„Nu mai puțin importantă este nevoia de religie pe care situația actuală o face evidentă. Un indiciu în acest sens este terminologia împrumutată din vocabularul eshatologic, care folosește în mod obsesiv cuvîntul «apocalipsă» pentru a descrie fenomenul pandemic – în special în presa americană – și care evocă adesea în mod explicit sfîrșitul lumii. Este ca și cum nevoia religioasă, pe care Biserica nu o mai poate satisface, ar fi căutat pe dibuite un alt loc unde să se simtă în siguranță și l-ar fi găsit în ceea ce a devenit acum religia timpului nostru: știința.”
Giorgio Agamben, „Reflections on the Plague”, martie 2020, https://www.journal-psychoanalysis.eu/reflections-on-the-plague/
Creștinismul nu mai poate satisface nevoia religioasă a lumii actuale întrucît această nevoie este pseudo-religioasă: noii sensibilități religioase îi lipsește deschiderea față de ordinea spirituală. Din acest motiv, ea nu poate fi satisfăcută decît de o religie politică. Însă, după cum voi arăta în finalul acestui text, noua religie este diferită în același timp nu doar de religiile tradiționale, ci și de cele două religii politice instaurate în secolul 20, nazismul și comunismul.
Noua religie este întemeiată pe cultul vieții biologice; ea este universală, depășind limitările de clasă sau de rasă și nu-ți cere decît un corp pentru a deveni un membru al ei. După cum arăta Agamben în textul citat mai sus, „un alt lucru care ar trebui să ne pună pe gînduri este prăbușirea evidentă a tuturor convingerilor și credințelor comune. S-ar părea că oamenii nu mai cred în nimic altceva decît în pura existență biologică, care trebuie salvată cu orice preț. Dar teama de a-și pierde viața nu poate servi decît ca fundament al tiraniei, al monstruosului Leviatan cu sabia lui scoasă din teacă.”
Întrucît omul se identifică doar cu trupul lui, el ajunge să creadă că viața umană poate fi redusă la simpla funcționare biologică (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/02/functionalismul-implacabil-citeva.html). Conservarea sănătății devine religie, iar medicii, care asigură această funcționare optimă a corpului, devin noii preoți, slujitorii divinității vieții. Acest fapt i-a determinat pe numeroși creștini să vadă în noua religie o prelungire firească a creștinismului, care insistă asupra caracterului sacru al vieții. Există însă o diferență semnificativă între mesajul creștin și cel al religiei biotehnologice: orice creștin ar trebui să știe că în timp ce Dumnezeu este viața, viața nu este Dumnezeu, cum afirmă noua religie. Doar în Hristos avem viață (cf. 1 Ioan 5, 12). Nemurirea propovăduită inclusiv în BOR nu este decît o formă nesfîrșită de viață întru moarte. De altfel, accentul pronunțat terapeutic, social-caritativ impregnat ortodoxiei din România odată cu înscăunarea PF Daniel ca patriarh nu a făcut decît să încurajeze răspîndirea unei viziuni melioriste de proveniență umanistă în cadrul BOR. Din acest motiv, departe de a preveni în legătură cu cele trei direcții principale prin care este transmisă viziunea transumanistă – digitalizarea, dezvoltarea personală în termeni psihoterapeutici și biotehnologia – liderii ortodocși au propus și impus adaptarea și asimilarea ortodoxă a unei viziuni esențial anticreștină, după cum am arătat repetat pe acest blog.
Natura distopică a proiectului umanist pe care-l vedem astăzi a fost anticipată sau confirmată în literatura secolului 20. Și cu toate că Vestul se considera imun la ideologia totalitară, edificarea totalitarismului în Occident avea să fie denunțată nu doar în textele criticilor de stînga ai capitalismului sau în cele ale conservatorilor creștini, ci pînă și de indivizi neimplicați ideologic, dar care descopereau efectele controlului, cenzurii și manipulării adevărului în propriul lor domeniu de specialitate. Astfel, caracterul totalitar realizat de corporațiile din complexul tehnico-medical era semnalat încă dinainte de criza covid (vezi Dr. Kevin Hay, “Is Medical Totalitarianism a New Canadian Value?” un articol din ianuarie 2017, în care autorul atrăgea atenția asupra efortului autorităților de a bloca formarea profesională a studenților la medicină care ar avea obiecții etice față de eutanasie, precum și asupra propunerilor din Journal of Medical Ethics de legalizare a infanticidului prin echivalarea lui cu avortul https://theprovince.com/opinion/dr-kevin-hay-is-medical-totalitarianism-a-new-canadian-value ; într-un articol din februarie 2018, un alt medic consemna victoria sistemului medical totalitar: https://journals.sagepub.com/doi/pdf/10.1177/1457496918757579).
Dar oricît de multe asemenea mărturii ar fi invocate, ele apar din păcate prea tîrziu: majoritatea populației nu consideră că noul totalitarism ar fi chiar atît de rău. În definitiv, de ce nu s-ar îngriji statul de starea de sănătate a corpului meu? Evident că această atenție sporită a statului față de sănătate reprezintă o mutație periculoasă de la obligația constituțională a statului de a respecta dreptul la viață și la sănătate. Însemnă că statul poate defini și redefini cetățenia potrivit unui anumit standard asigurat nu de statutul de ființă umană, ci de starea ei de sănătate, determinînd ulterior drepturile și libertățile în acord cu noile standarde. Dar nu acesta este aspectul despre care vreau să scriu aici și, de altfel, impresia mea este că acest aspect este tot mai puțin important pentru toată lumea, atît pentru cei care susțin certificatul verde, cît și pentru cei care i se opun.
Așadar, deși pare că aspectul politic al noului totalitarism medical se află în permanență în prim-planul momentului istoric în care ne aflăm, el este secundar totuși în raport cu scopul urmărit, care ne este dezvăluit mai ales de implicațiile teologice ale actualului proces de înlocuire a democrației liberale cu un nou tip de regim politic. Acest scop nu putea fi propus dacă societățile nu ar fi fost transformate în prealabil prin convertirea lor la noua religie. Fără această transformare socială profundă nu ar fi fost posibilă intenția liderilor politici de a realiza convertirea prin sabie (intimidări, constrîngeri, limitări ale drepturilor, lezarea demnității persoanei umane) a restului populației care și-a păstrat reflexele normalității. În calitate de creștin, mie mi se pare prin urmare că ar fi mai instructiv dacă am urmări caracterul de religie politică al acestei noi ordini biopolitice.
Dincolo de eficiența și necesitatea vaccinurilor anticovid, limbajul întrebuințat în justificarea măsurilor sanitare, care au culminat prin campania de vaccinare, demonstrează că s-a urmărit cu totul altceva decît întoarcerea la normalitate. S-a urmărit și se urmărește realizarea unei noi normalități, mijlocită și condiționată de vaccinare și verificată digital prin codul QR. Cu toate că natura mitologică a acestei noi normalități a fost vizibilă prin avertismentul profetic formulat de oficialități sub forma eshatologică „dacă nu ne vom supune măsurilor impuse, toată omenirea va pieri”, acest apel nu a fost recunoscut poate suficient de explicit de creștini, care fie au interpretat excesele mesianice ale politicului ca pe o formă de corupție prin care se încălcau principiilor statului de drept, fie s-au grăbit să interpreteze în cheie apocaliptică măsurile excesive luate peste tot în lume ca pe un semn al „marii strîmtorări” descrisă de Hristos în capitolul 24 al Evangheliei după Matei. Evident, chiar dacă nu ne aflăm acolo, lumea pare tot mai pregătită pentru „semne mari și minuni”, fiind fascinată de iuțeala cu care toate virtuțile vechi sunt transformate în păcate noi și toate păcatele noi în virtuți vechi: iubirea este transformată în ură, ura în iubire, cultura este inutilă iar inutilitatea devine esențială, fără să se observe că viața devine tot mai nesemnificativă cu cît celebrează mai mult un trup desprins de adîncimea asigurată prin recunoașterea propriului suflet. Dacă pentru conștiința premodernă, omul este un suflet întrupat, omul apare percepției de astăzi ca un trup dezînsuflețit. Și pentru că nici o religie nu poate susține această ciudățenie grotescă, omul de astăzi și-a inventat o religie pe măsură.
S-a vorbit despre felul în care totalitarismul comunist a imitat creștinismul, în vederea obținerii omului nou. Nu știu în ce măsură a fost remarcat modul în care copierea creștinismului se regăsește și în actualul totalitarism sanitar, dincolo de formele schimonosite ale creștinismului întîlnite uneori (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/11/noul-aproape.html). Spovedania publică, practicată în auto-critica membrilor PCR poate fi identificată și în ritualul televizat în care pacienții nevaccinați afectați de covid sunt obligați să mărturisească păcatul necredinței în vaccin. Etapele vaccinării și primirii unui cod QR corespund tainelor de inițiere în viața creștină a Botezului și Mirungerii: așa cum prin Botez credinciosul primește o viață nouă, iar prin Mirungere primește darurile Duhului Sfînt prin care poate crește în această nouă viață și se poate împotrivi răului, tot astfel prin vaccinare omul primește o nouă viață, o viață sigură, diferită ontologic de viața nesigură a nevaccinaților. Codul QR reprezintă darurile libertății celui născut din nou într-o viață care-i satisface nevoile esențiale, proprii unei vieți limitată de orizontul secular imediat: shopping, excursii, spectacole și prioritate la camera de gardă a unităților medical, un beneficiu care corespunde de altfel dreptului exclusiv al creștinilor de a se împărtăși– în noua religie, medicamentul prelungirii vieții corespunde efectiv medicamentului nemuririi, cum a fost caracterizată Sf. Euharistie de unii clerici ortodocși în dorința lor nefericită de a arăta că și creștinismul este tot o formă de transumanism, sau cel puțin că este compatibil cu acesta.
Spuneam în introducere că singura condiție pentru a deveni membru al noii religii este să deții un corp. Așa cum, în creștinism, credinciosul primește o nouă viață la care participă prin credință și fapte bune, tot astfel în noua religie credinciosul primește, dacă nu un corp nou, atunci cel puțin un corp îmbunătățit și care trebuie păstrat în stare bună prin participarea la marile cicluri de vaccinare și la celelalte rituri obligatorii de întreținere a corpului.
Evident, corespondența dintre noua religie și creștinism poate fi urmărită și în insistența patologică cu care de la sfîrșitul anului 2020 autoritățile au descris vaccinurile anticovid drept singura soluție (și nu numai autoritățile; prieteni ortodocși și rude apropiate foloseau același limbaj ultimativ). Bineînțeles că în condițiile în care statul a interzis tratamentele timpurii cu medicamente antivirale accesibile ca preț și cu adevărat eficiente ca efect, după cum au demonstrat-o medici independenți din toată lumea, vaccinul părea să fie singura soluție. Cît de sigură și de eficientă a fost, începe să se vadă. Dar altceva este important aici: faptul că este specific pentru o religie să afirme că reprezintă singura soluție de salvare a omenirii. Vindecarea prin vaccinare și nu prin alte tratamente era obligatorie pentru a justifica statutul salvator al noii religii.
Fără îndoială, reacția firească față de orice realizare folositoare oamenilor ar fi cea de recunoștință față de Dumnezeu, cum propunea cu un an în urmă dl Sever Voinescu, redactor la Trinitas TV (https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/inchinarea-pinguinilor-la-vaccin). O astfel de atitudine ar descuraja apariția unei cult al științei și ar păstra omul într-o relație firească cu lumea și cu Dumnezeu. Dar reprezintă vaccinurile anticovid o astfel de realizare? Dincolo de eficiența (discutabilă) a vaccinurilor, poate fi recunoscut ajutorul lui Dumnezeu într-un bine făcut cu forța? Pe lîngă aceasta, unui creștin ar trebui să-i fie imposibil să se raporteze la Dumnezeu ca la autorul software-ului uman, cum și-l imaginează dl Voinescu. Motivul pentru care corpul omului, și cu atît mai puțin omul în integritatea lui, nu poate fi descris ca un software ține de faptul că este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare, omul nu este un program și de aceea nu este programat. În primul rînd, Dumnezeu nu este un program. Dumnezeu nu este nici măcar un programator, ci o Treime de Persoane creatoare, care creează în libertate și din iubire persoane umane libere, capabile de iubire și de acțiune creatoare.
Da, creștinismul este singura soluție; dar față de alte „singure soluții”, creștinismul nu poate fi lucrător, nu poate fi salvator decît în măsura în care este primit în libertate și din iubire față de Persoana Dumnezeului întrupat, care ne-a adus darul de a deveni copii ai Tatălui. Noua religie s-a impus prin șantaj, teroare emoțională prin contribuția mass media, minciună și abuz; a cultivat teama de aproapele nostru și ura față de nevaccinați și i-a transformat pe oameni în supuși ai sistemului bio-tehnologic.
Instaurarea și răspîndirea noii religii politice ridică o întrebare fundamentală: ce fel de religie politică este aceasta?
În „Miturile lumii moderne”, Mircea Eliade identifica două mari mituri politice: marxismul și nazismul. Marxismul dezvolta mitul eshatologic iudeo-creștin al rolului mîntuitor al dreptului (proletariatul) care va duce la sfîrșitul istoriei prin anularea definitivă a răului și a nedreptății (M. Eliade, Mituri, vise și mistere, Univers enciclopedic, București, 1998, p. 19). Mitul rasist al național-socialismului german nu reprezenta însă pentru Eliade decît o
„invitație la sinucidere colectivă: căci eschaton-ul anunțat și așteptat de vechii germani este o ragnarök, adică un „sfârșit al lumii“ catastrofic; el comportă o luptă gigantescă între zei și demoni, care se termină prin moartea tuturor zeilor și a tuturor eroilor și prin regresiunea lumii în haos. Este adevărat că după ragnarök lumea va renaște regenerată (și vechii germani cunoșteau doctrina ciclurilor cosmice, mitul creației și al destrucției periodice a lumii); totuși, a substitui creștinismului mitologia nordică, însemna a înlocui o escatologie bogată in promisiuni și consolări (pentru creștin, «sfârșitul lumii» încheie Istoria și o regenerează în același timp) printr-un eschaton de-a dreptul pesimist. Tradusă în termeni politici, această substituție vrea să spună cu aproximație următoarele: renunțați la vechile istorii iudeo-creștine și reînviați în adâncul sufletului vostru credința strămoșilor voștri, germanii; apoi, pregătiți-vă pentru marea luptă finală între zeii noștri și forțele demonice; în această bătălie apocaliptică, zeii și eroii noștri – și noi cu ei – ne vom pierde viața, va fi o ragnarök, dar o lume nouă se va naște mai târziu” (p. 20-21.)
Întrebarea nu este așadar dacă totalitarismul medical actual reprezintă sau nu o religie politică; întrebarea este ce fel de religie politică este aceasta. Este una care aduce sfîrșitul eshatologic al istoriei prin îmbunătățirea biotehnologică a speciei umane, sau una care invită la o sinucidere colectivă în vederea regenerării ordinii cosmice?
Poate va fi o combinație care urmărește regenerarea istoriei și depășirea catastrofei ecologice prin înlocuirea speciei umane actuale cu o variantă îmbunătățită genetic. Unui loc distrus nu-i poate supraviețui decît o specie cu puteri superioare. Tărîmul zeilor, Asgard, poate fi distrus în bătălia apocaliptică dintre forțele demonice și zeii și supereroii Marvel. Dar Asgard nu înseamnă locul, îi spune Odin lui Thor (în Thor: Ragnarok), ci poporul. Poporul este leagănul zeilor.
