marți, 8 martie 2022

Lecția pandemiei

 

Problema este că oricare ar fi această lecție, nu avem acum timpul sau posibilitatea de a ne folosi de ea, iar cînd va veni acel timp, o vom fi uitat. Din acest motiv, nici lecția actualului război din Ucraina și a nevoii inexplicabile a autorităților române de a asigura participarea României la el nu ne va folosi la nimic.

Ron Paul observa într-un articol postat astăzi că

 

„lockdown-ul, restricțiile și vaccinarea obligatorie au făcut mai mult rău decît coronavirusul propriu-zis. Aceste măsuri s-au bazat pe minciuni promovate de guvern și aliații săi din sectorul «privat». Cu toate acestea, prea mulți americani refuză să pună la îndoială pînă și afirmațiile guvernului SUA cu privire la criza din Ucraina, după cum refuză să se întrebe dacă Rusia este cu adevărat responsabilă pentru problemele noastre economice și dacă nu cumva vina o poartă mai degrabă un Congres cheltuitor, președinți risipitori și o Bancă Centrală Națională (Federal Reserve) scăpată de sub control. Singura modalitate de a-i opri pe liderii autoritariști să folosească astfel de crize pentru a-și crește puterea este de a face cît mai mulți oameni să înțeleagă un adevăr simplu: politicienii autoritari îi vor minți mereu pe cetățeni pentru a-și proteja și a-și spori propria putere.” (Ron Paul, „Is Putin the New Coronavirus?” https://www.lewrockwell.com/2022/03/ron-paul/is-putin-the-new-coronavirus/)

 

Dar problema nu este autoritarismul. Dincolo de problema determinată de tensiunea dintre situația de urgență și decizia politică, problema este întotdeauna responsabilitatea. Problema nu este că populația este mințită de politicieni. Am văzut cu toții că populația știe că este mințită, dar acceptă minciuna forței politice pe care a votat-o, refuzînd doar minciuna forței politice concurentă. Problema este iresponsabilitatea electoratului și corupția lui morală, care-l împiedică să-și recunoască greșeala și îi permite astfel clasei politice votată să continue nesancționată să riște siguranța și stabilitatea naționale. Față de un astfel de electorat, politicienii iresponsabili aleși nu au nici o obligație. Politicienii aleși de un electorat iresponsabil și corupt moral nu vor respecta nici legile fundamentale ale țării, nici libertatea și demnitatea persoanei, ci vor prelungi și reprezenta autoritarismul unui electorat care-și atribuie fraudulos o superioritate morală și intelectuală închipuite.

Lecția încă neîncheiată a pandemiei, asemenea lecției actuale a războiului din Ucraina, constă în revelarea importanței alegerilor politice pe care le facem. Pandemia și războiul ne-au arătat că responsabilitatea politică a cetățeanului nu este în primul rînd o chestiune de fecunditate culturală și prosperitate economică față de care am putea rămîne indiferenți (pentru că ne descurcăm noi cumva, iar „ei” sunt oricum niște bandiți), ci o chestiune de viață și de moarte.