Știți vorba aia: dă radioul/televizorul mai tare
și închide-l! Cam așa e și cu adevărul: îl dăm la maxim imediat după ce l-am
închis.
Toată lumea știe că alegerile din 26 mai au fost
fraudate la greu (http://trenduri.blogspot.com/2019/06/din-nou-despre-alegeri.html),
așa cum toată lumea știe că marii cîștigători sînt cel puțin la fel de corupți
și de lipsiți de scrupule precum marii pierzători. Bineînțeles, ca în orice
moment revoluționar, ca în orice punct de cotitură istorică, frauda și corupția
celor buni reprezintă răul necesar pentru a birui în lupta împotriva fraudei și
corupției celor răi. Știm asta. Ce mă surprinde însă este ușurința cu care a
pesedeul a încasat rezultatul alegerilor de la europarlamentare. Ca și cum se
aștepta. Și o rîmă se zvîrcolește mai mult cînd o ciupești nițel. Pesedeul pare
în schimb împăcat cu situația unei decapitări. De parcă și-ar fi dorit-o.
Întrebarea este de ce ar contesta lumea o fraudă
care pare să nu deranjeze pe nimeni, nici măcar pe pesediști? Pentru că
reprezintă o nedreptate? Dar știm deja că orice nedreptate este dreaptă cînd
este făcută în numele unui bine superior: „Oamenii
nu au evoluat ca să cunoască adevărul, ci ca să trăiască în comunități.
Urmările sunt multiple: una ar fi că e mai important să aparții decât să
cunoști adevărul.” (https://www.catavencii.ro/de-ce-nu-rad-toti-la-glumele-cu-vasilica/)
Binele superior nu este niciodată binele comun:
este doar binele nostru, este binele tribului meu. Binele superior este adevărul
care îmi convine, este adevărul meu care a luat adevărul ostatic fără intenția
de a-l elibera vreodată, ci doar pentru a-l folosi la negocieri.
