Dacă înțeleg corect observațiile lui Alexandru Racu despre sensul creștin al judecării unor situații tragice din istorie, gîndim creștin nu doar atunci cînd refuzăm violența din principiu, ci mai ales atunci cînd avem motive îndreptățite să o invocăm (https://alexandruracu.wordpress.com/2023/10/12/etica-si-context/, o dezvoltare a unui alt comentariu valoros anterior https://alexandruracu.wordpress.com/2023/10/09/dreptate-si-adevar/).
Problema este că acest context creștin care ne-ar permite să judecăm drept este falsificat acum, așa cum s-a tot întîmplat în moduri diferite în istoria creștinismului, de idolatria pretins creștină a absolutismului statului de drept (SUA, UE), a absolutismului civilizației occidentale, a absolutismului culturii iudeo-creștine și a absolutismului îndreptățirii de sine care ne determină să ne iubim pe noi înșine, după cum subliniază Alexandru (https://alexandruracu.wordpress.com/2023/10/09/dreptate-si-adevar/, vezi în special punctele 2, 4 și 5) cu aceeași pasiune și justificare morală cu care îi urîm pe cei care nu se-nchină la idolii noștri.
După cum arăta Philip Schaff,
„Politica guvernului roman, fanatismul indivizilor superstițioși și interesul personal al preoților păgîni au colaborat în vederea persecutării unei religii care amenința să demoleze structura șubredă a idolatriei; aceste forțe s-au folosit de toate mijloacele oferite de lege, violență, manipulare și ticăloșie pentru a elimina creștinismul de pe fața pămîntului.” (Philip Schaff, History of the Church, vol. II. Ante-Nicene Christianity a.d. 100-325, https://ccel.org/ccel/schaff/hcc2/hcc2.v.iv.iv.html).
Cu toate acestea, după ce creștinismul a devenit religie de stat, creștinii s-au transformat adesea din persecutați în persecutori:
„După triumful ei asupra păgînismului, Biserica a uitat această lecție și timp de multe secole i-a tratat pe toți ereticii creștini, precum și pe evrei și pe cei de alte credințe la fel cum îi trataseră vechii romani pe creștini, fără deosebire de crez sau sectă. Fiecare biserică de stat din vremea împăraților creștini din Constantinopol pînă la vremea țarilor ruși și a republicilor sud-americane i-au persecutat mai mult sau mai puțin pe cei care credeau diferit, încălcînd direct principiile și practicile lui Hristos și ale apostolilor și adoptînd o înțelegere pămîntească a naturii spirituale a împărăției cerurilor.” (https://ccel.org/ccel/schaff/hcc2/hcc2.v.iv.ii.html)
Creștinii nu pot împiedica lucrarea criminală a fanatismului, idolatriei sau a rațiunii de stat. Dar sunt obligați să denunțe orice încercare de interpretare necreștină a învățăturii creștine, refuzînd ca moștenirea iudeo-creștină să fie transformată într-o armă de eliminare a aproapelui și creștinismul într-o religie a morții, indiferent că este vorba despre rus sau ucrainean, palestinian sau evreu, chinez sau american, vacciniști sau antivacciniști, fundamentalist creștin heterosexual alb sau activist woke homo/transsexual de culoare.
