În filmul In the Electric Mist, generalul confederat John Bell Hood îi apare detectivului Dave Robicheaux pentru a-l ajuta să înțeleagă cît de înșelătoare poate fi o clipă de pace pe cîmpul de luptă:
„Oameni stricați și răi distrug lumea în care te-ai născut. Suntem noi împotriva lor, bunul meu prieten. Să nu-ți negociezi principiile și să nu-ți abandonezi cauza. Încearcă să nu uiți acest lucru: este exact ca atunci cînd ei își încarcă tunul cu potcoave și lanțuri. Ai impresia că tirul de artilerie nu se va mai termina. Apoi, dintr-o dată, se face o liniște mai teribilă decît bubuitul salvelor de tun.”
Robicheaux pare că a înțeles acest lucru și că este pregătit pentru ce este mai rău pentru că în finalul filmului, el mărturisește:
„Am ajuns să cred că generalul, așa cum spusese Bootsie, a fost doar o născocire a imaginației mele, adus pentru a-mi aminti din trecutul îndepărtat că lupta („contest”) nu este încheiată niciodată, iar cîmpul de bătălie nu este niciodată pe deplin stăpînit de noi.”
Sper că mă înșel, dar nu m-ar surprinde să aflu că 18 decembrie 2023 a adus clerului ortodox și în special liderilor din BOR o bucurie aparte: este ziua în care papa Francis a proclamat documentul Fiducia supplicans, prin care cuplurile de același sex primesc binecuvîntarea creștină în bisericile catolice. Ceea ce înseamnă că este posibil ca de-acum înainte ortodoxia să fie apreciată de catolici nu doar ca celălalt plămîn al creștinătății, ci ca singurul plămîn sănătos. Iar o putere sporită a ortodoxiei în mîinile unor lideri corupți nu poate constitui decît o nouă amenințare la adresa Bisericii, poate chiar mai gravă decît toate cele de pînă acum.
Pentru catolici, dar și pentru întreaga creștinătate occidentală, această recunoaștere de către Vatican a sfințeniei relației homosexuale (de vreme ce poate fi binecuvîntată) a însemnat o lovitură cu atît mai cruntă cu cît și Biserica Anglicană oferise deja cu puțin timp în urmă aceeași formă de recunoaștere (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/03/sfintele-taine-un-trend-in-revenire.html vezi și https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/cind-se-scufunda-o-biserica.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/05/locuim-intr-o-cetate-asediata-sau-intr.html).
Un articol publicat cu două zile în urmă în Touchstone Magazine descrie semnificația reală a gestului papei Francis:
„Cine ar fi crezut cu doar un deceniu în urmă că vom asista vreodată la publicarea unei declarații îngrozitoare precum Fiducia supplicans? Fără protecția și îndrumarea Domnului, nihilismul sexual al culturii noastre ne va stăpîni pe toți. Într-adevăr, prăbușirea morală a eticii sexuale catolice privește fiecare dintre comunitățile noastre ecleziale, pentru că întreaga lume creștină a fost de mulți ani inspirată de învățătura morală a Bisericii Catolice. Prăbușirea Bisericii Catolice ca busolă morală pentru civilizația occidentală este cea care conferă datei de 18 decembrie 2023 semnificația sa istorică.
Un singur lucru poate împiedica această dată să intre în istorie ca una dintre cele mai tragice date din istoria bisericii: este refacerea conștientă și deliberată a legăturii dintre pastoral și teologic. Aceasta înseamnă revocarea Fiducia supplicans și interzicerea binecuvîntării cuplurilor de același sex, insistînd în același timp fără ambiguitate asupra sfătuirii pastorale prin recunoașterea naturii păcătoase a relației sexuale între persoane de același sex și, ca atare, necesită pocăință. Ar trebui să ne rugăm pentru un nou Papă Benedict, unul care să revoce drept ilicită falsa conștiință pastorală a predecesorului său și care va insista încă o dată asupra principiului potrivit căruia «numai ceea ce este adevărat poate fi în cele din urmă pastoral. »” (Hans Boersma „The Fall of Rome. Let's Not Kid Ourselves” https://www.touchstonemag.com/archives/addendum/the-fall-of-rome.php).
Ceea ce este mai
rău de-abia urmează. Asta și pentru că majoritatea liderilor speculează răul în
avantajul lor. În aceste vremuri în care „venal and evil people are destroying
the world”, cei care poate că și-au mai păstrat unele principii consideră că le
salvează, se salvează pe ei și poate că-și închipuie că salvează și Biserica prin îngrădire și prin nepomenire. Dar tunurile nu
încetează să tragă decît atunci cînd adversarul părăsește cîmpul de luptă. Pentru
oamenii venali, adversarul este întotdeauna adevărul și-ți dai seama de
corupția cuiva după atitudinea lui față de adevăr. Dar mi se pare curios că în
ortodoxia românească a existat o mișcare de îngrădire doar față de pomenitorii
unui Hristos ecumenic, dar nu și față de pomenitorii unui Hristos umanist, legionar,
neoliberal sau neognostic. Hristosul nepomenitorilor de astăzi este un Hristos nemaipomenit în întreaga istorie a Bisericii.
Toate relațiile dintre comunitățile creștine și dintre creștini și societate se rescriu chiar în aceste momente. Ecumenismul însuși este altul. Traversăm o criză incomparabil mai gravă decît cea de la 1054 și decît cea adusă de Reformă în Apus, în care toate comunitățile riscă să se îngrădească de Hristos în efortul lor de a-și proteja Hristosul care le convine. Iar problema nu este că puținii credincioși din BOR nici măcar nu au aflat încă de marea transformare care a schimbat radical adevărul creștin în Apus, dar sunt convinși că la o adică o pot confrunta numai cu lumînări de ceară curată la lumina cărora îi pot invoca pe sfinții închisorilor, lăsînd elita în plata pieței libere, a nobleței spiritului sau a divinității din noi.
