Baconschi este convins că lasă o Românie mai bună, adică mai occidentală decît cea din urmă cu treizeci de ani:
„Ce-mi doresc din tot sufletul, pentru a nu fi trăit și muncit pentru un proiect național la ruina căruia să asist, neputincios, este ca generația copiilor noștri să preia lupta civică pentru protejarea acestor realizări cu adevărat istorice. Și să o facă din deplina convingere că, dacă ne lăsăm duși de val, ne vom da cu toții cu capul de un zid. Pur și simplu a sosit vremea tinerilor de astăzi, momentul în care ei, și nu altcineva să își ia soarta în propriile mâini, cu imensa responsabilitate de a dezvolta România liberă pe temelia pusă de cele două generații anterioare.” (https://www.libertatea.ro/opinii/libertatea-ca-stafeta-intre-generatii-cateva-amintiri-si-indemnuri-pentru-tinerii-romani-de-astazi-5193396)
În realitate, România de astăzi este mai alienată, mai veninoasă, mai paranoică și mai confuză decît era cu treizeci de ani în urmă. Este puțin probabil că România ar fi ajuns în situația critică de astăzi fără influența subversivă a lui Baconschi și a tovarășilor săi de luptă, și anume fără introducerea posibilității redefinirii realității și fără condiționarea participării la realitate de cunoașterea strict intelectuală, condiție care a permis eliminarea din realitate în general și din realitatea politică în special a non-intelectualilor.
Dacă Baconschi ar fi recunoscut și ar fi regretat situația în care a ajuns România, am fi putut crede într-o anumită măsură că obiectivul lui a fost refacerea unei culturi creștine conservatoare. Însă omul contemplă dezastrul cu un sentiment de împlinire. Bilanțul personal al lui Baconschi în fața unei ortodoxii de nerecunoscut în comparație cu cea pre-danieliană, în fața unei societăți românești tribalizate, a unei culturi care se manifestă prin expresii clinice, a unei societăți civile tot atît de dependentă de construcții utopice pe cît este de receptivă față de idealuri transumaniste este unul pozitiv, ceea ce sugerează că România nu a ajuns așa în ciuda influenței segmentului intelectual ortodox, ci datorită lui.
Baconschi, unul dintre principalii apostoli al neoliberalismului (vezi Alexandru Racu, Apostolatul antisocial, Tact, 2017, pp. 181-199) tocmai a expediat o epistolă apostolică, al cărei mesaj îl evocă pe cel al Apostolului Pavel:
„Că eu de-acum mă jertfesc și vremea despărțirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvîrșit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății.” (2 Timotei 4, 6-8).
Sper doar ca performanțele lui Baconschi să nu ajungă vreodată să-i atîrne de gît tot atît de greu ca o piatră de moară (Matei 18, 6).
