Pînă în epoca industrială, viziunea omului despre sine și despre lume influența tehnologia. De la revoluția industrială încoace, tehnologia este cea care determină înțelegerea umană. Noile tehnologii inteligente și internetul au schimbat natura comunicării. Tehnologia nu oferă acum doar mijloace superioare de realizare a activităților profesionale, ci și posibilitatea deconectării de ordinea profesională. Conectarea tehnologică permanentă devine astfel necesară atît pentru conectarea la ordinea impersonală, cît și la cea personală.
Indivizii care comunică și se solidarizează prin internet sunt superiori omului simplu, care comunică doar prin întîlnirea directă. Rețeaua digitală oferă un simulacru de prezență spirituală convertită în influență, deci în putere socială reală, în timp ce relațiile tradiționale oferă posibilitatea unei prezențe reale, dar lipsită de influență socială efectivă. Nu știu în ce măsură psihologi cu o atenție socio- și etnologică precum Aurora Liiceanu au reușit să semnaleze apariția acestui eu tehno-social, format de noul ecosistem social tehnologic (https://en.wikipedia.org/wiki/Technoself_studies) și dacă nu cumva îl confundă cu acel eu social clasic a cărui precaritate în societatea românească au deplîns-o de fiecare dată cînd li se cerea să explice dificultatea cu care românii se solidarizează în numele binelui superior.
