Recenta declarație a președintelui interimar Ilie Bolojan (https://hotnews.ro/video-ilie-bolojan-la-sase-zile-dupa-ce-a-preluat-functia-de-presedinte-interimar-despre-anularea-alegerilor-a-fost-o-situatie-exceptionala-gestionata-cu-instrumente-democratice-1904253), face din prenumele său un adjectiv, și anume: „bolojan, însușirea de a crede că anumite funcții ori un anumit statut validează afirmațiile contrare realității făcute de indivizii care se bucură de funcțiile ori statutul respectiv.”
Potrivit gîndirii bolojanice, anularea alegerilor prezidențiale fără demonstrarea existenței unei stări excepționale, ci doar prin invocarea producerii unei posibile situații excepționale, face din statul român un stat democratic. Prin urmare, dacă Bolojan consideră că utilizarea nedemocratică a unor instrumente democratice reprezintă un proces democratic, atunci înseamnă că procesul electoral din luna mai va fi unul „liber”, „corect” și „transparent” în sens bolojanic, perspectivă împărtășită de segmentul intelectual din România, bolojanic nu prin funcție, ci prin statut, pentru care România trebuie să devină un stat „democratic” cu orice preț, adică un stat care să reprezinte doar interesele și valorile acestui segment.
Ironia tragică este că și suveraniștii sunt la fel de bolojanici, validitatea convingerilor lor fiind extrasă nu din acordul cu realitatea istorică, ci din acordul cu un neam pe care-l plasează în ordine mitologică tocmai pentru că l-au pierdut în ordine istorică. Asemenea progresiștilor, suveraniștii consideră că au dreptate tot în virtutea statului lor, doar că acesta nu este unul determinat de convergența cu Occidentul, ci de originile lor voievodale. Destinul României a ajuns astfel să fie decis de una dintre cele două grupări utopice radicale, de două mitologii, una seculară și alta religioasă, de două secte al căror dușman principal comun este realitatea însăși.
