Primul și Al Doilea Bețiv îl găsesc în local pe Al Treilea Bețiv. Pe masa lui, cîteva sticle goale, deși este încă devreme. Al Treilea Bețiv pare înverșunat, o dispoziție care nu-l caracterizează. Primul Bețiv îl abordează prudent:
— Hai noroc! Ce faci, nene, te-a lovit setea de dimineață, he-he…
Al Treilea Bețiv: — Ei, sete… Am fost ieri la pește, da’ n-am luat nimic. Nicio trăsătură toată ziua! Și-mi făcusem speranțe…
Al Doilea Bețiv: — Păi, dacă n-ai speranțe, de ce să te mai duci?
Primul Bețiv: — Corect! Pe bune, dacă n-ai speranțe, de ce să te mai trezești și să te dai jos din pat?
Al Treilea Bețiv: — Dacă avem speranțe, atunci de ce nu ne trezim?
Primul și Al Doilea Bețiv sunt năuciți de violența observației tovarășului lor. După un timp în care toți trei au evitat pînă și să se privească între ei, Al Doilea Bețiv încearcă să-și revină și mai ales să anuleze efectele catastrofale ale ultimei replici făcînd pe prostul:
— Vedeți, d-aia nu mă duc eu la pește.
