Dacă este adevărat că cinstim un sfînt doar în măsura în care îl imităm, înseamnă că o mare parte dintre ortodocșii români care o cinstesc în mod special în aceste zile pe Sf. Parascheva au asumat deja cuvintele care au dus-o la sfințenie iar alții se gîndesc foarte serios să o facă: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Îndemnul lui Hristos vine în contextul în care, cu un verset mai devreme, tocmai îl prevenise pe Petru că are cugetare omenească, care este mediul prin excelență al influenței satanice. După care Hristos le explică ucenicilor de ce este necesar să se lepede de sine și să-L urmeze:
„Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să cîștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 35-37)
Lepădarea de sine presupune și lepădarea de cugetarea omenească. Cugetarea omenească ne face să credem că ne putem salva singuri sau că sfinții sunt supereroii care salvează pe toată lumea, că ne salvăm prin neamul absolut. Totuși, ne salvează oare faptul că singurul lucru esențial pe care-l știm despre Sf. Parascheva este că numele ei se scrie și se pronunță cu „e”, nu cu „i”? Oare la ce ne folosește că Sf. Parascheva este ocrotitoarea Moldovei, dacă noi ne ocrotim singuri sufletele și, în loc să ne dăm sufletele pentru a-l dobîndi pe Hristos, suntem gata să-l dăm pe Hristos în schimbul sufletelor noastre?
