Pentru ca oamenii normali să poată fi lichidați pentru că sunt normali, trebuie mai întîi ca normalitatea să fie lichidată. De-abia în condițiile dispariției normalității devine nu doar posibil, ci chiar recomandabil ca oricine nu este normal, și anume normal în sens radical de stînga sau de dreapta, să fie invalidat, eliminat, anulat, lovit și chiar ucis.
Normalitatea a fost lichidată de toți cei care pretind că ea nu poate fi decît radicală, iar acum cei de stînga urmăresc să lichideze normalitatea radicală de dreapta și invers. Deși par opuși, progresiștii și conservatorii, globaliștii și naționaliștii, neoconservatorii, liberalii și neoliberalii, fasciștii și antifasciștii pleacă de la convingerea că normalitatea poate fi cuprinsă într-un program politic și poate fi impusă prin decizie politică. Această convingere reprezintă în realitate lovitura mortală dată de toate aceste grupări normalității și doar în urma lichidării ei este posibilă construirea unei normalități radicale pe baza unui fragment de normalitate uneori veritabilă, dar de fiecare dată moartă.
Normalitatea a dispărut din România și tocmai de aceea le este atît de ușor celor care au lichidat-o să pretindă că o apără. Potrivit învățăturii creștine, însă, omul poate doar pierde normalitatea, nu și redobîndi. Normalitatea este un lucru atît de profund, de mare și de gingaș încît restaurarea ei este cu neputință omului. Tot ce putem face este să recunoaștem faptul că am ucis-o sau că am participat la uciderea ei fie doar și ca simpli spectatori și să-i cerem lui Hristos să ne-o redăruiască.
Quentin Deranque nu a fost doar un student obișnuit la matematică, pasionat de grădinărit și de viața pastorală, nu a fost un tînăr normal, victima predilectă a adversarilor normalității așa cum li se spune, în vederea radicalizării lor, naivilor incapabili să distingă între normalitatea reală și cea radicală. Poate că a fost cel mai pacifist membru din grupurile din care făcea parte sau de care era apropiat (https://fr.wikipedia.org/wiki/Mort_de_Quentin_Deranque#Id%C3%A9ologie) însă toate aceste grupuri sunt ultranaționaliste. Apărătorii normalității radicale de dreapta, cei care l-au convertit pe Deranque la normalitatea lor deviantă, l-au ucis spiritual cu mult înainte ca acesta să fie bătut de moarte în 12 februarie de extremiștii de stînga progresistă, loviți la rîndul lor de apărătorii normalității radicale de stînga. Iar acum influencerii de dreapta profită în modul lor abject caracteristic de această crimă pentru a-l înlocui pe Deranque cu și mai mulți Deranque și, eventual, să sugereze rolul salvator al unei răngi în războiul cultural.
Dincolo de diferențele ideologice, aceeași normalitate radicală operează în mod criminal și în cazul naționalismului absolut, și în cel al progresismului absolut, ambele viziuni fiind hotărîte în egală măsură să se folosească de orice formă de violență, de la minciună și manipulare la intimidare, amenințare și crimă în scopul realizării normalității ideale.
