sâmbătă, 1 februarie 2025

Serviciul Român de Donații

 

„Lt. col. Ionela B. a delapidat suma de 915.741,38 de lei, pe care i-a dat unui așa-zis medic american, care s-ar fi aflat în Siria, de care s-a îndrăgostit pe Instagram. […] a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 4 ani, care a fost admis, în 22 ianuarie 2025, de Tribunalul Militar București.

[…] dinamica afinităților operative făcea practic imposibilă o apreciere foarte exactă asupra sumelor ce urmau a fi cheltuite în scopuri operative într-o lună calendaristică, existând situații în care sumele de bani solicitate anterior nu erau cheltuite integral sau era necesară suplimentarea acestora.

[…] Șefa departamentului financiar-valutar din cadrul Direcției Financiare în perioada de referință a declarat, și ea, că nu a avut cunoștință de sustragerea din gestiune a sumei respective, motivând că lipsa de personal cu care s-a confruntat Direcția Financiară în acea perioadă a făcut practic imposibilă verificarea gestiunii angajatei la finele trimestrului 2 al anului 2023 din cauza unui volum foarte mare de activitate.

[…] magistratul de la Tribunalul Militar București a considerat că pedeapsa cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpată este „suficientă pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate”. În perioada de supraveghere, fosta angajată a SRI va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile.”

(Vezi articolul integral la https://www.libertatea.ro/stiri/o-angajata-a-sri-a-furat-915-000-de-lei-din-fondurile-operative-si-i-a-trimis-iubitului-cunoscut-pe-instagram-bani-pentru-operatiuni-secrete-virati-in-conturi-din-turcia-5172921. Sublinierea mea.)

De reținut și observația unui comentator, care atrage atenția că această greșeală trebuie pusă în balanță cu binele făcut de doamna ofițer SRI în întreaga ei activitate. Avînd în vedere că vorbim despre o instituție dedicată total acțiunilor caritabile, de unde și dificultatea controlării fluxul de bani și imposibilitatea verificării gestiunii, probabil că acuzația nu se referă la delapidarea banilor, ci la faptul că destinatarul sumei a fost un impostor. Dacă iubitul de pe Instagram ar fi fost cu adevărat un medic neurochirurg american avînd un copil bolnav, poate că ar fi fost posibilă încadrarea donației în programul operațional al SRI. În concluzie, SRI are nevoie de mai mulți bani și de mai mulți angajați pentru a putea răspunde adecvat provocărilor existențiale cu care se confruntă pe rețelele de socializare.