Combinarea inițialelor din abrevierea B.O.R. duce
la variantele ROB, ORB, BRO’ sau OBR. Toate aceste
acronime au sens în cadrul B.O.R., fiind cultivate corespunzător. Inclusiv OBR
(abrevierea lui Office
for Budget Responsibility, Biroul de previziuni financiar-economice al guvernului
Regatului Unit al Marii Britanii,). În definitiv, responsabilitatea pentru
buget a BOR nu exprimă decît grija slugii bune, credincioasă în puține pentru a
fi pusă peste multe (Matei, 25). Scrie și în Evanghelie, stupid!
Este adevărat că toate aceste nume nu miros la fel
de dulce precum titlul oficial: preferăm să nu vedem că B.O.R. este ORBită de necredință și
ROBită de patimi, că frățietatea actuală a mai-marilor B.O.R. este una de
gașcă, una dintre „bros”. Deși toate formulele sînt îndreptățite, pînă la urmă
sigla B.O.R. este cea mai bună, întrucît le include pe toate celelalte. Era
firesc, era inevitabil să fie inclusă la rîndul ei în numărul de înmatriculare al
tovarășilor din cartier cu merțane, audi și bmw-uri negre. Din cartierul lor,
desigur.
Bineînțeles, în realitate lucrurile sînt ceva mai
complexe. Pe coloana din stînga a portalului Adevărul, de pildă, aflăm despre
legăturile „controversate” ale Patriarhului Daniel și omul de afaceri Iulian
Dascălu (http://adevarul.ro/locale/resita/cum-arata-manastirea-construita-satul-natal-patriarhului-daniel-finantata-omul-afaceri-iulian-dascalu-daca-s-a-finaliza-foarte-repede-bate-ochi-1_5ad3242cdf52022f75da5001/index.html).
Pe coloana din dreapta sîntem informați despre experiența lui Rahyndee James,
aflată de șase ani în industria porno. Nu că ar avea vreo legătură unii cu
alții, dar nu poți să nu te miri cît de mică e lumea...
Dar, cum ziceam, lucrurile sînt complexe. De pildă,
există jocuri de cuvinte – în acest caz, jocuri de putere – care îi pot scăpa
pasionatului amator de cuvinte încrucișate. Bineînțeles, dacă respectivul
amator este creștin ortodox român, aceste jocuri îi vor scăpa pînă la Judecata
de Apoi. Din simplul motiv că B.O.R. nu pare dispusă să dea dezlegare la
Adevăr. În B.O.R. se dă dezlegare doar la pește. Și la Rahyndee James. Cu o
singură condiție: creștinii nu trebuie să aibă icoană în dormitor, nici
deasupra mesei din bucătărie. Bineînțeles, canonic vorbind, creștinul ortodox
din România de astăzi poate avea icoană peste tot. Cu o singură condiție: să nu
o ia în seamă.
Există jocuri de cuvinte complexe, tainice
chiar. E greu să deduci MSD din BOR, nu-i așa? Care-i logica, în fond? Mai ales
că MSD se ocupă de contracepție, vaccinuri și medicație (https://www.msdresponsibility.com/our-approach/,
http://msdformothers.com/)
Proiectul „Respect
Mama. Respect Viața” al Fundației World Vision Romania este lansat cu sprijinul
MSD Romania (https://www1.agerpres.ro/comunicate/2018/04/04/comunicat-de-presa-fundatia-world-vision-romania-11-20-08)
Fundația World Vision are un parteneriat cu
Patriarhia Română (https://blog.worldvision.ro/congresul-national-hristos-impartasit-copiilor/).
Problema e că, din cîte am văzut, MSD nu pare să fie preocupată la fel de mult
și de respectul pentru copii. Speculez acum, dar mă gîndesc că vaccinurile ar
putea acoperi o parte din riscurile pe care sarcina o reprezintă pentru femeile
însărcinate. Pe vremea mea, aceste femei erau numite mame. Astăzi, ele sunt
considerate victime.
Bineînțeles, regret faptul că MSD rimează cu BDSM,
dar îmi asum acest risc de vreme ce este vorba despre o legătură care
nu poate fi dedusă decît de creștinii pravoslavnici, ca mine. Adică de marea majoritate.
Dar cum naiba să ajungi de la BOR la MALL? „Dacă
în locul de primar, vacant acum, și în locul de epitrop-efor la Sf. Nicolae
s-ar numi tot nenea Cațavencu?”
Bine, între timp nenea Cațavencu s-a numit tot ce
se putea numi: patriarh, președinte, roză. Să fie sănătos și să-i dea Dumnezeu
după inima dumisale. Treaba mea nu e cum se numește el, ci cum se numesc
femeile însărcinate. Cum se numesc copiii lor. Cum ne numim noi.
Dar care este chestia cu MALL-ul? Uite, asta:
„(Iulian) Dascălu a „explodat“ în afaceri în 1999,
cu un credit substanţial obţinut de la Banca Naţională a Greciei, intermediat
de Dimitrios Fourlemadis, preşedintele Centrului Cultural Elen şi consilier al
Mitropolitului Daniel, actualul Patriarh. A construit mall-uri la Iaşi,
Timişoara, Cluj, Suceava, apoi complexul Palas din Iaşi.”
Marele Combinator poate face combinații chiar și
atunci cînd nu are la dispoziție literele potrivite (vezi Dale Pesmen, Russia and Soul: An Exploration, Cornell
University Press, New York, 1959, pp. 203-205).
Sluga bună și credincioasă a intrat întru bucuria
domnului ei, așa cum intră toți acei creștini ortodocși în MALL.
Eu, însă, aștept Învierea morților și o altă
bucurie.
Amin!