Așa cum măsurile de igienă alimentară și sanitar-veterinară previn transmiterea și răspîndirea bolilor prin eliminarea animalelor bolnave, tot astfel măsurile de igienă socială previn infectarea statutului și a societății sănătoase (adică a membrilor ei prosperi și/sau școliți) prin eliminarea indivizilor umani infectați de sărăcie și ignoranță (și bătrînețe, în cazul bătrînilor săraci). A spus-o explicit un primar liberal: „cel care nu muncește, nu merită să trăiască” (https://www.youtube.com/watch?v=sdHcNHfsCXk). Românii afectați de sărăcie sunt de fapt infectați de ea, deci sunt principalii responsabili pentru situația în care se află. Este puțin probabil să te îmbolnăvești de sărăcie dacă eviți contactul cu săracii (motiv pentru care, cel puțin în București, orice individ care merită să trăiască nu se deplasează decît cu mașina proprie, niciodată cu mijloacele de transport în comun), iar cînd acest lucru se întîmplă în ciuda tuturor măsurilor de precauție luate, cel mai probabil cauza este de natură genetică.
Probabil că primul lucru care s-a privatizat în România după 1990 a fost statul. În orice caz, cred că statul român a fost redus destul de timpuriu la statutul de societate comercială condusă de un consiliu dominat de acționari vest-europeni. Acesta este un fapt decis și realizat la fel de independent de voința populației cum a fost și alocarea noastră Rusiei sovietice. Statul din post-comunism este similar cu cel comunist în felul în care tratează individul, și anume ca inferior și total subordonat statului, dar se deosebește de cel comunist prin faptul că cetățenii își pot exprima în mod public acordul sau dezacordul față de deciziile luate fără ei și de regulă împotriva lor.
Ce vreau să spun de fapt este că bolojanismul, cetepismul, userismul sau tefelismul nu reprezintă o viziune politică nouă. Ideea că statul trebuie să-i protejeze pe membrii sănătoși ai societății de cei infectați a fost testată cu succes în timpul pandemiei (antivacciniștii reușind, în mod previzibil, să-și compromită total poziția inventînd o contaminare simetrică produsă de cei vaccinați, care ar fi răspîndit în jurul lor proteina Spike sau care ar avea deja un ADN modificat, în loc să rămînă pe terenul observațiilor evidente despre ineficiența vaccinului în privința infectării și transmiterii) și de altfel ea este împărtășită în egală măsură de suveraniști, convinși că neamul absolut și-ar regăsi starea de sănătate primordială odată cu eliminarea agenților patogeni ai progresismului de stînga și ai neoliberalismului. Naționaliștii protestează în fața măsurilor violente aplicate de guvernanți în vederea refacerii economice a statului în timp ce lucrează la propriile lor liste cu cei care nu merită să trăiască.
Conducerea actuală a statului și susținătorii ei din societatea civilă descriu criza din prezent ca pe momentul inevitabil în care membrii unui grup de supraviețuitori trebuie să decidă pe care dintre ei trebuie să-l sacrifice pentru binele majorității. Însă analogia este falsă de două ori. O dată, pentru că în cazul nostru nu este vorba despre binele majorității, ci despre binele unei minorități pentru care trebuie sacrificată majoritatea. Și, în al doilea rînd, pentru că însăși ideea sacrificiului trimite spre o situație diferită de una pur economică, determinată de o criză financiară, dezvăluind indirect dimensiunea magică a societății comerciale care deține România, perspectivă care proiectează o nouă lumină asupra crimelor și morțile colective întîmplate din decembrie 1989 pînă astăzi.
