Viață din belșug

„Furul nu vine decît ca să fure și să junghie și să piardă. Eu am venit ca [oile] viață să aibă și din belșug să aibă.” (Ioan 10, 10)

 

Furul, tîlharul și păstorul plătit din capitolul 10 din Evanghelia după Ioan îi reprezintă pe liderii corupți, oportuniști și preocupați de ei înșiși, o comparație familiară în cultura biblică iudaică, folosită explicit în capitolul 34 din Iezechiel:  

 

„Fiul omului, proorocește împotriva păstorilor lui Israel, proorocește și le spune: Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înșiși! Păstorii nu trebuia ei oare să păstorească turma? Dar voi ați mîncat grăsimea și cu lîna v-ați îmbrăcat; oile cele grase le-ați junghiat, iar turma n-ați păscut-o. Pe cele slabe nu le-ați întărit; oaia bolnavă n-ați lecuit-o și pe cea rănită n-ați legat-o; pe cea rătăcită n-ați întors-o și pe cea pierdută n-ați căutat-o, ci le-ați stăpînit cu asprime și cruzime. De aceea rătăcesc oile Mele prin toți munții și pe tot dealul înalt; împrăștiatu-s-au oile Mele peste toată fața pământului și nimeni nu îngrijește de ele și nimeni nu le caută.” (Iezechiel 34, 2-6)

 

La noi, personalitățile publice sunt judecate după stăpîn, dar stăpînul nu este niciodată Hristos. Este Putin, Biden (sau Trump) ori Merkel (sau Macron). La noi grav este că te plătește Moscova sau Washington, nu faptul că ești plătit în primul rînd. 

O turmă poate fi stăpînită sau poate fi condusă. Turma este stăpînită de furi, tîlhari și mercenari. Doar păstorul adevărat își conduce turma. Ce înseamnă să-ți conduci turma? Înseamnă să te îngrijești ca turma să aibă viață și să aibă din belșug. O turmă stăpînită este o turmă care-și însușește nepurtarea de grijă a liderilor necinstiți care o stăpînesc și care este din acest motiv confuză, speriată și lipsită de nădejde. Este o turmă căreia i se pare normal să fii plătit pentru a fi ceea ce trebuie să fii și care pretinde să fie plătită la rîndul ei pentru simplul fapt că este turmă. O turmă stăpînită de păstori vicleni este împrăștiată și rătăcită. Doar păstorii mincinoși și slugile lor o pot face să creadă că-și merită stăpînii și că turma este de vină pentru starea ei de risipire și pentru împuținarea vieții sale (vezi mai pe larg la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/07/consensul-culpabilitatii-nationale.html și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/lumea-lor-si-lumea-noastra.html). Cine sunt păstorii vicleni? Cei care nu au intrat prin ușa care este Hristos (Ioan 10, 1-9)

În ortodoxia actuală se „sare pe aiurea” (Ioan 10, 1) în staulul oilor. În momentul de față, se sare prin spărtura tot mai largă cunoscută drept antimarxism. Antimarxismul tinde să devină intrarea principală în staul; pînă și oile încep să creadă că de fapt acolo se află ușa acum. Dacă ești antimarxist și dacă mai ești și criticat de cei doi, trei neomarxiști români a căror consistență intelectuală este comparabilă cu cea a corpului unei meduze, atunci ești automat creștin conservator chiar dacă ți-ai declarat public insatisfacția față de ceea ce denunți drept caracterul superficial și mai degrabă păgîn al creștinismului tradițional, deplîngînd „deficitul de urbanizare” al ortodoxiei românești (vezi Adrian Papahagi, „Creștinism și civilizație”, https://episcopiahusilor.ro/recenzie-un-eveniment-revista-horeb) și în ciuda încercărilor constante de a adapta ortodoxia la viziunea despre lume a culturii europene occidentale. Antimarxistul român va valorifica întotdeauna prompt acuzații excesive precum cea de „taliban”, care-i permit în același timp să se identifice cu masa de credincioși (întrucît este urît de progresismul secular) și totodată să se distanțeze de masa de credincioși în numele valorilor europene pe care le afirmă odată cu un progresism creștin.

De fapt, în măsura în care se intră în staul prin oricare altă parte decît prin ușa care este Hristos, oricît de bune ar fi valorile afirmate de acești intruși acestea nu sunt în ultimă instanță decît mijloace de camuflare a naturii de păstor mincinos. În lista lui Gelu Duminică de principii și practici impuse de talibani care se regăsesc în agenda politică a liderilor români inspirați „de ceea ce înțeleg ei din religia creștină” (o precizare importantă, care le-a scăpat însă criticilor lui Duminică, dar care ar trebui luată în serios avînd în vedere că atît stînga, cît și dreapta se folosesc de creștinism în vederea stăpînirii României și nu a conducerii ei; am scris mai pe larg despre barbarizarea/înstrăinarea ortodoxiei în numele stăpînitorilor acestui veac la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/bor-si-talibanii.html și în cadrul rubricilor Libertate și adevăr și Creștinismul și ideologia de pe acest blog) se află și interzicerea avortului. Observația este surprinzătoare, întrucît nu am auzit ca vreun politician român să propună o astfel de măsură; nu am auzit nici măcar un ierarh ortodox să ceară interzicerea avortului. De altfel, Adrian Papahagi însuși, unul dintre cei acuzați nominal de Duminică, s-a opus cu fermitate acuzației: „Dezaprob profund practica avortului, dar nu am cerut nicăieri niciodată interzicerea ei. Chiar și dacă aș fi făcut-o, nu puteam fi comparat cu niște ucigași” (https://newsweek.ro/actualitate/scandalul-talibanortodox-adrian-papahagi-il-da-in-judecata-pe-gelu-duminica-pozitia-bor) Dacă talibanii barbari interzic avortul, atunci ce mai rămîne din civilizația occidentală, care permite și chiar încurajează avortul? Respectarea libertății de a alege să ucizi un copil nenăscut? O Biserică Ortodoxă a Personalităților (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/06/biserica-ortodoxa-personalitatilor.html) poate că este civilizată, dar nu va deveni niciodată creștină.

Dar dacă avortul este în mod evident o crimă – și încă una dintre cele mai odioase, cînd cele mai neajutorate și mai nevinovate dintre ființele purtătoare de chip și asemănare cu Dumnezeu sunt date morții în numele libertății de alegere a părinților –, atunci nu este obligația oricărui om și cu atît mai mult a oricărui creștin să ceară interzicerea prin lege a avortului? Doar dezaprobarea publică a avortului este suficientă pentru conștiința noastră creștină? Problema creștinilor de astăzi și mai ales a liderilor este că se tem să nu fie comparați cu talibanii. Din cîte se poate vedea însă, temerea este nejustificată. Nu pentru că majoritatea creștinilor ar fi superioară talibanilor, ci pentru că nu a ajuns nici măcar la nivelul talibanilor. Creștinilor le lipsesc nu doar tăria credinței și curajul ci și, într-o măsură tot mai mare, pînă și înțelegerea ortodoxă a propriei credințe. Sunt făcuți să creadă de actualii lideri că marea realizare a creștinismului este civilizația occidentală (din acest punct de vedere, este foarte probabil ca natura reală a ofensei reclamată de Papahagi în polemica subtilă cu Duminică concentrată într-o replică de genul „taliban ești tu!” să fie determinată nu atît de caracterul criminal al talibanilor, cît de cel de trib necivilizat).  

Cei care ocrotesc, păzesc și conduc turma ferind-o de furi, tîlhari și păstori plătiți vor fi întotdeauna comparați cu niște ucigași de această lume. Dar pentru a conduce turma trebuie să ai mai întîi nu doar conștiința vieții, ci mai ales conștiința belșugului de viață. Furul nu vine decît ca să fure și să junghie și să piardă: să piardă belșugul de viață, de cunoaștere și de dragoste printr-o ideologie, printr-o falsă interpretare a adevărului de credință, prin frica de a nu fi acuzat că a păstorit cu dreptate și în adevăr.

 

Noi metode de închidere a minții: antimarxismul

Este de așteptat ca recenta concediere a profesoarei Leah Kinyon de la Lehi High School din statul american Utah să nu facă obiectul unei știri în media ortodoxă antimarxistă. Informația ar strica filmul atît de frumos despre victoria revoluției marxismului cultural din SUA și despre ultima linie de apărare antimarxistă din România întemeiată pe eroii Adrian Papahagi, Mihail Neamțu și PS Ignatie al Hușilor. Singurul motiv pentru care în România nu a apărut deja funcția de Marxist-Antimarxist Alliance Adviser este că, în ciuda eforturilor lor uriașe, antimarxiștii români nu au reușit încă să convingă societatea de amenințarea marxismului cultural.  

În seara zilei de 17 august 2021, Leah Kinyon a fost înregistrată spunîndu-le elevilor lucruri care într-un fel sau altul sunt ori urmează să fie spuse și elevilor din România. Aceasta nu se-ntîmplă pentru că trăim într-un regim totalitar, ci pentru că oamenii care ar putea împiedica pervertirea gîndirii elevilor, adică profesorii, nu-și fac treaba lor de educatori. Nu li se cere nici un act eroic, nu li se cere decît să fie ceea ce și-au propus să fie și ceea ce declară că sunt: peda-gogi, adică în-drumători, conducători (agogos) ai copiilor (pais). Pedagogul, profesorul adevărat nu-ți descrie doar drumul, ci te însoțește la începutul drumului. Studenți și studente de la facultățile de științe sociale trec din clasă în clasă în fiecare școală publică din România pentru a le vorbi elevilor despre caracterul pozitiv al unor mișcări precum BLM, punîndu-i pe copii pe căi mincinoase, fără opoziția nici unui diriginte sau director. Le-am cerut tot timpul profesorilor calitate profesională, presupunînd calitatea lor umană ca înțeleasă de la sine. Însă ravagiile făcute de un profesor lipsit de conștiință sunt infinit mai grave decît eventuala lui slabă pregătire.

Leah Kinyon le-a spus elevilor că la clasa ei homofobia nu va fi tolerată cu atît mai mult cu cît ea este consilierul școlii în privința relației dintre heterosexuali și homosexuali în școală (Gay-Straight Alliance adviser) ocupînd așadar echivalentul funcției de responsabil cu învățămîntul politic din școala din perioada comunistă:

„Dacă te aud spunând un cuvînt nasol despre ei [membri ai comunității LGBTQIA+], voi deschide o cutie și îți voi face viața un iad viu”. În plus, Kinyon procedează ca majoritatea profesorilor de la noi atunci cînd încearcă să-i înstrăineze pe elevi de propria familie și să-și privească cu neîncredere părinții îndemnîndu-i sau sugerîndu-le să se sustragă autorității părinților (pentru că, nu-i așa, părinții nu trebuie să știe chiar tot ce faceți voi și în nici un caz ce vorbim noi în clasă):

„Majoritatea părinților voștri sunt mai proști decît voi. Voi spune asta cu voce tare. Părinții mei sunt idioți (freaking dumb) și în momentul în care mi-am dat seama de treaba asta mi s-au deschis ochii. Nu trebuie să faceți tot ce spun părinții voștri. Și nu trebuie să credeți tot ce cred părinții voștri, pentru că cel mai probabil sunteți mai deștepți decît ei.”

„Aș fi foarte mîndră de voi dacă veți alege să vă vaccinați” mai spune Kinyon în acord perfect cu mesajele autorităților și cu cele ale clasei de mijloc, care vor ca toată planeta să fie vaccinată pentru ca unii să poată merge în vacanțe și pentru ca nu cumva singurele ființe care merită să trăiască de pe lumea asta, bunica și pisica castrată, să nu cumva să se îmbolnăvească de covid. „Aceasta este clasa mea și dacă voi mă veți pune în pericol, veți vedea voi. […] Nu trebuie să fiu mulțumită de faptul că sunt copii care vin aici cu variantele lor de covid care ar putea să mă îmbolnăvească pe mine sau familia mea. E nepoliticos și nu am să mă prefac nu este.” (https://kutv.com/news/local/lehi-teacher-caught-on-video-making-controversial-statements-in-class-has-been-fired)

Mesajul profesoarei Kinyon, care le cere elevilor care nu cred în încălzirea globală și nu sunt pro-LGBT să părăsească sala de clasă pare a fi o replică feministă, activistă la discursul profesorului de literatură engleză interpretat de Johnny Deep în The Professor (vezi mai jos). Profesoara Kinyon consideră că și-a deschis mintea când a descoperit că este mai deșteaptă decât părinții ei. Profesorul din film a devenit mai uman când a aflat că are cancer. Mintea lui Kinyon este într-o fază spirituală terminală și cu toate acestea caută antidotul într-o gîndire care pretinde a fi deschisă (Alan Bloom a văzut acest fenomen acum 35 de ani și l-a descris în clasica lucrare The Closing of the American Mind.) Dar problema cu o minte deschisă în mod ideologic este că îi exclude pe toți cei care nu se supun închiderii minții în numele deschiderii ei. 

Neomarxismul este unul dintre mijloacele primitive de închidere a minții. Antimarxismul este unul dintre mijloacele superioare.

Johnny Deep în The Professor (https://www.imdb.com/title/tt6865690/):

„Așadar, pentru cei dintre voi care nici măcar nu sunt interesați în mod superficial să fie aici, vă rog să ieșiți. Pur și simplu ieșiți pe ușă și veți primi un C din oficiu. Nu mai am timp de pierdut și nici nu intenționez să-l irosesc pe al vostru. Deci, pentru aceia dintre voi care primesc note de, să zicem, un C sau mai rău, hai să fim, cum ar veni, proactivi. Împachetează-ți rahatul. Și vamos acum.

Dacă vreunul dintre voi urmărește să studieze afacerile, să se ducă la dracu de pe-acum. Nu o să spun din nou.

Dacă priviți în jos și se întîmplă să vedeți că vă aflați în pantaloni de trening sau mai degrabă pantaloni cu șnur sau altceva de genul acesta, vă rog să plecați.

Mai ales, dacă nu ați citit niciodată o carte pentru propria voastră plăcere lăuntrică ... nu aveți ce căuta aici. Ieșiți.

Activiștii guvernamentali și politicienii sunt incluși printre toate categoriile menționate deja.

Excelent. Iată că se cară și regii și reginele răcitorului de apă, curvele corporatiste de mîine.

Încă ceva. Fără propagandă feministă sau LGBT. Situația femeilor indolente este cu adevărat ultimul lucru la care aș vrea să mă gîndesc în acest moment.”