Notă: În textul de mai jos am încercat să explic de ce erezia nu mai contează în Noua Biserică Ortodoxă Română (NBOR) și de ce este sofist argumentul care susține că angajamentul legionar este o problemă de conștiință strict personală față de care Taina Spovedaniei constituie o rezolvare necesară și suficientă.
A rămas mai puțin de două săptămîni pînă la proclamarea oficială a canonizării noilor sfinți români (https://basilica.ro/centenar-2025-mai-sunt-trei-saptamani-pana-la-proclamarea-generala-a-noilor-sfinti-romani/). Ceremonia „va coincide cu aniversarea propriu-zisă a 100 de ani de la adoptarea deciziei Sfântului Sinod de ridicare a Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie” (ibid). În același timp, data ar trebui marcată ca inaugurarea oficială a Noii Biserici Ortodoxe Române (NBOR).
NBOR este nouă nu doar pentru că este diferită de BOR, ci este diferită de ortodoxie așa cum a fost aceasta în toată istoria ei. Este o biserică căreia îi lipsește nu doar conștiința eclezială, ci și conștiința creștină. Hotărîrea ierarhiei ortodoxe de a ignora toate problemele grave, după ce le-a permis să intre în ortodoxia românească, le-a agravat și mai mult. În NBOR nu există practic credincioși cu conștiință ortodoxă, ci indivizi cu o conștiință păgînă ori seculară inspirați de respectul filial și care asociază serviciile religioase ale personalului de cult cu medicina homeopată. Din data de 4 februarie 2025, vechea ortodoxie românească va mai supraviețui în NBOR doar în cîteva comunități care au mai cultivat conștiința creștină ortodoxă pînă cînd, în zece, maxim douăzeci de ani se va stinge de-a binelea.
Semnificația primelor canonizări din NBOR
Acest set de canonizări răspunde la trei probleme principale. În primul rînd, este vorba despre un marketing religios nemilos. Întrucît piața pelerinajului ortodox este afectată atît de tensiunile din Orientul Mijlociu, cît și de războiul din Rusia și Ucraina, iar criza economică impune măsuri de austeritate bugetară care afectează veniturile administrației bisericești, era necesară găsirea unor surse de venit alternative. Șaisprezece pelerinaje naționale suplimentare anual ar trebui să atenueze măcar parțial șocul crizei. Arsenie Boca are multe afirmații de o ortodoxie îndoielnică, dar erezia nu contează în NBOR pentru că ortodoxia nu mai contează. Dar canonizarea lui Boca, chiar dacă nu poate îndrepta gîndul strîmb, poate face măcar viața mai ușoară.
În al doilea rînd, se poate presupune că pentru unii clerici superiori, a-i canoniza pe unii dintre preoții și monahii urmăriți și amenințați de Securitate în timp ei se aflau cu burse în Occident este un mod de a-și ușura conștiința. Nu sunt sigur că asta îi va ajuta la Judecata de Apoi, dar dacă ăsta este singurul lucru bun pe care l-au făcut în viață, poate că a meritat.
În al treilea rînd, creșterea din ultimii doi ani a curentului naționalist se sincronizează perfect cu programul ortodox-naționalist susținut de ierarhia ortodoxă în mod tacit prin recomandările electorale despre care am scris deja (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/01/anul-omagial-al-religiei-romanismului.html). Cele două mișcări se întîlnesc și culminează prin această primă serie de canonizări din cadrul religiei românismului.
Diferența dintre BOR și NBOR
În postarea anterioară am discutat despre diferența dintre felul în care reacționează credincioșii catolici din Vest și cei ortodocși din România în fața abuzurilor propriului cler (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/01/de-ce-ortodoxia-romaneasca-percepe.html). Una dintre diferențele pe care nu le-am menționat în acel text, dar o fac aici, este că în timp ce catolicii au convingerea că Biserica Catolică le aparține în aceeași măsură în care și ei îi aparțin, ortodoxul din România s-a lăsat înșelat de propriul lui cler, acceptînd să creadă că Biserica este a clerului, partea laicului din Biserică fiind cea legată exclusiv de suportul financiar și, bineînțeles, de ascultare. Aceasta este o noutate tipică NBOR, iar în măsura în care credincioșii au acceptat-o, își merită noua ortodoxie, care este în realitate mai mult o societate comercială decît orice altceva.
În NBOR, clerul nu are nimic de explicat ori de justificat în ce privește propriul comportament. Dacă Ratzinger ar fi făcut parte din BOR, acum ar fi fost canonizat chiar dacă s-ar fi dovedit că s-a implicat în mușamalizarea unor cazuri de abuz săvîrșite de preoții din eparhia lui (ceea ce s-a întîmplat de fapt în Arhidieceza de München și Freising sub conducerea lui Ratzinger https://www.catholicnewsagency.com/news/250153/report-on-handling-of-abuse-cases-in-germany-s-munich-archdiocese-released). În NBOR, totul se decide strict între credincios și Dumnezeu, iar preotul este doar un personaj care creează atmosfera corespunzătoare. Dar tocmai această condiție, a relației exclusive și directe dintre credincios și Dumnezeu, demonstrează dispariția Bisericii și mi se pare revelator că tocmai acesta este argumentul prin care membrii din NBOR încearcă să justifice, odată cu posibilitatea sfințeniei vieții unor foști legionari, canonizarea unor membri și simpatizanți ai Mișcării Legionare în ciuda faptului că nici unul dintre ei nu a condamnat public legionarismul și nici nu și-a recunoscut public greșeala.
Angajamentul legionar nu poate fi doar o problemă personală și privată nici măcar în cazul unui simplu creștin, și cu atît mai mult în cazul unei personalități. Pentru că este o diferență între acțiune și credința care a determinat acțiunea. Crima făcută de un legionar în numele credinței legionare este un fapt personal și ea se dezleagă strict în Taina Spovedaniei. Dar credința legionară reprezintă un atac public la adresa creștinismului ortodox cu atît mai mult cu cît pretinde că reprezintă adevărata credință ortodoxă. Prin urmare, așa cum un eretic care a îmbrățișat o erezie și a pretins că erezia lui reprezintă adevărata credință trebuie să se lepede public în Biserică pentru a putea fi primit în Biserică, tot astfel oricine a îmbrățișat credința legionară trebuie să se lepede public de ea pentru a putea fi primit în Biserică (cf. Canonul 95 Trulan, care se referă la primirea diverselor categorii de eretici prin exorcizare, redactarea de scrisori de recunoaștere a erorilor ereziei susținute și prin lepădarea de orice credință potrivnică ori străină de cea ortodoxă).
Legionarismul a fost împletit cu păgînismul tot așa cum actualul neolegionarism este solidar cu neopăgînismul. Mișcarea idolatră care a apărut în vechea ortodoxie și i-a supraviețuit este în NBOR canonizată și acceptată ca o expresie autentică a ortodoxiei. Faptul că ierarhia ortodoxă a refuzat să recunoască răul produs în ortodoxie de naționalismul mistic (legionar sau nu) nu poate fi explicat decît prin decizia de a valida prin această serie de canonizări Mișcarea Legionară și să inaugureze odată cu această dublă mișcare Noua Biserică Ortodoxă Română.
