marți, 2 februarie 2016

Lumina și luminile



De mîine încep din nou jocurile de lumini, spectacolul realizat de marii inițiați și întreținut (promovat, apărat) de inițiații mai mici. Spectacolul se desfășoară oricum în permanență, doar că în momentele de dezvăluire bruscă a Luminii adevărate luminițele gnostice nu se mai văd, ci dispar o dată cu întunericul din care țîșnesc.
Însă problema nu ține atît de falsele lumini, ci de faptul că se-ncearcă deformarea luminii adevărate. E adevărat, nimeni nu pune făclia sub obroc. Chiar și cei care iubesc întunericul mai mult decît lumina au nevoie de lumină. Doar că preferă ca această lumină să fie cumva întunecată: să-i scoată din întuneric fără a-i expune luminii. Din aceste motive nu vor pune făclia sub obroc, ci îi vor pune un abajur deasupra, unul decupat în așa fel încît să proiecteze umbre pe pereții peșterii de unde nimeni nu are voie să iasă, ori în care să intre.
Începînd cu drumul magilor și continuînd cu Nașterea Domnului, vizita magilor și păstorilor și culminînd apoi cu Epifania, am trecut printr-o lungă serie de semne care ne anunță și confirmă cu tărie Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astăzi primim, în cuvintele bătrânului Simeon, ultimul semn din această serie, unul care ar trebui să fie destul de puternic pentru a ne ține credința tare pînă la Înviere, semnul radical al dumnezeirii lui Hristos. Sunt cuvinte menite să fie păstrate în inimă, după exemplul Mariei: „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca, 2:19). Crucea e deja anunțată: este sfeșnicul în care va fi înfiptă Lumina.
Pînă atunci, vom mai primi desigur numeroase alte semne, pe care le vom descoperi în minunile săvîrșite de Iisus și în cuvintele pe care le rostește. Însă ele vor fi de-acum însoțite de ispite și încercări. De un murmur, de șoapte, de gînduri. Uneori de cîte o conferință sau de vreo carte „bună”.
Cu sărbătoarea de astăzi ia sfîrșit o serie netulburată de semne. De-acum înainte, vom începe să auzim tot mai des cuvintele prietenești, atît de rezonabile și, de aceea, cu atît mai amăgitoare:

„Acum slobozeşte pe robul tău, după cuvântul tău, în pace, că ochii mei văzură că ai pregătit o mântuire și pentru acest popor, așa cum ai pregătit una potrivită pentru fiecare popor în parte. O lumină printre multe alte lumini și care, împreună cu ele, va putea lumina pe acest popor, și poate și pe altele. Așa sper. Iar dacă el nu va reuși, cu siguranță îi vei trimite pe alții atunci cînd vei considera potrivit.” Iar tatăl şi mama copilului se mirau de ceea ce se spunea despre copilul lor și se bucurau să audă că va fi și el un om religios, poate chiar un mistic. Şi i-a binecuvântat bătrînul șaman şi a zis către mama copilului: „Iată, fiul tău va face mult bine, și de aceea unii îl vor invidia. Dar dacă îi va cerceta pe înțelepții din depărtări, va afla Calea și veți fi bine cu toții pentru că veți avea o viață la fel de lungă ca a mea.”

Asemenea mulțimii care-i ascultase pe păstori vorbind despre Prunc (Luca 2:18), putem să ne mirăm și noi de niște cuvinte atît de promițătoare. Doar că nu le-am mai putea pune la inimă după ce l-am auzit pe bătrînul Simeon spunînd: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca, 2:29-35).
Hristos nu este o lumină, ci adevărata și singura Lumină, „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iară nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut ...”