Faptul că cei care pretind că reprezintă vechiul spirit creștin al locului nu-și propun un efort de înțelegere a noului spirit, progresist, al locului, și au în schimb sentimentul că și-au împlinit datoria doar prin semnalarea expansiunii lui constante, confirmă caracterul de bulă al taberei suveranist-naționaliste și anunță totodată apropierea sfîrșitului ei. Isteria, paranoia și ședințele de spiritism în cadrul cărora inițiații invocă duhul Căpitanului și al legionarilor canonizați prin formula „sfinții închisorilor” nu pot realiza o formă reală de locuire și de fapt condamnă orice încercare de revendicare a locului unei ignorări meritate sau chiar unui râs zeflemitor. Obsesiile și temerile naționaliștilor de astăzi sunt străine nu doar față de realitatea actuală, o construcție utopică la rîndul ei, ci în primul rînd față de realitatea organică veche pe care pretind că o reprezintă, încît în ciuda sondajelor care indică un scor electoral favorabil AUR-ului de laborator, aceste rezultate ar trebui întîmpinate cu compasiune mai degrabă decît cu îngrijorare.
Identitatea ideologică a naționaliștilor români din prezent este realizată prin actualizarea discursului legionar în acord cu ideologia MAGA și a lui Rassemblement National, ceea ce explică tensiunile dintre naționaliștii români trumpiști și cei cu atașamente europene mai puternice. De altfel, această tensiune din naționalismul autohton reflectă tensiunea dintre naționalismul american și cel european în condițiile în care viziunea „America First!” nu exclude dimensiunea expansionistă, dominatoare, care i-a făcut pe americani atît de iubiți în întreaga lume și în special în țări conștiente de destinul lor istoric. Dar pe măsură ce susținerea populară pentru partidele naționaliste se va reduce în România, temele naționale specifice vor face loc celor importate din ideologiile franco-americane de dreapta și de extrema dreaptă, istoria, cultura națională și ortodoxia fiind folosite exact în sensul rezervat de intelectualii de dreapta în anii ’90, și anume ca miresme și culoare locală, iar odată cu aceasta credința legionară își va pierde caracterul central, salutul legionar ajungînd probabil să fie perceput ca un echivalent neutru al gestului simbolic al sportivilor norvegieni de simulare a vîslitului.
Nu știu dacă măcar unul dintre cei care susțin mișcarea suveranist-naționalistă din România este capabil să înțeleagă lucrurile esențiale din materialul publicat la https://hotnews.ro/interviu-ce-poate-invata-romania-din-povestea-unui-sat-transilvanean-in-care-oamenii-isi-ajutau-vecinii-intr-un-fel-emotionant-m-a-impresionat-grija-fata-de-protejarea-demnitatii-celuilalt-2314271. Dincolo de faptul că majoritatea naționaliștilor ar parcurge cu emoție și apreciere textul interviului, fără să observe că de-a lungul lui sunt bifați toți markerii spiritului revoluționar progresist (intersecționalitate, fluiditate, diferență, redefinirea realității, celălalt, generozitate, ospitalitate etc), nu m-ar surprinde dacă naționaliștii ar identifica mesajul principal al materialului cu aceeași spontaneitate și în același sens în care ar face-o și cititorul progresist, și anume ca pe o veste bună, ca pe o încurajare în vederea posibilității refacerii cu ușurință a locului. Această lectură identică este posibilă și din perspectivă naționalistă din simplul motiv că naționalistul din prezent este la rîndul lui un individ dislocat, care își închipuie că locul poate fi refăcut oricînd atîta vreme cît există bani și povești care nu trebuie să fie neapărat adevărate dacă sunt bine spuse.
