marți, 6 septembrie 2016

Supradoza de prostie



De regulă, supradoza de droguri este fatală, dar pentru ca cineva să ajungă să-și injecteze heroină, trebuie să fi fost intoxicat mai întîi de prostia și iresponsabilitatea autorităților: în timp ce în Statele Unite se intră cu buldozerul în zonele traficanților de droguri (https://uk.news.yahoo.com/4-hours-huntington-heroin-epidemic-choked-city-152450211.html ), în România heroina este chemată pe scenă și difuzată fără întrerupere de posturile comerciale de radio.
„Secretarul de stat Monica Cristina Anisie a făcut un apel public către cadrele didactice pentru a veni în sprijinul Ministerului Educaţiei în procesul de debirocratizare a activităţii din şcoală. „Am redus numărul de comisii din cadrul unităţii de învăţământ de la 24 la 7. Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul în care îşi pregăteşte lecţia şi de modul în care se prezintă la lecţie. Trebuie să nu mai avem elevi plictisiţi la şcoală, trebuie să înţeleagă toţi colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la şcoală”, a declarat Monica Cristina Anisie” (https://www.edu.ro/conducerea-ministerului-educa%C5%A3iei-prezentat-nout%C4%83%C5%A3ile-anului-%C5%9Fcolar-2016-2017)
Dar la școală nu există elevi plictisiți. Există profesori epuizați de efortul de a le transmite cunoștințele de bază unor elevi care vin cu drag la școală. Vin cu drag pentru că doar aici se distrează la maxim, pe seama unor profesori neputincioși și a celor doi, trei colegi de clasă care doresc într-adevăr să învețe. Așa că elevilor nu le lipsește motivația: doar vin la școală, cel mai tare parc de distracție din România. În România, elevii sînt plictisiți doar în vacanță, acea perioadă din an în care doza regulată de prostie le este redusă, după caz, de călătorii, excursii, statul prelungit în casă ori de prezența bunicilor.