Religia bio

A fost frumoasă discuția de aseară despre credința la români de pe Radio România Cultural (https://radioromaniacultural.ro/timpul-prezent-credinta-la-romani/). Și instructivă, desigur, dar mai ales frumoasă. Vorba unui fost pușcăriaș despre Țuțea: „Nu înțelegeam nimic, da’ vorbea așa de frumos...” Nu pot să nu-l citez aici și pe domnul Andrei Pleșu:

„Cu asemenea interlocutori, dialogul și construcția intelectuală sînt oricînd posibile. Cu două condiții – spune Andor Horváth: «intenții curate» și «minte sănătoasă». Aferim!” (http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/andor-horvath-si-problema-identitatii-1?utm_campaign=adevarul.ro)

Zic și eu: Halal! Doar o minte bolnavă ar putea pune în discuție bunele intenții, ori ascuțimea minții participanților la dialogul de aseară. Nu pot, totuși, să nu-mi exprim unele nedumeriri. De pildă, în legătură cu procentele: cifrele indicate de CURS în octombrie 2017 sînt oarecum diferite de cele prezentate de Fundaţia Friedrich Ebert România în cadrul dezbaterii de aseară. Astfel, dacă potrivit realizatorului indexului Ebert, „doar 27% dintre cetățeni consideră necesar referendumul (despre familie)”, Centrul de Sociologie Urbană și Regională susține că „83% dintre români au răspuns că vor vota împotriva legalizării căsătoriilor dintre persoane de același sex.” (http://ziarullumina.ro/majoritatea-romanilor-sustin-familia-traditionala-129686.html). Cine compară datele și interpretările celor două studii va observa poate și alte diferențe.

Dar pe mine m-au mai mirat și alte lucruri, cu atît mai mult cu cît eram convins nu doar de intențiile curate, ci și de mintea sănătoasă a realizatorilor emisiunii și a invitaților lor. Sunt convins în continuare. Adică, să fim serioși, la umbra domnului Pleșu nu pot crește decît ființe curate sufletește, sănătoase la cap și, mai ales, creștine. În fine, religioase. De pildă, m-a mirat faptul că din diferența de 5% dintre cei care se declară religioși (cuvîntul „creștin” a fost evitat cu grijă pe tot parcursul emisiunii) și cei care cred în Dumnezeu, s-a extras un procent însemnat de oameni care, deși sunt religioși, nu cred în Dumnezeu. Pentru ca apoi să se generalizeze, afirmîndu-se că cei care se declară religioși o fac doar pentru că doresc să aparțină de o comunitate (la momentul potrivit o inflexiune a vocii, o sintagmă în engleză cu accent transatlantic vine să ne inspire încredere, rather reassuring, că, uite, mai e cineva în România care a auzit de Grace Davie);

— m-a mirat să aud că toți acești „religioși” (de care nu aveam habar, chiar credeam că trăiesc într-o țară creștină, împreună cu alți creștini) sînt religioși doar în mod inerțial („am fost botezat, asta e, îmi duc crucea, deci mă voi și cununa și poate că mă voi și înmormînta religios”);

— mi s-a părut surprinzător să aflu și că în timp ce creșterea numărului celor care cred doar pentru a aparține a produs în alte țări îngrijorări în legătură cu viitorul creștinismului (bibliografia pe această temă este uriașă, dar pentru cei grăbiți iată un material revelator https://tif.ssrc.org/2010/08/30/belonging-without-believing/), în cadrul emisiunii de aseară atît îngrijorările, cît și speranțele erau legate doar de viitorul mișcării LGBT, „amenințată” de referendumul pe tema familiei;

— m-a nedumerit insistența cu care că s-a făcut din apartenența la religie (încă o dată, creștinismul este un cuvînt riscant, periculos) un efect al „manipulării” (termenul îmi aparține, dar asta e ideea) orelor de Religie: „ora de Religie setează anumite așteptări cu privire la normalitate.” (subl. mea, G. F.)

— că există „o falie între valori și practică.” Bine, problema aceasta poate fi pusă fie în termenii relației dintre cerul înstelat și legea morală, fie în termenii harului și păcatului (vezi Romani, capitolul 7), fie în cei ai relației dintre realitate și iluzie, respectiv dintre Unul și Multiplu, fie în termenii condiționărilor culturale. Mă rog, Radio-Culturale. Ultimul caz este evident cel preferat de lumea de astăzi, din simplul motiv că, aici, problema dispare cu totul.

Vă rog să-mi mai permiteți o ultimă nedumerire: cum poți pretinde comportamente etice de la o credință pe care ai definit-o în prealabil, timp de aproape trei decenii, doar ca pe o mireasmă, ca pe o aromă, ca pe ceva care, în mod hotărît, nu are nimic de-a face cu adevărul? Cum îi poți cere cuiva să-și asume o credință pe care ai definit-o ca pe ceva relativ, ca pe un fenomen cultural universal? Cum îi poți cere cuiva să-și respecte dumnezeul după ce i-ai spus că toți dumnezeii merită respectați în mod egal? Bineînțeles, domnul Pleșu nu a obosit să ne explice lucrul acesta. Din păcate, se pare că doar persoanele oneste și inteligente l-au înțeles cum se cuvine.

Aș fi avut mai multe de spus, dar atunci cînd vorbești de unul singur e bine să fii scurt și la obiect. Altfel, lumea ar începe să creadă că vorbești de unul singur. Ar putea crede că te-ai stricat la cap, sau că nu ai intenții curate. Resentimentarule!

În încheiere, aș vrea să spun că modul pervers în care s-a realizat aseară delegitimizarea referendumului pe tema familiei nu mă surprinde. Sugestia explicită că românii nu au dreptul să pună problema referendumului pentru că nu sunt cu adevărat religioși (de vreme ce nu sunt cu adevărat credincioși) era firească în contextul unei culturi educată de cei mai mari sofiști din cultura română. La urma urmei, au ajuns atît de buni tocmai pentru că au crescut la școala ultimului platonician din cultura noastră, pe care l-au frecventat doar pentru a-i șterpeli tehnica de moșire. Nu a adevărului, ci a falsității.

Nu mă surprinde nici concluzia emisiunii, anume că dacă românii ar pune cu adevărat problema în termeni religioși, atunci ar admite căsătoria homosexuală, întrucît religia (în fine, creștinismul, dar chiar nu știu de ce realizatorii și invitații aveau dificultăți în rostirea acestui cuvînt, poate pentru că are euri în el, iar ei nu consumă decît chestii cu bio), ă-ă, da, religia înseamnă doar un singur lucru: respectul față de celălalt.
Cam asta e și religia bio: ceva între credința în cele nevăzute și credința în cele văzute. Mai precis, este o credință în ceea ce Eu-Vreau-să-văd-Acum, în ceea ce Mie mi se pare că Acum îmi face bine.

Și pentru că mie îmi face bine, nu poate să nu facă bine întregii societăți.

Orice altceva îmi face rău. Orice altceva face rău societății.

Pentru că orice altceva are euri.