Abuzatorii buni
sunt abuzatorii noștri, abuzatorii răi sunt ai lor. Abuzatorii buni ne apără de
abuzatorii răi; ne abuzează doar pentru că nu ne pot salva altfel. Fără abuzul abuzatorilor buni, am fi abuzați de abuzatorii răi.
Pentru creștini, abuzatorii buni se află doar în Biserică, pentru seculariști nu există abuzatori buni decît în societatea civilă. Întrucît segmentul secular este unitar, el se confruntă doar cu un singur tip de abuzator, și anume cel religios. În schimb, divizările din creștinism îi fac pe credincioșii din diferite grupări să se ferească nu doar de abuzatorii seculari, ci și de cei din celelalte comunități creștine. Această amenințare mai largă percepută de orice comunitate creștină explică de ce abuzatorii buni din cadrul grupărilor creștine își pot permite să fie oricît de răi, stabilind un standard de răutate imposibil de atins de abuzatorii din societatea civilă.
Întrucît salvarea religioasă este absolută și ea nu poate fi oferită decît de abuzatorii buni prin protecția oferită față de abuzatorii răi, abuzul bun este în mod necesar un abuz absolut față de valoarea absolută a mîntuirii.
