Tipătescu: Lasă, Ghiță, cu
steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul
Probabil că puțină lume știe că într-o biserică
ortodoxă centrală din București se oficiază cultul mareșalului Ion Antonescu.
Pînă și eu am aflat-o dintr-un articol al doamnei Tereza-Brîndușa Palade,
profesor universitar de Filosofie și Etică. Astfel, descoperind imaginea
mareșalului Antonescu pe peretele interior al bisericii Mihai-Vodă, doamna Palade
se-ntreabă:
„Ce legitimitate are cultul acestui lider
ultra-naționalist, responsabil de crime împotriva umanității, într-o biserică
ortodoxă centrală din București aflată atît de aproape de Memorialul victimelor
sale? Aceasta e, fără îndoială, o întrebare incomodă pentru reprezentanții
Bisericii Ortodoxe Române. O întrebare corelată, ceva mai ”dogmatică”, ar fi:
unde sînt adevărații păgîni? De care parte a Dîmboviței? În Evanghelie, evreii
erau considerați singurii ne-păgîni ai timpului, chiar după spusele lui Isus.
Iar cei care au exterminat sute de mii de oameni pe temeiuri rasiste nu pot fi
numiți altfel decît ”păgîni” sau ”barbari”, indiferent de fumul de tămîie și de
lumînări care le învăluie imaginile.”
(http://www.contributors.ro/cultura/cele-doua-maluri-ale-dimbovi%C8%9Bei-un-pelerinaj-incongruent/)
(http://www.contributors.ro/cultura/cele-doua-maluri-ale-dimbovi%C8%9Bei-un-pelerinaj-incongruent/)
Întrebarea nu este incomodă, ci de-a dreptul incongruentă.
Adică nepotrivită, inadecvată sau, potrivit sensului mai vechi al termenului,
necuviincioasă. Pentru că este falsă. Nu se poate deduce sau demonstra un „cult”
creștin-ortodox al Mareșalului Antonescu din simpla lui reprezentare pe
peretele bisericii mai mult decît se poate deduce un cult al dracilor din
scenele Judecății de Apoi de pe pereții exteriori ai bisericilor ortodoxe.
Prezența lui Ion Antonescu pe peretele unei biserici ortodoxe este justificată
de modul în care comunismul și Uniunea Sovietică au fost percepute în perioada
interbelică și în anii celui de-Al Doilea Război Mondial: ca o putere a răului,
a necredinței. Din acest punct de vedere și cu mențiunea că nazismul nu putea
fi perceput în aceeași lumină pentru că nu era la fel de vechi, Ion Antonescu poate
să apară pe peretele unei biserici (monument istoric sau nu) alături de Mihai
Viteazu, ctitorul bisericii și luptător la rîndul lui împotriva necredinței (în
ipostaza Islamului). Sigur că BOR trebuie să aibă în vedere acțiunile și
motivațiile majore ale personajelor pe care le asumă, dar face asta potrivit
exclusiv criteriului Crucii. Doamna Palade vede un contrast între figura
(„cultul”!) Mareșalului Antonescu și vecinătatea Memorialului Holocaustului;
dar Biserica se orientează după un reper unic, care îi este interior și
personal: Hristosul răstignit.
Impresia mea este că dna Palade inversează ordinea
termenilor și extrage din lipsa de respect a BOR pentru Memorial trădarea lui
Hristos. Astfel, pentru a întări impresia incongruenței dintre BOR și
creștinism, dna Palade fixează bine drapelul național în suportul lui de la
intrarea în biserică:
„Probabil că statutul de monument istoric al
bisericii explică prezența celor două steaguri de la intrare. Mărturisesc
totuși că mi s-a părut primul lucru incongruent în traseul pe care îl descriu.
Două steaguri ale României la intrarea într-o biserică?”
Arborarea unui singur steag ar fi lăsat probabil
loc unor rezerve, dar aici ne confruntăm deja cu două, un număr suficient
pentru a risipi orice dubiu. Spre deosebire de polițistul lui Tipătescu, dnei
Palade îi ies toate steagurile la socoteală, așa că nu a mai trebuit să numere și
drapelul național al Mexicului, arborat în toată splendoarea în jurul altarului
Sfintei Fecioare Maria din Guadalupe.
Curat splendoare!
