Iar Petru, de departe, a
mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu
slugile, încălzindu-se la foc. (Marcu, 14:54)
La rubrica „Anunţuri” de pe site-ul editurii
Deisis (http://www.edituradeisis.ro/opencart/)
este semnalat articolul dlui Andrei Pleşu din nr. 550 al revistei Dilema Veche (http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/citit-recitit).
Dl Pleşu foloseşte apariţia antologiei de texte pe teme teologice ale lui Nae
Ionescu, volum publicat la Deisis în 2003 sub titlul Teologia, pentru a reaminti necesitatea dezbaterii unor teme
„fierbinţi” din ortodoxia românească, teme care nu s-au răcit nici după optzeci
de ani, şi pentru a deplânge dezinteresul lumii ortodoxe pentru ele.
Este convenabil să crezi că cele două lucruri care
lipsesc ortodoxiei, corelate prin selecţia fragmentelor citate de dl Pleşu, şi nume
intelectualitatea şi Duhul Sfânt [1], pe
lângă celelalte subiecte înşirate de dl Pleşu, sunt ocolite de marea parte a
clerului, cu excepţia corului format din personaje precum Iustin Marchiş, tocmai
pentru că sunt atât de fierbinţi. Desigur, răceala spirituală din viaţa
creştină este o realitate, şi ea are câteva cauze evidente, precum
păcatul, puţinătatea credinţei, mediocritatea sau indiferenţa credincioşilor ortodocşi, de la mireni la clerici.
Şi mie îmi pare greu de înţeles cum se face că nişte slujitori ai Cuvântului
au, în majoritate, probleme de exprimare, de parcă ar veni nu din seminare şi
facultăţi, ci direct din şcolile ajutătoare.[2]
Probabil că mai există şi alte motive din această
categorie, dar mă gândesc dacă nu cumva mai există unul aparte, care să ţină de
alcătuirea lăuntrică, de dispoziţia spirituală diferită a credinciosului şi
intelectualului. Nu ar fi util să ne întrebăm dacă nu unul, ci „trei focuri
arde pe lume”, vorba cântecului (vezi aici de la minutul 3: http://www.youtube.com/watch?v=BnM4W2xU4tU)?
Ce-i drept, „niciunu’ n-arde bine”, însă fiecare arde în legea lui. Dacă
lucrurile stau aşa, atunci nu ştiu dacă e de dorit să aţâţăm cu tăciuni
dilematici Rugul aprins sau dacă ar trebui să ne mire că artificiile
intelectuale îi lasă reci pe credincioşi. După cum nici Petru nu reuşea să se-ncălzească
la focul din curtea arhiereului, în jurul căruia dezbătea cu slujitorii
apropierea lui de Iisus.
Note:
[1] Lipsa intelectualităţii
explicând formalismul ortodoxiei noastre, în timp ce lipsa Duhului îl face pe
teolog să „debiteze lucruri inactuale, în care nici el nu mai crede” (ceea ce mi
se pare fals: Duhul ne face să credem lucrurile inactuale. Tocmai d-aia le
debităm).
[2] Trebuie menţionat, spre
lauda creştinilor catolici, protestanţi şi neoprotestanţi din România, că spre
deosebire de ortodocşi, aceştia se exprimă cursiv şi corect. Stilistic însă,
limbajul lor frapează prin tendinţe opuse: în timp ce catolicii întrebuinţează
un limbaj neutru, de buletin meteo, protestanţii păcătuiesc prin excesul de
zahăr (atât de dăunător sănătăţii!), încât cel mai simplu dialog cu ei se
transformă într-o poveste de seară. Asta nu înseamnă că nu-mi plac poveştile. Doar că nu-mi plac poveştile de adormit copiii. Îmi plac, ca să folosesc o vorbă de-a lui Mircea Platon, poveştile de trezit copiii.
