„Cercetătorii de la University of Illinois din
Chicago au reușit să creeze un soi de frunză artificială mult mai ieftină decît
pînă acum și mult mai eficientă. Frunză artificială, deci nu doar o celulă
fotovoltaică, menită să preia energia soarelui și s-o transforme în energie
electrică, spre a fi stocată într-o baterie. Nu, noua jucărie este o celulă
fotosintetică: preia energia solară și dioxidul de carbon din atmosferă și
produce oxigen și combustibil sintetic. Iar asta ar împușca doi iepuri dintr-o
lovitură: se și reciclează CO2 din atmosferă, și totodată se produce
combustibil ieftin, treabă care ar face inutilă exploatarea hidrocarburilor.
Noua frunză artificială poate fi folosită atît pe
scară largă, cît și în aplicații mici, “pe lîngă casa omului”. (http://www.catavencii.ro/una-mult-prea-calda-una-promitator-de-rece/)
Autorul articolului în care a apărut știrea de mai
sus recunoaște:
„nu pot să nu zîmbesc plin de
speranță cînd văd știri precum cea de mai sus, cînd aflu de cîte o nouă dovadă
a inventivității și rezilienței noastre și cînd am impresia că, în sfîrșit, ne
suflecăm mînecile și-i spunem încălzirii globale, în absolut singura situație
în care putem folosi vorba asta cu copiii noștri: «Eu te-am făcut, eu te omor».
Hai, că se poate să scăpăm.”
Și mie îmi vine să zîmbesc cînd mă gîndesc la
scena în care Marc Wahlberg vorbește cu o plantă de plastic în filmul The Happening. Dar cînd îmi amintesc că
în casă nu se mai afla nimeni, așa cum nu se mai afla nimeni nici în orașe, mă
întreb dacă nu ar trebui să ținem cont și de inventivitatea și reziliența
naturii. În definitiv, natura e mai îndreptățită decît noi să ne spună: „Eu te-am
făcut, eu te omor”. Iar dacă Darwin ar fi avut dreptate, atunci eu nu aș mai fi fost aici pentru a scrie aceste rînduri, și nimeni altcineva pentru a le citi.
