marți, 8 iunie 2021

Neomarxismul de care avem nevoie

 

Surprinși în mod plăcut de numărul mare al celor prezenți la conferința lui Rod Dreher de la București de sîmbăta trecută, atît organizatorii vizitei sale în România, cît și scriitorul american însuși se simt îndreptățiți să spere că observațiile și îndemnul formulate în cartea Să nu trăim în minciună ar putea reprezenta începutul unei mișcări de trezire și rezistență spirituală în România. Aș spune că speranțele sunt cu atît mai îndreptățite cu cît rîndurile dedicate de Dreher episodului românesc sunt încadrate de figura lui Mihai Neamțu și de cea a PS Ignatie al Hușilor (https://www.theamericanconservative.com/dreher/what-i-saw-in-bucharest-live-not-by-lies/). Ceea ce înseamnă că această mișcare nu va putea fi altfel decît complet dedicată adevărului, mai precis neutralizării lui. Dar acesta este un aspect secundar. Important este că vom avea o mișcare spirituală autentică, adică necontaminată de cultura tradițională țărănească, îngropată grăbit de colaboratorii PS Ignatie (https://episcopiahusilor.ro/recenzie-un-eveniment-revista-horeb) în așteptarea anunțatei eutanasieri a Mioriței („Miorița – ca arhetip sau metaforă – nu trebuie câtuși de puțin clonată, ci eutanasiată.” https://www.contributors.ro/despar%C8%9Birea-de-miori%C8%9Ba-viciul-fatalismului-%C8%99i-imperativul-innoirii/).

În sfîrșit, marxiștii au pus mîna pe instituțiile statului și împiedică tipărirea cărților care-i deconspiră! Tătarii au venit, iar îndelungata noastră așteptare în deșert este acum răsplătită. Sigur, faptul că intelectualii de dreapta speculează fiecare reacție secular-progresistă este ceva firesc și ține de integritatea pe care au manifestat-o în întreaga lor prestație din ultimii treizeci de ani, cu o intensitate deosebită în perioada regimului Băsescu. Dar este grav atunci cînd ierarhi precum PS Ignatie al Hușilor practică același exercițiu pentru a fi perceput ca ultimă linie de apărare a valorilor tradiționale. Astfel, două site-uri conservatoare, R3Media și ActiveNews au relatat un incident bizar, prin care PS Ignatie reclamă refuzul unei instituții a statului de a publica un volum dedicat memoriei părintelui Mina Dobzeu, fără a preciza însă care este instituția respectivă (https://www.activenews.ro/stiri/INCREDIBIL-%E2%80%9EO-institutie-a-statului-a-vrut-sa-l-cenzureze-pe-PS-Ignatie-Episcopul-Husilor-intr-o-carte-despre-cel-care-l-a-crestinat-in-inchisoare-pe-Nicolae-Steinhardt-Parintele-Martir-Mina-Dobzeu.-Actul-inadmisibil-incalca-Constitutia-Romaniei-167270). Instituția a contestat un pasaj din prefața semnată de PS Ignatie unde apar afirmații critice în legătură cu instrumentalizarea ideologică a toleranței, genului și a egalității. Chiar dacă afirmațiile PS Ignatie sunt corecte, instituțiile statului român, membru UE, s-au angajat să respecte principiile UE legate de diversitate, toleranță și incluziune. Or, aici este problema, că episcopul Hușilor este cenzurat exact în numele acelor valori seculare și anti-creștine la răspîndirea cărora a contribuit prin atitudinea sa deschisă față de valorile europene și față de cultura umanist-seculară europeană și prin asocierea cu intelectuali ortodocși culturofili precum Papahagi sau Baconschi, pentru care creștinismul este în cel mai bun caz un mijloc de civilizare. Primul număr al revistei Horeb, fondată de PS Ignatie, formulează un manifest explicit împotriva creștinismului ortodox tradițional și împotriva culturii populare românești (https://episcopiahusilor.ro/recenzie-un-eveniment-revista-horeb). Merită amintit aici că sfinții închisorilor, a căror relevanță este determinată din păcate mai puțin de sfințenia vieții lor creștine și mai mult de anticomunismul lor, au fost formați de o cultură și o tradiție populară, mulți dintre ei provenind chiar din familii de țărani români.

Sigur că amenințarea ideologiei de stînga este reală. Iar singura bătălie importantă din acest război a fost pierdută în 2018, la referendumul pentru familie. Nu poate fi subliniat îndeajuns faptul că această bătălie nu a fost pierdută doar în condițiile ofensivei stîngii; a fost pierdută în primul rînd după 30 de ani de dominație culturală și politică a elitei de dreapta. Prin autosuficiența, prin superioritatea declamată, niciodată demonstrată, prin oportunism și o crasă lipsă de caracter, dreapta a contribuit poate decisiv la victoria nesperată a radicalismului secular în România.

La conferința de sîmbătă de la București (vezi mai pe larg în postarea mea anterioară), Rod Dreher a menționat că majoritatea preoților din SUA nu se opun corectitudini politice de teama de a nu fi acuzați de rasism sau homofobie. Este posibil ca la noi liderii ortodocși să critice neomarxismul și cu gîndul că vor fi trecute cu vederea anumite apropieri vinovate dintre BOR și PSD: suntem de dreapta de teama de a nu fi acuzați că am fost ori suntem de stînga (după cum voi arăta într-o postare viitoare, această atitudine are efecte dezastruoase pentru dimensiunea caritativă a Bisericii). Aceeași presiune anticomunistă face dificilă recunoașterea eroziunii produsă în cultura română de torentul neoliberal. Dar această strategie îi împiedică pe liderii ortodocși să recunoască neoliberalismul ca principalul adversar și adevăratul responsabil pentru criza socială, culturală, economică, politică și religioasă în care am ajuns. După cum am mai spus și cu alte ocazii, susținerea acordată de ierarhii ortodocși intelectualilor neoliberali a contribuit direct la succesul stîngii culturale în România, iar această alianță nu poate avea decît efecte nefaste pentru orice încercare ortodoxă de a construi o rezistență întemeiată pe valorile culturii românești tradiționale.