sâmbătă, 12 martie 2016

Incredibil! Exact cum ne aşteptam, evreii şi francmasonii bagă fetiţe în corpuri de băieţi şi băieţi în corpuri de fetiţe!



 M-am nimerit odată, în cursul unei călătorii cu trenul, cu un monah în acelaşi compartiment. M-a ascultat răbdător şi cu atenţie cît i-am vorbit despre ceea ce mi se părea că ar reprezenta noile greutăţi pe care le are de înfruntat Biserica astăzi. Cînd am terminat, a observat dojenitor: „Da, dar de ce nu zici nimic despre evrei şi francmasoni?” Nu am putut să-i răspund. Eram total dezarmat. Dar chiar şi dacă aş fi zis ceva, probabil că oricum era prea tîrziu. Mă trădasem. Eram de-al lor, iar faptul era cu atît mai înfricoşător cu cît îl descopeream atunci, pe loc. În acelaşi timp, eram copleşit de puterea de pătrundere a bunului părinte. „Darul vederii înainte”, am mai apucat să murmur în sinea mea. Afară era noapte.
Întîmplarea mi-a fost învăţătură de minte. Dacă nu credeţi, citiţi în continuare, să vedeţi de ce-au mai fost în stare evreii şi francmasonii:

Au fost odată doi gemeni, Bruce şi Brian. Pentru că au avut o mică problemă la cocoşel, părinţii i-au dus la doctor, deşi nu era cazul. Şi în România sunt numeroşi părinţii care îşi duc copiii la doctor cînd nu este cazul, de pildă atunci cînd le curge ceva ciudat din nas; de fapt, chestia aia ciudată se numeşte muci, adică exact materia din care este făcut creierul părinţilor respectivi. Sigur, genul acesta de părinţi face pereche cu ceilalţi, care probabil că nu au nici măcar muci în loc de creier, părinţii care nu-şi duc copiii la medic nici dacă văd că le atîrnă un braţ, sau un ochi: „stai aşa, puiule, că-ţi pune mami un plasture”.
Se întîmpla în 1965, în provincia Manitoba, ceea ce explică de ce pentru chestia aia pentru care nu trebuia consultat un medic a fost nevoie de operaţie. Poate că s-a ieşit puţin din rutina locului şi a timpurilor, după cum observă recenzentul cărţii în care este relatată întreaga poveste (http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=14-01-064-b) atunci cînd Bruce a rămas fără cocoşel în urma unei intervenţii demne de medicii noştri specialişti (http://www.catavencii.ro/cei-mai-iubiti-dintre-plagiatori/), dar morala poveştii nu e, aşa cum ar putea crede unii părinţi, că d-aia e bine să ai cel puţin un copil de rezervă că deh, Doamne fereşte, nu se ştie niciodată. Să nu uităm, e vorba despre francmasoni aici! Şi de evrei, părinte, cum aş putea să uit? Doar că sunt curios, ce ar putea avea un astfel de părinte în cap spre deosebire de tipurile de părinţi de mai sus. Pentru că avînd asemenea părinţi spirituali şi asemenea părinţi biologici, mă întreb ce şanse au copiii care se uită la desene animate în care în mod curent personajele, băieţi şi fetiţe, îşi explică nefericirea prin bănuiala că ar fi închişi în corpul nepotrivit, băieţii în corpuri de fetiţe şi fetiţele în corpuri de băieţi.
Bineînţeles, văzînd ce-a păţit Bruce, părinţii au refuzat să-l mai opereze şi pe Brian, care s-a făcut bine de la sine în scurt timp. Mai greu a fost cu Bruce:

„După operaţia catastrofală, Bruce şi părinţii lui abătuţi au parcurs un şir dezamăgitor de consultaţii la pediatri şi urologi fără ca vreunul să poată promite o viaţă normală pentru băieţel. Cea dintîi veste optimistă a venit de la un cercetător în domeniului vieţii sexuale de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, doctorul John Money, care doar cu puţini ani mai devreme convinsese universitatea să deschidă, sub conducerea lui, o „Clinică pentru Identitatea de Gen.” Dacă o asemenea clinică răspundea unei nevoi reale, Money era cu siguranţă omul care să o conducă. «Identitatea de gen» este într-o măsură atît de mare o parte a operei sale de-o viaţă încît lui Money i se atribuie meritul inventării expresiei respective. Ei bine, Money le-a spus părinţilor băiatului că Bruce ar putea într-adevăr să ducă o viaţă împlinită şi normală, dar numai dacă ar deveni fată!
Autor a peste douăzeci de cărţi influente în domeniul sexologiei, Money a devenit celebru în special pentru răspunsul lui îndrăzneţ la întrebarea «de ce bărbaţii şi femeile sunt atît de diferiţi?» Răspunsul lui Money contestă existenţa unor diferenţe profunde. Bărbaţii şi femeile acţionează atît de diferit în primul rînd din cauza educaţiei. În jargonul corectitudinii politice, această explicaţie se bazează pe ideea că «genul» (sau rolurile sexuale) reprezintă un construct social (adică un efect al «condiţionării sociale»).
Money a devenit rapid guru-ul principal al activiştilor feminişti, iar ideea că rolurile de gen erau dobîndite mai degrabă decît naturale, a devenit dogma lor sacră. În cursul vieţii sale profesionale, Money a devenit un susţinător activ al mai multor aspecte ale revoluţiei sexuale, printre care se numără sprijinirea perversiunilor sexuale şi respingerea moştenirii iudeo-creştine a Vestului. Ca un torent înspumegat, aceste noi atitudini ţîşneau prin pereţii poroşi ai universităţilor, ducînd cu ele multe din cele mai venerabile credinţe şi tradiţii ale societăţii occidentale. Aşa-numitul «caz al gemenilor» a devenit una dintre armele de bază folosite de feminişti în efortul lor de distrugere a ceea ce li se părea a fi concepţiile depăşite asupra sexelor. Simpla familie Reimer a avut nefericirea de a fi prinsă ca nişte mărunţişuri de un val irezistibil.
Teoreticianul sexolog a fost extrem de interesat de noul lui pacient, Bruce, în mare măsură datorită fratelui nevătămat, Brian. Norocul părea să-i ofere lui Money ocazia de a-şi confirma ipoteza. Ce alt mijloc mai bun de a demonstra că genul era construit social decît crescînd un bărbat biologic ca pe o femeie şi pe celălalt ca pe un bărbat în cadrul aceluiaşi mediu familial? În felul acesta, Bruce a devenit Brenda, iar Money aştepta să-şi vadă teoriile confirmate. De fapt, nu, a mers chiar mai departe. Din acel moment şi-a considerat teoriile ca şi cum ar fi fost confirmate şi vorbea de fiecare dată despre «cazul gemenilor» în termenii cei mai favorabili. 
Realitatea era însă cu mult diferită. Ambii fraţi şi-au pierdut copilăria în încercarea de a-l transforma pe Bruce în Brenda. Pentru Bruce/Brenda însuşi, copilăria a fost un iad. Cele mai îngrozitor lucru îl constituiau vizitele anuale la Baltimore, cînd Money îl teroriza, încercînd să-l stimuleze cu pornografie umilitoare, (chipurile, în scopul determinării   «orientării» sale), impunîndu-i tratamente hormonale şi încercînd să-l facă să accepte operaţia vaginală care era necesară pentru a transforma această farsă macabră într-un lucru ceva mai credibil.
Părinţii au suferit şi ei teribil. Mama a trecut de la pierderea credinţei la infidelitate conjuncturală pînă la o încercare de sinucidere; tatăl s-a refugiat în alcoolism.
Povestea avea posibilitatea clasicului sfîrşit tragic în care moartea absoarbe toţi actorii importanţi de pe scenă. Doar printr-un noroc a fost evitată o asemenea soartă. În cursul pregătirii unui program documentar care urma să se numească «Prima Întrebare» (titlu legat de întrebarea «Ce este, băiat sau fată?»), echipa unei producţii BBC a vizitat familia Reimer pentru a vedea pe viu succesul celebrilor gemeni. Numai că descoperind că treaba stătea foarte diferit de succesul care fusese prezentat, documentarul a cotit brusc spre domeniul jurnalismului de investigaţie.
Acel program de televiziune a iniţiat un şir de evenimente care au forţat profesiunile medicale şi cercetătorii la o lentă reevaluare a ideii de construcţie socială a genului. Din cîte se pare, credinţa în această dogmă, de necontestat cu ceva timp în urmă, începe să slăbească.
Un rezultat fericit al acestei schimbări de atitudine este că lui Bruce/Brenda i s-a spus care era pricina misterioasă a nefericirii sale. Imediat s-a hotărît să redevină bărbat renunţînd la tratamentul cu hormoni şi îndurînd, printre alte intervenţii dureroase, o înfiorătoare dublă mamectomie în vederea extirpării sînilor pe care tratamentul hormonal prescris de Money îi făcuse să crească. Au fost necesare mai mult de douăzeci de internări pentru a reuşi tot ceea ce ştiinţa medicală poate face pentru a-şi repara greşelile din trecut. Iar rezultatul este încă teribil de nemulţumitor.
Sunt multe lucruri care te pun pe gînduri în descrierea lui Colapinto. Chiar au putut să existe o mamă şi un tată care au crezut pentru o clipă că genul este un construct social? Şi cu toate acestea, mulţi dintre cei care sunt consideraţi «educaţi» o credeau (sau cel puţin pretindeau că o cred) cu doar douăzeci de ani în urmă. Iar abundentul izvor al nebuniei educate curge şi acum neabătut. Money nu şi-a recunoscut niciodată eroarea şi continuă să primească sprijin financiar generos pentru cercetarea sa.
As Nature Made Him este o carte bine scrisă în care faptele sunt lăsate să vorbească de la sine. Le va fi utilă creştinilor care vor să-şi înţeleagă adversarii în războiul cultural în general şi în războiul asupra genului în special. Oricine a fost mişcat de Cartea lui Iov ar dori de asemenea să mediteze la această încercare contemporană în materie de suferinţă nemeritată.”
(Graeme Hunter, „A Boyhood Stolen”, Touchstone Magazine, January/February 2001, http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=14-01-064-b)

P.S.
Hei, se pare că iar n-am zis nimic despre evrei şi francmasoni! Ha-ha, fraierilor, voi la ce vă aşteptaţi? Nu v-am zis că sunt de-al lor? Iar acum lucrăm la ceva încă şi mai diabolic: vom băga băieţi în corpuri de băieţi, şi fetiţe în corpuri de fetiţe! Vorba aia, dacă nu noi, atunci cine?