Pentru că cei
mai mulți ortodocși sunt analfabeți teologic, iar puținii care știu teologie
sunt oportuniști patologici care atunci cînd nu tac în fața minciunii sau rătăcirilor venite „de sus” le răstălmăcesc în așa fel încît să fie bine ca să nu fie rău, aberațiile teologice formulate public
de PF Daniel trec neobservate. De pildă, ideea că Dumnezeu s-ar fi putut înomeni și în
formă adultă este o astfel de aberație: „Desigur, Fiul lui Dumnezeu, fiind
atotputernic, putea să devină om sub formă de adult, evitând naşterea şi
copilăria, creându-Şi umanitatea proprie adultă, aşa cum a creat-o pe cea a lui
Adam, la începutul lumii.” (https://basilica.ro/pastorala-craciun-2019-nasterea-domnului-binecuvantarea-parintilor-si-copiilor/).
Dumnezeu nu putea face asta nu doar din motivele descrise de PF Daniel în
afirmațiile pe care le face ulterior (și anume, pentru că asta ar fi însemnat să vină din afara
umanității), ci pentru că Dumnezeu nu putea restaura neamul omenesc înlocuind individul
uman cu Persoana divină a Fiului. Umanitatea nu este un costum în care se
îmbracă Dumnezeu pentru a-i reda eleganța și strălucirea. Restaurarea firii
omenești nu se face prin înlocuirea ei, ci prin unirea ei cu firea dumnezeiască
în Persoana Fiului. Din acest motiv, Fiul trebuia să ia firea omenească odată cu trupul, dar fără a lua trupul unui om, cum s-ar fi întîmplat dacă și-ar fi creat o umanitate adultă, ci luînd trup din trupul unui om așa cum Eva a fost scoasă din trupul lui Adam, așa cum toți oamenii se nasc din trupul mamei lor, așa cum toți creștinii se nasc din trupul Bisericii.
O altă observație pripită a Patriarhului Daniel este legată de sfîrșitul lumii: „Judecata finală va avea loc după ce sistemul nostru solar va intra în colaps. Soarele se va stinge, luna nu-și va mai da lumina ei – pentru că depinde de soare, stelele din cer vor cădea, iar puterile cerului se vor zgudui», a detaliat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel citând din Evanghelia după Matei (cap. 24)”. (https://basilica.ro/cuvantul-patriarhului-daniel-de-ce-judecata-finala-va-fi-infricosatoare-nu-este-suficient-sa-nu-faci-rau/).
Într-adevăr, Judecata urmează sfîrșitului cosmic (nu doar a sistemului nostru solar), dar această succesiune este teologică, nu fizică, cum s-ar putea înțelege din descrierea PF Daniel. Mai precis, după cum arătam la vremea respectivă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/ortodoxia-galactica.html), Judecata de Apoi nu depinde și nu așteaptă sfîrșitul natural al sistemului nostru solar.
O altă afirmație discutabilă a fost făcută de PF Daniel recent în cadrul cuvîntului de învățătură rostit cu ocazia slujbei Sfințirii Mari a apei din ziua praznicului împărătesc al Bobotezei din 2024:
„Prin gustarea
Aghesmei Mari și stropirea cu ea se obțin trei lucrări mari: prima este
sfințitoare, a doua este vindecătoare și a treia este eliberatoare. Prin
gustarea acestei ape sfințite astăzi se sfințesc sufletul și trupul: se
sfințesc casa, gospodăria și grădina; se
sfințesc natura omului și natura înconjurătoare puse sub protecția și
binecuvântarea Preasfintei Treimi.” (https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/sarbatoarea-botezului-domnului-la-catedrala-patriarhala-din-bucuresti-186519.html sublinierea mea, G. F.)
Este corect teologic să afirmi că natura omului este sfințită prin gustarea și stropirea cu Agheasmă, fie ea și Mare? Probabil că agenții ortodoxiei terminatoare vor spune că Patriarhul s-a referit de fapt la natură în general și la vaccinurile făcute în copilărie.
Problema este că dacă natura omului poate fi
sfințită astfel, atunci orice individ care se naște după această sfințire se
naște sfînt, eliberat de păcatul strămoșesc, indiferent dacă părinții lui au fost
sau nu stropiți și au gustat sau nu din Agheasmă. Pentru că atunci el împărtășește o natură umană comună împreună cu toți oamenii credincioși sau nu, stropiți sau nu cu Agheasmă. Aceasta este o aberație mai mare decît dogma
catolică a Imaculatei Concepții. În realitate, pentru că sfințenia este
personală, adică este rodul vieții în Hristos a credinciosului unit cu Hristos prin
credință și prin tainele Bisericii, ea nu este transmisibilă la urmașii credinciosului, ci rămîne darul exclusiv al Duhului Sfînt pentru fiecare individ uman în parte. Sfințenia sfîntului nu sfințește natura umană, ci ea este posibilă prin participarea credinciosului la natura umană sfințită prin unirea cu natura dumnezeiască în Persoana Fiului întrupat. Fiecare credincios îl are ca începător pe Noul Adam, pe Hristos, în care natura umană este
sfințită prin unirea ei cu natura dumnezeiască. Din acest motiv, nu doar părinții noștri după
trup sunt numiți în mod impropriu părinți, ci și părinții noștri duhovnicești,
care nu ne nasc propriu-zis în Hristos, ci Hristos lucrează prin ei în vederea nașterii
noastre din apă și din Duh. Dacă suntem fii și fiice duhovnicești ai părinților duhovnicești este pentru că ei ne mijlocesc cele necesare vieții în Hristos așa cum părinții trupești ne mijlocesc cele necesare vieții trupești.
