În cele mai fierbinți zile de vară și înainte ca cineva să apuce să se plîngă de căldură, tatăl meu observa voios, spre exasperarea celor prezenți: „Ce bine că s-a mai răcorit!” Spre deosebire de tatăl meu, însă, care nu încerca decît să facă haz de necaz, mărturisindu-și credința în frumusețea vieții în ciuda tuturor piedicilor, asigurînd astfel echilibrul termic interior, dreapta consideră că este o datorie ideologică să susțină că este tot mai rece (https://contramundum.ro/2023/07/20/valurile-de-caldura-au-scazut-in-ultimii-75-de-ani/) pe măsură ce stînga susține că este tot mai cald. Percepția temperaturii a devenit astfel o problemă politică, fiind folosită de stînga pentru a justifica noi măsuri de limitare a libertăților și de sporire a sistemului de control a populației și de dreapta pentru a sfida și beșteli adversarul politic care ar falsifica datele cu nimic ieșite din comun ale unui fenomen natural.
Este un război pe care dreapta l-a pierdut deja. În primul rînd, pentru că a pierdut războiul cu realitatea, care este efectiv tot mai fierbinte. Nu este suficient să comparăm maximele din prezent cu cele din trecut, ci trebuie să ținem cont și de intervalul de-a lungul căruia sunt înregistrate aceste maxime. Una este că valul de căldură a ținut în trecut cîteva zile și alta cînd în prezent acesta ține o lună sau chiar mai mult. În plus, ce se-ntîmplă vara trebuie pus în relație cu tot ce se-ntîmplă în restul anului și în special cu ce se-ntîmplă în timpul iernii: iar faptul că la București nu a mai fost o iarnă propriu-zisă de vreo opt ani este chiar mai semnificativ decît temperaturile de peste 35°C înregistrate tot mai frecvent în timpul verii. Atunci cînd apariția neașteptată a unui fulg de nea în toiul iernii devine un eveniment național, respectat de întreaga populație cu venerația cu care japonezii contemplă zborul petalelor florilor de cireș, expedierea încălzirii globale ca o invenție aberantă a stîngii echivalează cu expedierea realității. Prin acest refuz al realității, dreapta îi face un mare serviciu stîngii, recunoscînd indirect că stînga are o mai bună percepție a realității, este dedicată mediului și oamenilor, este caritabilă și își propune să facă ceva.
Faptul că stînga se aliază cu realitatea împotriva realității i-a determinat pe oamenii de dreapta să abandoneze realitatea cu totul, inventîndu-și propriul lor termometru care indică valori opuse celor înregistrate de un termometru normal. Însă valorile normale nu pot fi inventate, așa cum normalitatea nu poate fi inventată. Normalitatea de dreapta nu este mai normală decît cea de stînga și dacă ar ieși din perimetrul aerului condiționat omul de dreapta ar fi la fel de amețit de căldură precum cel de stînga, chiar dacă ar susține în mod ridicol că acum verile sunt mai răcoroase decît în trecut. Ironia este că, năucită de frisoane ideologice, dreapta a ajuns să adopte mentalitatea progresistă a stîngii, pretinzînd că de la un an la altul este tot mai bine și că viitorul este mai promițător decît oricînd. Tocmai pentru că a pierdut valorile absolute ale normalității, dreapta face eforturi să se încredințeze că în exterior este tot mai rece în speranța disperată că măcar în felul acesta s-ar putea răcori lăuntric.
