„Oricine te poate face să crezi lucruri absurde te poate face capabil să comiți atrocități.”
Voltaire
Fost Purtător de cuvînt al Patriarhiei române și actual membru al CNA, domnul Vasile Bănescu spune în sfîrșit lucrurilor pe nume, afirmînd limitele libertății de expresie în ordinea politică actuală și definind implicit natura acestei noi ordini politice:
„Eu vroiam (sic!) să observ că nu punem în discuție la CNA un act împlinit de o altă instituție, cum este BEC-ul, temporar, sigur, în perioada respectivă. Când te consideri ditamai jrunalistul (sic!) și ieși public să faci muștruluială unei instituții publice, putând sau neputând să ai dreptate, cred că nu este în ordine. În plus, cred că nu este în regulă situarea și orientarea domnului respectiv. A chestiona moralitatea BEC-ului [...] e iarăși o vulnerabilitate a acestui tip de mesaj. Personal, consider că a contrazice o instituție în decizile (sic!) ei nu face parte din fișa postului unui jurnalist obiectiv.
Obiectivitatea, însă, de departe nu este atuul multora dintre jurnaliștii pe care i-am cunoscut în timp. Înregimentarea aș spune că dezonorează nu onorează.” (https://www.paginademedia.ro/cna/cna-ordin-de-eliminare-material-video-marius-tuca-21979872)
Din această declarație înțeleg însă că dezonorantă este doar înregimentarea rea, corespunzătoare orientării greșite față de instituțiile statului. Din acest punct de vedere, înregimentarea dlui Bănescu este indiscutabil onorantă. Este onorantă pentru că apără instituțiile statului de critică – de orice critică. Din afirmațiile dlui Bănescu, făcute în calitate de membru al CNA, înțeleg că pînă și în condițiile în care critica adusă instituțiilor statului este întemeiată în mod obiectiv, ea nu este în ordine. Consider că această poziție vine în contradicție cu o serie de prevederi din Legea audiovizualului și în mod specific față de unele prevederi din capitolul II al Legii audiovizualului, și anume cele referitoare la activitatea Consiliului Național al Audiovizualului, precum:
– „Consiliul Național al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliu, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar și garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.” (art. 10.1);
– „În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul are obligația să asigure […] pluralismul surselor de informare a publicului” (art. 10/3.b);
– „Membrii Consiliului sunt garanți ai interesului public și nu reprezintă autoritatea care i-a propus.” (art. 11/6);
– „Consiliul este autorizat [...] să emită, în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare [...] cu privire la asigurarea echidistanței și a pluralismului; apărarea demnității umane; politici nediscriminatorii cu privire la rasă, sex, naționalitate, religie, convingeri politice și orientări sexuale; asigurarea informării corecte a opiniei publice” (art. 17/1.d).
Din intervenția dlui Bănescu, făcută în calitate de membru al CNA, înțeleg că orice critică adusă instituțiilor statului, chiar și una validă („să faci muștruluială unei instituții publice, putând sau neputând să ai dreptate, cred că nu este în ordine”), poate fi penalizată întrucît nu este obiectivă și nu este obiectivă întrucît este critică față de instituțiile statului, deci reprezintă un act de dezinformare a opiniei publice. Informarea corectă a opiniei publice exclude prin urmare critica adusă instituțiilor statului, o interpretare opusă fundamental spiritului și literei legii. Această logică nu mai are nimic de-a face cu democrația liberală, fiind un abuz care nu poate decît să genereze reacții opuse la fel de străine de acea ordine democratică pe care și unii, și ceilalți, pretind că o apără.
Ne aflăm în acest punct deoarece pentru ambele tabere din România, cea occidentală și cea naționalistă, miza nu este democrația, ci puterea, iar democrația a devenit doar un pretext pentru anularea ei și o momeală pentru fraieri (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/03/smecheria-cu-democratia.html). Doar aparent mai invocă reprezentanții statului argumente și improvizează motivări formale, care au rămas pînă în acest moment insuficiente în raport cu realitatea, cu logica și cu legea. În esență, nu mai există nici un argument, ci doar imperativul „Marș, mă!” adresat reciproc de cele două forțe care își legitimează propria violență și propriile abuzuri prin simpla denunțare a violenței și abuzurilor adversarului.
Deși caracterul nedemocratic al puterii din perioadele Iliescu-Băsescu-Iohannis a devenit tot mai evident anti-democratic în ultimele șase luni, este puțin probabil ca lucrurile să se schimbe în urma alegerilor din luna mai, indiferent de rezultatul lor. Asta nu doar pentru că nici Bruxellesul, nici Washingtonul, nici Moscova nu mai au timp de pierdut cu fleacuri, situație pentru care am fost deja pregătiți de Băsescu, ci pentru că în România democrația a fost transformată dintr-o valoare într-un slogan de recrutare, de înregimentare într-una dintre cele două tabere antidemocratice. Acest proces îndelungat, care inițial a avut o anumită îndreptățire în alianța SUA-URSS împotriva Germaniei naziste, cînd proiectele expansioniste ale celor două state „salvatoare” se derulau sub acoperirea idealului democratic, și care a culminat în timpul Războiului Rece în conflictul dintre „imperiul binelui” și „imperiul răului”, și-a început dezintegrarea odată cu pandemia de covid-19. Este ironic să vezi că prin noile mutații ale lozincii, Europa occidentală și SUA se acuză reciproc de trădarea nobilelor idealuri democratice, europenii acuzîndu-i în special pe americanii trumpiști de nazismo-putinism, la care trumpiștii americani (și români) răspund prin semnalarea comportamentului stalinist al liderilor UE. În acest moment, acuzațiile încă par excesive, însă avertismentul lui Voltaire din moto-ul acestui text le asigură pe duhurile lui Stalin și Hitler că așteptările lor nu vor fi înșelate.
Revenind la observația lui Voltaire, UE în complicitate cu administrația Biden dețin față de Rusia și administrația Trump un record superior de absurdități impuse violent lumii în general și cetățenilor din SUA și UE în special, începînd cu Fenomenul covid-19, războiul dintre Rusia și Ucraina, amenințarea despre intențiile Rusiei de a cuceri întreaga Europă, decarbonizarea și energia verde, posibilitatea schimbării reale a sexului și a alegerii oricărei identități, inclusiv a niciuneia sau a unei identități de animal, penalizarea exercitării dreptului la libertate religioasă și de conștiință pînă la realizarea păcii prin continuarea războiului împotriva Rusiei în vederea înfrîngerii ei definitive.
În România, fiecare dintre cele două tabere a ajuns să se definească prin absurditățile pe care le proclamă și pe care le justifică doar prin indicarea absurdităților taberei opuse. La mîntuirea prin vaccinul anti-covid, ortodoximea a răspuns cu mîntuirea prin busuioc și agheasmă și invers; la mîntuirea prin cultură și civilizație, naționaliștii răspund cu mîntuirea prin neamul absolut și invers. Dl Bănescu deplîngea recent politizarea ortodoxiei de către segmentul naționalist (https://www.edupedu.ro/vasile-banescu-membru-cna-educatia-din-romania-este-foarte-fragila-ma-refer-la-roade-concrete-in-mintile-unor-oameni-care-merg-la-vot-un-om-needucat-este-usor-de-manipulat-tacerea-bisericii-poa/), ignorînd politizarea simetrică la care segmentul pro-occidental a supus ortodoxia în ultimii treizeci de ani.
Pentru unii, instituțiile europene sunt mai presus de critică, iar o democrație sănătoasă este una care protejează aceste instituții de orice critică. Pentru ceilalți, neamul este mai presus de critică, iar o democrație sănătoasă este una care protejează neamul de orice critică. Deocamdată, această apărare se realizează doar prin abuzuri. Dacă democrația va continua să fie apărată în acest fel, atunci vom depăși etapa abuzurilor pentru a intra în cea următoare, a atrocităților. Săvîrșite, desigur, în numele apărării democrației și a demnității umane. În această logică mortală, atrocitățile sunt juste de fiecare dată cînd orientarea este corectă iar înregimentarea bună.
