Comparînd lumea
în care a crescut cu lumea în care avea să moară în curînd, o bătrînă observa
într-o scrisoare publicată cu opt ani în urmă că omenia, credința și respectul au dispărut din România nouă (scrisoarea ei a apărut în revista Memoria, numărul 102-103 (1-2/2018), p. 22-23, vezi la https://www.revistamemoria.ro/wp-content/uploads/2018/10/102-103-Doua-scrisori-arc-peste-timp.pdf
sau la https://www.revistamemoria.ro/doua-scrisori-arc-peste-timp-s-ana/).
Pe de altă parte, Tanti Ana își amintește că în trecut „era altă credință”, o
credință care cultiva omenia și respectul.
Scrisoarea bătrînei ne spune că nu orice instituție este
capabilă să asigure credința, omenia și respectul. Actualele instituții ale
statului, inclusiv școala și biserica, au prosperat cîtă vreme au participat la
distrugerea lumii vechi. Dar acum, cînd „nu mai este nimic din ce a fost ” și
cînd „s-au îngropat toate”, din ce va mai trăi noua credință?
