Cînd totul este distrus ești eliberat de sarcina de a explica ori interpreta evenimentele. În fața ruinei și în mijlocul tragediei, cea dintîi obligație este de a consemna și compara ce era în trecut cu ce este în prezent înainte ca amintirea trecutului să dispară complet iar sfîrșitul să fie perceput ca o situație normală. Sarcina cronicarului este de a mărturisi că „aici erau oameni”. Cauzele dispariției lor nu mai interesează pe nimeni în timpul sfîrșitului. La sfîrșitul unei lumi ori la sfîrșitul unui ciclu istoric, gîndirea istorică se concentrează în privirea trează a cronicarului.
