USAID era un program misionar prin care Statele Unite realizau schimbarea de regim în vederea reconstrucției indivizilor și invers. Modelarea comportamentului și a mentalității politice se realiza prin modelarea comportamentului și mentalității sociale pînă la nivelul individual. Această modelare implica mai ales limbajul. O limbă remodelată permitea astfel redefinirea iubirii, a sexualității, a atașamentelor și reflexelor naturale și tradiționale, adică a raporturilor dintre indivizi și dintre individ și comunitate, în timp ce individul era expus unei presiuni permanente de a vedea lumea ca un consumator și orice există, inclusiv natura, Dumnezeu, omul, familia și societatea ca pe niște produse.
A vedea totul ca pe un produs presupune trei lucruri. În primul rînd, presupune convingerea că totul poate fi produs, că pot fi produse de mine sau de alții acea natură, acel Dumnezeu, acea religie, acea ideologie, acel om, acea familie și acea societate care mi se potrivesc. Cuvîntul „comod” vine din lat. „commodus”, care înseamnă „potrivit”, „convenabil”, „satisfăcător” (în engleză l-a dat pe „commodity”, „marfă”, „bunuri de larg consum”). Mă simt bine, „comod”, într-o realitate produsă de mine sau cel puțin pentru mine. Există mai multe opțiuni sexuale și mai multe genuri sexuale disponibile pentru același individ pentru că există lumi sau realități diferite care-mi sunt mai mult sau mai puțin potrivite, mai mult sau mai puțin comode.
În al doilea rînd, o realitatea produsă este una accesibilă exclusiv posesiei. Lumea produsă este lumea creată, deci ne-produsă, transformată prin posesie și exploatare. Și lumea creată era accesibilă, dar accesul la ea era determinat de o formă de participare care mă angaja integral, adică intelectual, sufletesc și fizic. În lumea creată relația de posesie era o expresie a grijii și a îngrijirii, iar o posesie ieșită din acest cadru moral-existențial însemna o ieșire din cadrul umanității definită de omenie. Lumea produsă este una pe care ar trebui să mi-o pot permite, pe care o pot cumpăra. Ea nu este disponibilă reflecției și acțiunii mele responsabile, ci doar puterii mele de cumpărare. Puterea mea de cumpărare poate deveni cu atît mai mare cu cît știu să mă vînd mai convenabil, cu cît sunt nu doar mai disponibil, ci mai capabil să asigur satisfacerea nevoilor de comod-itate ale cuiva care-și permite să mă cumpere. Sacrul, natura, Netflix, fotbalul, Călin Georgescu, Arsenie Boca, sfinții închisorilor, civilizația occidentală, cultura umanistă, LGBT, progresismul sunt simple produse care pot fi criticate, însă efortul este inutil întrucît toate acestea fac parte din categoria „lucrurilor comode” proprie realității produse.
În al treilea
rînd, omul-produs devine capabil să-și producă și să-și reproducă realitatea nu
atît cu ajutorul produselor, ci în special în virtutea noii sale mentalități. Pe
măsură ce-și dezvoltă această capacitate de producere a realității, el devine
tot mai incapabil să recunoască lumea creată, iar atunci cînd o întîlnește fără
să vrea și fără să-și dea seama se simte in-comod. Nu se simte ca acasă decît
în realitatea produsă și de aceea va tinde să transforme de fiecare dată lumea
creată într-una produsă. Această transformare se realizează printr-o nouă mitologie și printr-un nou tip de limbaj.
După cum o demonstrează recenziile la produsele cumpărate din magazinele online, consumatorul este de regulă incapabil să aprecieze utilitatea, necesitatea și calitatea produselor cumpărate chiar și atunci cînd le critică. Aceasta se întîmplă deoarece mentalitatea de consumator anulează discernămîntul. Discernămîntul nu constă în acea evaluare bazată pe raporturile dintre preț și calitate, avantaje și dezavantaje, risc și profit la care se gîndesc indivizii produși. Funcția discernămîntului nu este aceea de a mă ajuta să mă simt comod (posedînd mai mult, unde „mai mult” poate însemna „mai multe” sau „mai valoros”), ci de a mă trezi. El face asta în diverse moduri, sugerîndu-mi întrebări mai degrabă metafizice decît practice. Discernămîntul nu ne apără de „exploatarea materialistă” (de altfel, indivizii produși exploatează lumea inclusiv în rolul de eco-activiști sau de practicanți ai noii spiritualități), ci ne ajută să ne păstrăm un raport uman cu lumea și cu lucrurile. În mod normal, acest raport tinde spre sfințenie. Evident, prin tipul de modelare la care a fost expus în cadrul unui produs numit în mod impropriu, dar comod, „educație”, individul nu-i poate cere sistemului de educație decît să-i ofere posibilitatea de a participa la realitatea produsă (după cum se poate vedea din această intervenție https://www.contributors.ro/sa-se-predea-latina-la-liceu-nu/?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=feed_feed_hotnews_ro_hn-contributors_sidebar_links).
Consumatorul care apreciază un uscător de păr pentru culoarea lui veselă va aprecia în postura de alegător un candidat pentru că e neamț, pentru că are studii sau pentru că e tînăr sau pentru că are aceeași preferință ca și tine pentru produse precum „Hristos”, „neamul românesc” sau, dimpotrivă, pentru „UE”. Poziția pro sau contra a unui politician față de naționalism sau lumea occidentală este determinată tot de criterii de consum: „românesc” înseamnă a mînca mai sănătos, „occidental” înseamnă a mînca mai civilizat. Practic, victima modelării globale a conștiinței a devenit incapabilă să gîndească în afara categoriilor legate de piață, consum și produs, astfel încît ea nu este în măsură să respingă falsificarea realității (de vreme ce nici măcar nu o poate percepe), ci doar să aleagă una dintre realitățile produse în cadrul acestei „economii totale”, în sensul dat de Wendell Berry expresiei, fără să fie conștientă că alege de fiecare dată un produs. Într-o realitate produsă nu există decît produse, începînd cu omul însuși. Este o formă de alienare care a depășit pînă și stadiul de hiper-consumerism și care scapă oricărei încercări de critică marxistă, ea însăși un produs al culturii produse.
Atunci cînd un individ-produs ajunge să conducă o mare putere mondială, el se va folosi de puterea propriului stat pentru a-și impune produsele și pentru a elimina orice poate constitui un obstacol în calea sentimentului de produs al ființei, ca să parafrazez un titlu celebru. Trump continuă să facă tot ce au făcut și președinții anteriori, doar că folosește alte mijloace întrucît procesul de modelare globală este aproape încheiat. Sunt eliminate acum resturile vechii culturi exact în felul în care Trump cere nu doar deportarea mexicanilor ilegali din SUA, ci și a palestinienilor din Palestina. Această eliminare prin relocare a unor întregi populații ține de logica americană care a făcut posibilă deposedarea și eliminarea nativilor americani în secolele 18-19 întrucît aceștia pur și simplu refuzau raportarea la pămînt ca la un produs care poate fi posedat sau vîndut. Nu numai că refuzau să-și vîndă pămîntul statului american, dar refuzau să fie reduși la produse ale sistemului american. În mod asemănător, vechea cultură se împotrivește prin natura ei reducerii realității și existenței la tipuri speciale de produse.
Acesta a fost în esență rolul USAID: modelarea minții, sensibilității și conștiinței umane în vederea uniformizării globale a indivizilor, reduși la categoria de produse. Lumile, credințele și culturile sunt acceptate la rîndul lor doar ca produse, adică exact ca ceea ce nu sunt, ca ceea ce le anulează din capul locului, așa cum s-a întîmplat în România cu vechea ortodoxie. Odată cu eliminarea culturii vechi, care nu doar refuza să trateze lumea ca marfă, dar vedea pînă și în simplele produse posibilitatea depășirii caracterului lor de marfă și de produs (prin artă ori prin simplă reflectare asupra lor), programele USAID au încetat să mai fie necesare. Un individ și o societate redefiniți ca produse de un anumit tip pot vedea lumea exact în acești termeni. Chiar dacă, precum în cazul suveraniștilor europeni, ei ar ajunge să vadă SUA ca pe un produs in-comod, adică defect sau necorespunzător, pentru conducerea SUA acest lucru nu este îngrijorător cîtă vreme raportarea oricît de critică la viziunea americană implică o conștiință produsă și, mai ales, cîtă vreme individul se vede pe sine și orice altceva, inclusiv alternativa la ceea ce el consideră că ar fi dăunător, tot ca pe niște forme de produse.
