Sărbătoarea de ieri, Acoperămîntul Maicii Domnului, ar trebui să reprezinte hramul tuturor acoperiților din ortodoxia românească actuală, de la adepții mesianismului occidental la cei ai mesianismului național, de la ortodocșii convinși de evoluția de neoprit a istoriei la cei conectați la evoluția infinită a energiilor neamului sau/și a cosmosului. Pentru că numai o putere supranaturală poate face ca toate aceste mutații teribile ale viziunii ortodoxe să pară doar o serie de exagerări neglijabile, limitate și pur accidentale, care nu afectează cu nimic realitatea ortodoxiei românești de astăzi, mai sănătoasă decît oricînd.
Ține de logica lucrurilor ca atribuirea sfințeniei atitudinii anticomuniste să nu se limiteze la canonizarea sfinților închisorilor, ci să cuprindă întreaga biserică triumfătoare din ceruri. În felul acesta, noile modele de sfințenie sunt plasate într-o continuitate artificială cu vechile modele de sfințenie. Și pentru că Maica Domnului este o imagine simbolică a Bisericii, ea trebuia să fie prima victimă a noului tip de sfințenie, potrivit căruia sfîntul este fie cineva fără păcat, fie cineva care s-a purificat prin propria sa „lucrare”. Acest lucru explică de ce sfințenia Maicii Domnului este explicată în noua ortodoxie din România ca un efect necesar al meritelor ei personale. După cum am auzit ieri la predică într-o biserică de cartier de la periferia Bucureștiului, Maica Domnului s-a eliberat de păcatul strămoșesc în momentul zămislirii Pruncului Iisus în ea. Preotul era evident incapabil să vadă consecințele acestei perspective, care face din Maria o persoană mîntuită înainte de moartea și învierea lui Hristos, adică înainte de împlinirea misiunii în vederea căreia Fiul lui Dumnezeu se întrupase în primul rînd. Prin urmare, de vreme ce mîntuirea nu mai depinde exclusiv de Hristos, rugăciunea din încheierea predicii la care am asistat ieri, prin care preotul cerea ca „Maica Domnului să ne pregătească un loc în Împărăția lui Dumnezeu”, este cît se poate de firească. Presupun că doar din respect pentru smerenia Mariei, nu vom spune, așa cum ar fi normal, Împărăția Maicii Domnului. Acoperiții din BOR au reușit să acopere adevărul atît de bine încît își pot permite să celebreze spectacolul înșelării purtînd minciuna ca pe o icoană a bunei-vestiri, așezînd peste biserică și peste lume acoperămîntul greu țesut din rătăcirea la care i-au dus cei trei uriași identificați de Sf. Marcu Ascetul în nepăsare, neștiință și uitare.
Noua teologie pe care este întemeiată noua ortodoxie din România este de fapt o formă particulară de dezvoltare personală, care, pe lîngă beneficiile promise de celelalte sisteme, seculare, de dezvoltare personală (încredere în sine, gîndire pozitivă, echilibru emoțional, motivație etc), oferă în plus siguranța mîntuirii. Așa cum pentru seculari atitudinea pozitivă în fața provocărilor vieții îl salvează pe om de neantul ei, atitudinea pozitivă a noului credincios ortodox face ca aceasta să devină decisivă pentru accesul în rai, în timp ce inițiativa divină devine contingentă ori secundară. Dumnezeu nu trebuie decît să aprecieze viața credinciosului, acordîndu-i o inimioară în facebook-ul sufletului său.
Interesul manifestat pentru dezvoltarea caracterului și invitarea dlui Mircea Platon la începutul noului an școlar de unele școli private ortodoxe din România nu ține doar de implicarea pragmatică a conducerii acestor școli în campania de înscriere a elevilor într-un nou an sau ciclu educațional; cred că există un interes real pentru formarea unei percepții publice a școlilor private ortodoxe ca școli de caracter. Dincolo de faptul că însăși încercarea de a te vinde mai bine folosind „caracterul” ca pe un produs sau ca pe o calitate suplimentară a produsului „educație” justifică o minimă rezervă asupra caracterului moral al proiectului, mă întreb dacă nu cumva, avînd în vedere prestigiul incontestabil de care s-a bucurat Mișcarea Legionară în mod constant în mediul ortodox naționalist ca „școală de construit caractere”, prestigiu care, de la resetarea jocului politic din noiembrie-decembrie 2024 încoace, s-a consolidat, ar fi necesare anumite precizări legate de diferitele înțelegeri ale caracterului moral (de vreme ce caracterul moral era un reper și pentru comuniști, a căror misiune a fost preluată de progresiștii de astăzi, care au construit omul nou sub chipul și asemănarea tefelistului), și mai ales în ce privește diferența dintre acestea și noțiunea de caracter creștin și de sfințenie creștină așa cum au fost ele înțelese și trăite în România pînă în urmă cu doar un deceniu sau două, mai precis înainte ca practicarea cultului sfinților închisorilor și a anticomunismului să fie impuse ca forme superioare de mărturisire creștină.
