Singurul lucru surprinzător în filmele americane cu zombi este că protagoniștii nu sunt niciodată surprinși de apariția lor. Desigur, prezența unui zombi este percepută ca amenințătoare și periculoasă, dar în filme ea nu este niciodată surprinzătoare.
Mi se pare că eșecul referendumului pentru familie din 2018 a marcat prima manifestare publică generală a unui fenomen comparabil din punct de vedere spiritual cu folclorul zombi. Nu mă refer aici la adaptarea cinematografică a acestei teme, ci la înțelegerea inițială a lui zombi din folclorul haitian: „corpuri reanimate prin magie ale oamenilor care fuseseră chinuiți în timpul vieții ca sclavi; ei nu-i amenințau pe cei vii și nici nu se hrăneau cu oameni, ci erau ca niște somnambuli cu ochii larg deschiși, fără să vadă nimic.” (Angela Tenga, Elizabeth Zimmerman, “Vampire Gentlemen and Zombie Beasts. A Rendering of True Monstrosity” Gothic Studies, Volume 15, No. 1, May 2013, p. 78). Dincolo de amenințarea la adresa vieții noastre, „poveștile cu zombi demonstrează cît de ușor trupurile noastre, locuințele noastre, țara noastră și lumea noastră pot fi invadate” (Gregory Waller, The Living and the Undead: Slaying Vampires, Exterminating Zombies, Urbana: University of Illinois Press, 2010, p. 251, citat în Tenga și Zimmerman, op. cit., p. 79).
Cu toate
acestea, exact ca într-un film cu zombi, spulberarea inițiativei de modificare
a Constituției în sensul precizării definirii căsătoriei a fost un eveniment cu
care ne-am obișnuit nefiresc de repede după șocul aflării rezultatelor,
descoperind că apocalipsa zombi nu este pînă la urmă chiar atît de cumplită cum credeam. Mă tem că un număr tot mai mare din cei 20% care votaseră pentru familie
s-au adăugat între timp restului de 80% care umblau deja cu ochii deschiși,
fără să vadă nimic. Oare preotul ortodox care-i prevenea recent pe credincioși într-o
predică că vor deveni zombi dacă vor face vaccinul covid știa de episodul cu
referendumul? Dar nu aceasta este culmea zombificării.
Culmea zombificării nu a reprezentat-o nici măcar comunicatul antologic al Patriarhiei: a fost „un succes nedeplin” (https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/)
În încheierea studiului lor, Tenga și Zimmerman observă că percepția publică a zombilor tinde să urmeze evoluția descrierii vampirului, care din personaj inițial dezgustător și înfricoșător, a devenit agreabil, romantic și chiar pozitiv, urmînd ca zombi să fie umanizați la rîndul lor potrivit principiului că „monștrii nu sunt atît de diferiți de noi, ei nu au ales să fie monștri, iar uneori ne putem împrieteni cu ei” (p. 84). Regretînd că umanizarea zombilor lasă un gol în reprezentarea „adevăratei monstruozități”, autoarele își exprimă încrederea că „în curînd un alt monstru va apărea, ori va reînvia, pentru a neliniști, înfricoșa și dezorienta publicul, așa cum trebuie să o facă adevărata oroare” (ibid.)
Probabil că acest monstru va fi reprezentat de creștinii tradiționali, precum cei descriși în videoclipul „Copiii referendumului” (https://www.youtube.com/watch?v=4C6f_HGn338). Singurele creaturi care vor mai „neliniști, înfricoșa și dezorienta publicul” în viitor vor fi tocmai acele ființe umane care mărturisesc că își primesc viața, puterea și inspirația dintr-o sursă transcendentă nevăzută, care vor manifesta gîndire și exprimare articulată, capacitatea de a crea și de a recrea, instinctul de a conserva semințele permanenței și care vor dovedi mai ales iubire față de somnambulii cu ochii larg deschiși și cu toate acestea incapabili să vadă nimic esențial.
Aceasta este culmea zombificării.
