Dioceza catolică Bolzano-Bressanone a cerut în 2023 o investigație a cazurilor de abuz săvîrșite de clericii din dioceză din 1964 pînă în 2023 (https://english.katholisch.de/artikel/49353-bolzano-is-the-first-diocese-in-italy-to-initiate-abuse-study. Vezi și https://hotnews.ro/un-nou-scandal-sexual-in-biserica-catolica-zeci-de-abuzuri-comise-intr-o-singura-eparhie-din-italia-1884420). Aceeași firmă de avocatură care a cercetat situația din Bolzano a investigat anterior cazurile de abuz din mai multe dioceze din Germania, tot la solicitarea unor prelați catolici. Rezultatul anchetei din Germania a fost dat publicității în ianuarie 2022 sub forma unui dosar de peste o mie de pagini și este cunoscut drept Raportul despre Abuzurile din Munchen (https://www.vaticannews.va/en/church/news/2022-01/sex-abuse-report-munich-ratzinger-marx-holy-see-statement.html), iar efectul devastator al concluziilor reprezintă una dintre cauzele actualului proces de reformă din Biserica Catolică. Trei ani mai tîrziu apare rezultatul investigației asupra regiunii Bolzano, oferit cu cîteva zile în urmă Episcopului Ivo Muser și Vicarului General Eugen Runggaldier (https://english.katholisch.de/artikel/58967-bolzano-bressanone-is-the-first-italian-diocese-to-present-an-abuse-study). Potrivit raportului, majoritatea abuzurilor din parohiile provinciei Bolzano reprezintă acte de pedofilie îndreptate în special asupra fetelor, spre deosebire de parohiile catolice din Germania unde preferința clerului catolic pedofil era pentru băieți.
În măsura în care clericii prădători din catolicism rănesc copiii credincioșilor, revolta opiniei publice din țările catolice este explicabilă. Cunosc catolici care și-au pierdut credința în urma dezvăluirilor din anii 2000 despre abuzurile clerului catolic. Dar această reacție este de înțeles avînd în vedere că victimele nu erau din sistemul bisericesc, ci aparțineau zonei laice. Lucrurile stau însă complet diferit în ortodoxia românească, unde victimele sunt din sistem ori depind în mare măsură de sistemul bisericesc, pe care îl identifică în mod greșit cu Biserica, în avantajul prădătorilor, care speculează această confuzie atunci cînd nu o sugerează chiar ei.
Prin urmare,
orice știre legată de homosexualitate, pedofilie ori de alte lucruri condamnate de morala creștină comise de
unii membri ai clerului ortodox nu va produce în lumea românească nici o
reacție, pentru că, din perspectiva zonei laice ortodoxe,
victimele nu sunt propriu-zis victime, ci oameni ai sistemului care au acceptat
implicit posibilitatea abuzului în momentul în care s-au dăruit sistemului. În sistemul bisericesc nu există victime. De aceea, nu doar că este complet exclusă posibilitatea ca ierarhi ortodocși să solicite cercetări similare în eparhiile din BOR, dar orice
încercare solitară de a denunța sau condamna comportamentele contrare învățăturii creștine ale unor membrii ai
clerului vor rămîne fără urmări din simplul fapt că ele sunt privite de
credincioși ca niște lucruri care nu-i privesc. Clericul, de la monah și preot de mir la episcop, este dincolo de discuție pentru că autoritatea lui este „de sus” în ambele sensuri: de la Dumnezeu și de la sistem. Ceea ce îl determină pe laicul ortodox să considere că orice păcat ar face preotul, el nu poate fi judecat decît de Dumnezeu și/sau de sistem iar pe clericul ortodox să considere că nu are de dat socoteală decît lui Dumnezeu și, poate, sistemului bisericesc.
Pe credinciosul ortodox nu-l
interesează decît ceea ce-l afectează în mod direct: să nu se scumpească
lumînările și taxele pentru serviciile religioase și ca preotul să nu-i ceară să trăiască creștinește pentru că nici el nu-i cere
așa ceva clerului. Oameni suntem, vorba aia. Prin urmare, părinții credincioși
pot fi dispuși chiar să accepte ca un cleric să le necinstească copilul, dacă
acesta este prețul care asigură viitorul copilului în sistem.
