Aseară, o echipă slabă de fotbal, FCSB, a învins o echipă și mai slabă, PAOK, într-un meci penibil. După ce ai urmărit un meci de un nivel atît de slab, te simți fraierit, chiar dacă vina este numai a ta. Știai dinainte că meciul va fi un eșec la nivel sportiv așa cum Bollywood este un eșec cinematografic. Dar cu ocazia asta am înțeles cel puțin că diferența dintre actuala FCSB și Steaua de odinioară este comparabilă cu cea dintre Bollywood și Hollywood, iar această diferență caracterizează de altfel tot fotbalul românesc din ultimii 25 de ani. Deși, avînd în vedere violența și grosolănia dominante din fotbalul românesc actual, poate că stilul românesc actual de joc ar trebui caracterizat mai degrabă drept bully-fotbal.
De aceea, am fost cu atît mai surprins să văd că există cronicari sportivi care numesc jocul incoerent, stîngaci, greoi, dezorientat și în general complet prostesc al FCSB-ului de aseară drept „miraculos”. Singurul miracol constă în faptul că FCSB-ul este considerată o echipă bună în ciuda faptului că legătura dintre jucătorii ei și fotbal stă doar în echipamentul specific și în prezența fizică pe un teren de fotbal. Este ca și cum comentatorii unui posibil remake Bollywood al lui Hombre ar descrie scena din final, în care interpretul indian al lui John Russell ar coborî cîntînd și dansînd pentru a duce banii tîlharilor, ca pe una de mare finețe interpretativă, iar remake-ul drept un miracol al artei cinematografice, mai ales că în versiunea indiană nu ar muri nimeni, Russell și mexicanii înfruntîndu-se doar prin cîntec și dans.
