miercuri, 12 martie 2025

Despre semnificația teologic-politică a deciziilor CCR și BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu

 

Deciziile CCR și BEC nu au urmărit neutralizarea unei amenințări la adresa democrației ori la adresa statului, ci la adresa politicului în primul rînd. Practic, prin eliminarea lui Georgescu din cursa electorală a fost eliminată și condamnată interpretarea politicului ca mijloc de mîntuire. Intervențiile CCR și BEC sunt pe cît de nedemocratice, pe atît de politice în sensul tare al noțiunii, și anume în cel legat de natura, sensul, scopul și exercitarea puterii politice mai degrabă decît de natura și funcționarea instituțiilor. Din acest punct de vedere, decizia CCR nu este atît una împotriva lui Georgescu (și, implicit, împotriva lui AUR și POT), ci mai ales împotriva BOR, care a permis politizarea mîntuirii și sacralizarea politicului în mod indirect prin tăcere la nivelul ierarhiei și în mod direct prin acei ortodocși laici și din rîndul clerului responsabili de dubla deformare a politicului și a învățăturii creștine prin cultivarea unei sinteze otrăvite sub forma religiei românismului.

Presiunea constantă exercitată din 1990 încoace în vederea deturnării politice a ortodoxiei în direcția unei salvări seculare (în versiunea pro-occidentală) sau mistico-magice (în versiunea naționalistă) a crescut după moartea ultimilor stîlpi ai ortodoxiei românești (Cleopa, Stăniloae, Galeriu, Papacioc, Părăian etc; de altfel, canonizarea politicului realizată de Patriarhie poate fi observată și în canonizarea politică a lui Stăniloae sau Cleopa, un aspect asupra căruia sper că voi putea reveni pe larg cu o viitoare ocazie), pentru a culmina în a doua parte a anului trecut, cînd votul pentru AUR a fost echivalat în mod explicit cu un vot pentru Hristos în timp ce votul pentru candidații din afara zonei ortodoxe a fost condamnat cu un vot pentru Antihrist care atrăgea automat după sine condamnarea la iad. [1] Această falsificare efectiv diabolică a învățăturii creștine nu a fost în nici un moment semnalată și amendată de Patriarhia Română în ciuda faptului că ea s-a desfășurat public și în numele BOR. Asta nu înseamnă că liderii ortodocși fac jocurile Rusiei mai mult decît cele ale UE și SUA. Înseamnă ceva mult mai grav: că au acceptat propunerea celui care dăruiește puterea în schimbul închinării. Este ironic că tocmai „sataniștii care ne conduc”, după descrierea naționaliștilor, i-au refuzat BOR acest tîrg.

 

Notă:

[1] https://www.activenews.ro/stiri/Fotografia-si-Sinteza-Zilei-Virgiliu-Gheorghe-Vlaescu-Mitingul-pentru-Calin-Georgescu-unul-dintre-cele-mai-emotionante-momente-ale-istoriei-post-decembriste-VIDEO-195581

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Virgiliu-Gheorghe-Vlaescu-AUR-la-Parlamentare-si-Calin-Georgescu-la-Prezidentiale-VIDEO-193534

https://www.activenews.ro/opinii/Virgiliu-Gheorghe-Vlaescu-discursuri-explozive-la-Suceava-si-in-Senatul-Romaniei-Numai-AUR-si-George-Simion-vor-putea-apara-casatoria-normala.-Cine-nu-voteaza-cu-AUR-voteaza-pentru-cei-care-vor-promulga-maine-casatoriile-homosexualilor-VIDEO-193323

https://www.activenews.ro/opinii/Virgiliu-Gheorghe-Vlaescu-A-vota-pentru-ce-reprezinta-Elena-Lasconi-este-un-pacat-impotriva-Duhului-Sfant.-America-lui-Trump-s-a-exprimat-pentru-Calin-Georgescu.-Romania-fierbe-ca-in-1989-VIDEO-Exclusiv-ActiveNews-193593

https://www.activenews.ro/opinii/Virgiliu-Gheorghe-Vlaescu-MESAJ-IMPORTANT-DIN-SFANTUL-MUNTE-ATHOS-VIDEO-193749