mai poate împiedica să devină răul suprem.
Antropocentrismul entuziast al Renașterii nu a fost slăbit, ci consolidat de Revoluția științifică și de cultura modernă, chiar dacă acestea i-au înlocuit entuziasmul cu dispoziția maniaco-depresivă tot mai evidentă în ultima sută de ani. Se susține fals că odată ce viziunea cosmologică creștină a fost desființată, omul și-ar fi recunoscut limitele, asumîndu-și împăcat locul modest pe care i-l rezervase natura și Universul. Dimpotrivă, în ultima jumătate de mileniu omul nu a făcut altceva decît să se străduiască să ocupe locul din care l-a alungat pe Dumnezeu. Odată ce și-a refuzat statutul de ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, omul occidental și-a pierdut măsura, definindu-se ca sumă de posibilități infinite.
Dar în viziunea creștină, măsura nu presupune doar limită, ci și direcție, orientare. Ceea ce omul poate să fie depinde în primul rînd de ceea ce el este deja, după cum locul în care urmează să ajungă este legat de locul în care se află. Omul modern nu ajunge niciodată nicăieri pentru că pleacă de fiecare dată dintr-un loc necunoscut. Omul antropocentric nu vrea să știe unde se află nici cînd pleacă, nici cînd ajunge undeva, pentru că orice situare precisă îi diminuează libertatea de a fi pretutindeni și nicăieri (cf. https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/o-interpretare-teologica-aspectului.html).
Principiul orientării este adevărul, așa cum în spațiul geografic ne folosim de o serie de repere stabile. Așa cum nu putem redefini nordul, tot astfel nu putem redefini adevărul. Încercarea de a determina punctele cardinale din punctul nostru de vedere pare absurdă doar pentru cei care trăiesc în realitate, dar pentru individul convins că el este centrul universului, o astfel de încercare este inevitabilă: el este Soarele și Steaua Polară după care ar trebui să se orienteze toți ceilalți, pentru că doar în felul acesta poate fi asigurat echilibrul cosmic, deci siguranța universală.
Marea revoluție umanistă a Renașterii a început prin desenarea unei noi hărți a realității determinată de Omul Vitruvian. Epoca marilor descoperiri geografice ar fi întîrziat fără această hartă, iar întreaga lume, nu doar noile teritorii, au fost luate în posesie în numele acestui om nou, care și-a impus autoritatea apoi prin Revoluția științifică. Triumful omului antropocentric este însă demonstrat de-abia de formarea totalitarismului global transumanist din prezent, anunțat și pregătit de Revoluția franceză și de cea rusă, precum și de totalitarismele europene din secolul 20.
Libertatea se împlinește doar în măsura în care permite realizarea binelui. Ea nu poate permite realizarea binelui cîtă vreme ea este binele, ci doar în măsura în care slujește binelui. Dar pentru a putea sluji binelui, libertatea trebuie să recunoască adevărul. Omul nu poate fi în siguranță decît într-o lume de sclavi sau într-o lume de fii și fiice. Primii pentru că și-au pierdut libertatea, slujindu-și lor înșiși; ceilalți pentru că și-au depășit-o, slujindu-i Tatălui.
